Connect with us

Actualitate

Summit UE: Liderii europeni au convenit reluarea dialogului cu Rusia. Merkel: Nu a fost o discuție ușoară – International

Publicat

pe

​Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană au convenit joi să poarte un ”dialog” cu Rusia, dar nu şi asupra formatului pe care ar trebui să-l aibă apropierea de Kremlin, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, la finalul primei zile a summitului desfăşurat la Bruxelles, relatează EFE citată de Agerpres.

”Acum se lucrează la formatele şi condiţiile în care poate fi reluat dialogul. Astăzi nu a fost posibil să se ajungă la un acord cu privire la ce nivel, dacă la nivelul şefilor de stat, dar important este că formatul de dialog rămâne”, a spus Merkel.

”Personal, mi-ar fi plăcut să mergem un pas mai departe, dar şi această cale este bună şi vom continua să lucrăm” la acest format, a declarat cancelarul, care a dat asigurări că ”nu a fost o discuţie uşoară”.

Germania şi Franţa au adus la summitul de joi o propunere de reluare a reuniunilor la nivel înalt cu preşedintele rus, Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin s-a întâlnit săptămâna trecută cu preşedintele american, Joe Biden.

Propunerea franco-germană a făcut parte din dezbaterea liderilor europeni privind relaţiile cu Moscova – care s-au deteriorat de la anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 – pe baza unei propuneri a Înaltului Reprezentant al UE pentru politică externă Josep Borrell de a relua întâlnirile cu Kremlinul, menţinând în acelaşi timp sancţiunile.

Contrar propunerii Berlinului şi Parisului, premierul olandez, Mark Rutte, a declarat că nu va participa la o întâlnire cu Putin în cadrul unui summit european. ”Data trecută am avut o discuţie foarte bună cu toţi liderii despre Rusia. A fost o discuţie foarte deschisă şi am fost cu toţii de acord că Rusia este o mare ameninţare”, a declarat şi premierul estonian Kaja Kallas.

”Am susţinut Germania şi Franţa pentru un dialog la cel mai înalt nivel cu Rusia. Acum este necesar să clarificăm ce canale de dialog pot fi utile”, a declarat, la rândul său, cancelarul austriac Sebastian Kurz. ”Relaţia cu Rusia nu se poate limita la sancţiuni economice şi la expulzarea de diplomaţi. La un moment dat, trebuie să avem posibilitatea de a ne întâlni în jurul unei mese”, a declarat şi premierul belgian Alexander De Croo.

Dialogul cu Rusia va fi iniţiat în „domenii de interes pentru UE”, se arată în concluziile adoptate la summit. Liderii UE vor discuta apoi ”formatele şi condiţiile acestui dialog cu Rusia”, adaugă textul, citat de AFP.

Totodată, liderii UE fac apel la Rusia să dea dovadă de „un angajament mai constructiv” şi să „înceteze acţiunile sale împotriva UE şi a ţărilor vecine”. Ei au declarat că sunt pregătiţi să răspundă într-o manieră fermă şi coordonată la orice altă activitate ilegală, rău intenţionată sau perturbatoare a Rusiei, utilizând pe deplin toate instrumentele pe care le au la dispoziţie.

De asemenea, i-au cerut şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, să prezinte „opţiuni pentru măsuri restrictive suplimentare, inclusiv sancţiuni economice”. Un alt subiect important abordat de lideri în prima zi a summitului a fost controversata lege ungară care interzice discuţiile despre homosexualitate în şcoli sau la televiziune.

”A fost o discuţie controversată, dar foarte, foarte sinceră”, a declarat Merkel pe această temă, la finalul primei zile a summitului. ”Cu toţii am spus clar care sunt valorile noastre fundamentale”, a continuat cancelarul, unul dintre cei 17 lideri europeni care au semnat o scrisoare comună pentru a apăra valorile diversităţii în UE. Premierul Ungariei, Viktor Orban, nu a acceptat criticile. El a explicat că legea nu este împotriva homosexualilor, ci priveşte apărarea drepturilor copiilor şi ale părinţilor.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul