Anna Kiesenhofer a devenit Campioană Olimpică la ciclism. Deci, a fost cam așa. Eram bucuros că Rapidul a bătut cu 2 la zero în Liga Întâi. Mă râdeam că leșinații lui Mirel Rădoi și-au luat 4 boabe de la Coreea la Jocurile Olimpice. Nu băusem nici picătură de alcool. Era ieri, era duminică. Era 25 iulie 2021.
Și cursa de ciclism mai avea vreo 30 de kilometri. Discipolul lui Manolo zice: “dar Manolo în anul cutare s-a luat așa și pe dincolo”. Manolo mormăie ceva. În stradă o Anna se desprinde. Comentatorii citesc de pe ecran că o Anna se desprinde. Cine o fi Anna Kiesenhofer? Nici Manolo, nici lumea nu se întreabă. “O ciupercă după ploaie”. Mulți cicliști se cred bravi. Trag un timp și apoi se prăbușesc. Nu-i ca-n viață? Se angajează unul prin companie, face pe viteazul, după care n-auzi de el toată viață. Descoperi doar că s-a transferat sau că s-a operat de rinichi. Doamne iartă-mă!
Și Anna trage. Era incertă. Față palidă. Și filmarea era păcătoasă. După vreo cinci-șase kilometri de distanțare și placiditate a comentatorilor nu știai dacă Anna asta era în frunte sau în coadă. Mai era mult până la final. O franțuzoaică se ține de Anna. O s-o prindă și peste ele va veni plutonul. O s-o ia pe Anna negura, mulțimea, prostia, întrecerea, tactica, sistemul, strategia.
Manolo și discipolul încep s-o ia ca pe o luzăriță pe Anna. O bagă în seamă. Caută pe twitterul ei. Eh, o Annă care a postat despre cum rezistă corpul la Tokio. Franțuzoaica trage. E la vreo două minute distanță, apoi unul și ceva. Filmarea o rupe mereu de realitate. De lume. De pluton. Repet, nu știi dacă e-n frunte sau e-n coadă. Tehnica e imbecilă. Mă bucur. Anna, Anna Kiesenhofer trage ca nebuna. O vezi cocârjată pe bicicletă. e Anna Kiesenhofer. Nu există pe bicicletă, dacă te uiți bine. Nu există. E cât ghidonul. Anna Kiesenhofer. E așa aplecată. Ia bicicleta aproape în brațe. Anna n-are greutate. Da, este Anna.
Filmarea n-o arată din față. N-o vezi pe Anna Kiesenhofer. E o bicicletă practic. Oama e totuna cu bicicleta. Franțuzoaica din spate dispare. Înghițită. Putea fi soarta Annei. Dar nu este. Te miri cum de rezistă.
Plutonul se câcâie. Olandezele fac pe mofturoasele. Niciuna nu vrea să conducă plutonul. Confuzie. Nimeni nu se decide s-o ia în frunte. Anna e în frunte de fapt. Anna învinge sistemul, plutonul, tacticile, statisticile. Învinge tot. Devenită invizibilă după 30 de kilometrii, duce cursa la capăt. Ajunge la final. Ridică mâinile, abia atunci se vede că-i om pe bicicleta aia. Și apoi se prăbușește. Trage aer în piept. Camera focalizează. O vezi. E cât un suflețel. Trage aer în piept ca nebuna. Zici că-și dă sufletul.
Anna Kiesenhofer s-a născut acum pentru lumea întreagă, pentru mine Anna s-a născut cu 30 de kilometri mai devreme.
Apoi, netul idiot o descoperă pe Anna. Păi, era aia și aia și aia. Și nu era o anonimă. Din dă-o-n mă-sa de nimeni se trece la marea campioană. Există un sentiment din ăsta de dat omor la net și la toți experții lui pește. Plictiseala asta, nu mai dă drumul la nicio bucurie. M-am bucurat de Anna. 30 de kilometri de anonimat glorios. Doar pentru mine. Da, lume: Anna Kiesenhofer a devenit Campioană Olimpică la ciclism. Și eu pot să fiu ce vreau eu în viață. Asta mă gândesc, eu, un anonim, bătrân, cu burtă, cu chelie. Pot fi ca Anna Anna Kiesenhofer. Pot. Cine mă oprește? Pragmatismul? Plictisul? Netul? Pot fi Anna Kiesenhofer.
