Connect with us

Actualitate

Florin Cîțu și-a făcut program de guvernare în PNL. Cum vede „rolul eroic” al antreprenorilor, în moțiunea cu care le cere votul liberalilor DOCUMENT – Politic

Publicat

pe

Moţiunea prin care Florin Cîţu candidează pentru funcţia de preşedinte al PNL se numeşte „România liberală” , principalele puncte fiind revizuirea Constituţiei, desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, intrarea ţării noastre în Spaţiul Schengen şi apropierea de moneda euro, creşterea investiţiilor şi încurajarea antreprenoriatului, cât şi digitalizarea ANAF, recuperarea prejudiciilor din infracţiuni şi sporirea încrederii în instituţiile statului.

Cîțu spune că este nevoie de revigorarea „potențialului inovator și antreprenorial al societății”, vorbind de „rolul eroic” pe care îl au cei care încep o afacere.

„Mediul politic, dar şi societatea civilă sunt încă tributare unor mentalităţi preponderent etatiste. Din nefericire, statul continuă încă să fie văzut ca o sursă a prosperităţii şi i se cere intervenţia la fiecare pas. Aşadar, noi, liberalii, avem datoria de a revigora potenţialul inovator şi antreprenorial al societăţii, iar atragerea elitelor din fiecare nouă generaţie şi menţinerea lor în ţară vor fi posibile numai prin schimbarea percepţiei, prin înţelegerea rolului eroic pe care-l au cei care încep o afacere, care generează bunuri ce servesc bunăstării generale, plătesc salarii şi taxe şi, în cele din urmă, generează profit. (…) Suntem în PNL pentru că suntem liberali. Pentru că apărăm drepturile cetăţenilor, proprietatea şi piaţa liberă. Pentru că vrem ca legea şi administraţia să ofere fiecărui român şanse egale de a prospera. Este momentul să ne asumăm public aceste valori”, se arată moţiunea lui Florin Cîţu..

„Este nevoie să ne îndreptăm atenţia asupra valorilor autentic liberale precum libertatea, spiritul întreprinzător, responsabilitatea personală. În acest sens, este imperativ să readucem în centrul discuţiei instituţia proprietăţii private şi să descătuşăm spiritul antreprenorial care continuă să fie înăbuşit de reglementări, de o povară fiscală excesivă şi de un aparat birocratic supradimensionat şi ineficient. A sosit clipa să recunoaştem că dezvoltarea poate veni numai în măsura în care avem un cadru instituţional propice economisirii şi alocării resurselor prin mecanismul pieţei libere”, mai explică Cîţu.

Premierul mai spune că „a venit timpul unei schimbări de paradigmă”.

„Este nevoie să ne îndreptăm atenţia asupra valorilor autentic liberale precum libertatea, spiritul întreprinzător, responsabilitatea personală. În acest sens, este imperativ să readucem în centrul discuţiei instituţia proprietăţii private şi să descătuşăm spiritul antreprenorial care continuă să fie înăbuşit de reglementări, de o povară fiscală excesivă şi de un aparat birocratic supradimensionat şi ineficient. A sosit clipa să recunoaştem că dezvoltarea poate veni numai în măsura în care avem un cadru instituţional propice economisirii şi alocării resurselor prin mecanismul pieţei libere”, mai explică Cîţu.

El precizează că „PNL va rămâne un partid de centru-dreapta, care are drept curente principale liberalismul, creştin-democraţia şi conservatorismul. Lianţii ideologici care unesc toate orientările din interiorul partidului sunt fondul liberal comun şi apartenenţa la mişcarea populară europeană”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized17 ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

DiverseO zi ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized2 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized2 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul