Connect with us

Actualitate

Vârsta de pensionare a medicilor ar putea crește cu 2 ani, de la 65 la 67 de ani – Sanatate

Publicat

pe

​Vârsta de pensionare a medicilor, „indiferent de sex”, ar urma să crească de la 65 la 67 de ani, prevede un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicat de Ministerul Sănătății în transparență decizională. Intenția Guvernului de a crește vârsta de pensionare pentru toți medicii a stârnit nemulțumirea sindicatelor din sănătate, care se întreabă dacă medicii din specialități foarte grele – precum Terapie Intensivă, Urgență sau Chirurgie – vor fi capabili să muncească până la 67 de ani. Intenția de a crește vârsta de pensionare ar putea fi și o consecință a deficitului de medici din țara noastră, cauzat în mare parte de exodul acestora în străinătate.

Ce se modifică în lege: Vârsta de pensionare a medicilor crește cu 2 ani

Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență postat pe site-ul Ministerului Sănătății, art. 391 alineatul (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Medicii se pensionează la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex.”

În forma actuală a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 391 alineatul (1) prevede că:

„(1) Medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.”

Proiectul de Ordonanță de Urgență de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății se va afla în dezbatere publică până pe data de 9 septembrie.

Sindicatele din sănătate, nemulțumite de creșterea vârstei de pensionare

Intenția Guvernului de a crește vârsta de pensionare pentru toți medicii a stârnit nemulțumirea sindicatelor din sănătate, care se întreabă dacă medicii din specialități foarte grele – precum Terapie Intensivă, Urgență sau Chirurgie – vor fi capabili să muncească până la 67 de ani.

„Este prima dovadă a faptului că, treptat, se pregătește creșterea vârstei de pensionare pentru toate categoriile de salariați”, afirmă reprezentanții Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar.

Reprezentanții Sanitas spun că, în ceea ce îi privește pe medici, „există câteva aspecte care trebuie avute în vedere înainte de a se lua o decizie radicală”. Cele 3 mari întrebări pe care le pun sindicaliștii:

  • Vor fi medicii care își desfășoară activitatea în specialități foarte grele (ATI, medicină de urgență, chirurgie, psihiatrie, etc.), cu încărcătură fizică și psihică foarte mare, capabili să muncească până la 67 de ani?
  • Vor putea aceștia să facă suficiente gărzi pentru a asigura continuitatea activității medicale până la 67 de ani?
  • Se are în vedere reglementarea unei vârste până la care gărzile să fie obligatorii după care acestea să fie o opțiune personală a medicilor?

„Așteptările reale ale medicilor sunt ca vârsta lor de pensionare să scadă prin recunoașterea CIM-urilor cu timp parțial de lucru, ca vechime în muncă. În opinia noastră, desfășurarea activității peste limita standard de vârstă trebuie să rămână o opțiune personală!”, adaugă reprezentanții Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar.

Un medic român a plecat din țară la fiecare 4 ore în anul pandemiei. Exodul continuă și după creșterile salariale consistente din 2018

Intenția Guvernului de a crește vârsta de pensionare a medicilor ar putea fi și o consecință a deficitului de medici din țara noastră, cauzat în mare parte de exodul acestora în străinătate.

2.173 de medici români, medici stomatologi și farmaciști au solicitat, în anul 2020, primul an al pandemiei, eliberarea de certificate de conformitate (documente care le permit să profeseze în afara țării), arată datele obținute de HotNews.ro de la Ministerul Sănătății. 2.173 de medici într-un an înseamnă o medie de 5,95 de medici pe zi – aproape un medic la fiecare 4 ore.

Practic, în 2019 și în 2020, exodul medicilor români a continuat, în ciuda creșterilor salariale substanțiale din anul 2018.

Certificatele de conformitate în baza cărora medicii români au dreptul să profeseze în afara țării sunt eliberate, la cerere, de Direcțiile de Sănătate Publică, instituții aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Este adevărat că eliberarea unui certificat de conformitate nu înseamnă automat și plecarea din țară, ci doar intenția. Pe de altă parte, de ce ar parcurge un medic procedura birocratică de a solicita aceste documente, dacă nu este decis să plece?

În cazul în care solicitanții utilizează documentele eliberate în vederea exercitării profesiei în alt stat membru al Uniunii Europene, aceștia solicită de regulă suspendarea calității de membru din Colegiul Medicilor din România/Colegiul Medicilor Stomatologi din România/Colegiul Farmaciștilor din România, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății, pentru HotNews.ro. Practic, numărul exact al medicilor care au utilizat aceste documente și au părăsit țara poate fi aflat doar de la organizațiile profesionale, precum Colegiul Medicilor. Ulterior eliberării acestor documente, beneficiarii nu informează Ministerul Sănătății referitor la utilizarea acestora în alte state membre ale Uniunii Europene, ci organizația profesională, arată instituția condusă de Ioana Mihăilă.

România are aproximativ 63.000 de medici în total, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică, publicate în anul 2020.

Creșterile salariale semnificative pe care anul 2018 le-a adus în sistemul sanitar par să nu îi fi convins pe o parte dintre medici să rămână să profeseze în țară. Chiar dacă salariile unora dintre ei au crescut substanțial sau chiar s-au dublat începând din martie 2018, numărul celor care au făcut cerere pentru a obține certificate de conformitate (documente care le permit să profeseze în afara țării) a scăzut nesemnificativ în 2018, după creșterea substanțială a salariilor din sistem, comparativ cu anul 2017, arătau datele transmise HotNews.ro de Ministerul Sănătății în urmă cu 2 ani, la câteva luni după creșterea consistentă a salariilor din sistemul sanitar.

Datele de atunci arătau că România a pierdut, în medie, 6 medici în fiecare zi din 2018.

În total, 2.312 medici au cerut eliberarea certificatelor de conformitate în anul 2018, în timp ce în 2017, numărul total a fost de 2.794 de medici, arătau datele transmise de Ministerul Sănătății la solicitarea HotNews.ro în urmă cu 2 ani.

2.312 medici înseamnă o medie de 6 medici pe zi care au cerut documentele pentru a părăsi țara și a putea profesa în străinătate în anul 2018.

Cu un an mai devreme, în 2017, înainte de creșterea salariilor din sistemul sanitar, totalul de 2.794 însemna o medie de 7,6 medici plecați zilnic din țară.

Salariile angajaților din sistemul sanitar, în special medici și asistente, au crescut substanțial începând din martie 2018.

Citește pe larg aici:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul