Connect with us

Actualitate

Von der Leyen, în Parlamentul European: Rapoartele UE privind statul de drept vor include şi mai multe recomandări pentru statele membre – MEET Your MEP

Publicat

pe

Rapoartele UE privind statul de drept vor include, începând cu 2022, şi mai multe recomandări concrete pentru statele membre, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu ocazia discursului privind starea Uniunii Europene susţinut în plenul Parlamentului European la Strasbourg, potrivit Agerpres.

Preşedinta CE a amintit că democraţia, alegerile libere, statul de drept, egalitatea în faţa legii, libertatea de exprimare şi o presă independentă, combaterea corupţiei şi libertatea de a fi diferiţi de majoritate sunt valori consacrate în tratatele europene pe care statele membre s-au angajat să le respecte atunci când au ales, ca state libere şi suverane, să se alăture UE.

”Suntem hotărâţi să apărăm aceste valori şi nu vom face niciodată rabat de la această hotărâre. Valorile noastre sunt garantate de cadrul nostru juridic şi de hotărârile Curţii Europene de Justiţie. Aceste hotărâri sunt obligatorii şi avem grijă ca ele să fie respectate, şi asta în fiecare stat membru al Uniunii noastre”, a spus Ursula von der Leyen, subliniind că ”în unele state membre există evoluţii îngrijorătoare”.

Anul următor va fi un nou test de rezistenţă pentru Uniunea Europeană, vor exista noi provocări legate de pandemia de COVID-19, care vor genera fracturi tot mai adânci. Dar Uniunea Europeană va fi mai puternică dacă se va semăna mai mult generaţiei noastre viitoare, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul privind starea UE susţinut miercuri în plenul Parlamentului European la Strasbourg.

Ce a spus șefa CE despre viitorul Uniunii

”Uniunea noastră va fi mai puternică dacă se va asemăna mai mult generaţiei noastre viitoare, şi anume dacă va fi reflexivă, hotărâtă şi atentă la cei din jur. Dacă se va baza pe valori şi va fi temerară în acţiuni. Acest mod de gândire va fi mai important ca oricând în următoarele douăsprezece luni”, a spus oficialul european.

La începutul discursului său privind starea Uniunii Europene, Von der Leyen a subliniat că UE a luat decizia de a „merge împreună” în faţa celei mai mari crize sanitare pentru a se asigura că vaccinurile ajung în fiecare colţ al UE, precum şi pentru a acţiona în faţa recesiunii provocate de pandemie şi împotriva crizei climatice.

”Robert Schuman spunea: Europa are nevoie de un suflet, de un ideal şi de voinţa politică indispensabilă pentru îndeplinirea acestui ideal. În ultimele douăsprezece luni, Europa a transpus în realitate aceste cuvinte. Am ales să trecem împreună prin cea mai mare criză sanitară mondială cu care s-a confruntat omenirea în acest secol, astfel încât fiecare parte a Europei să aibă acces echitabil la un vaccin care salvează vieţi”, a declarat Von der Leyen.

Dar „o pandemie este un maraton, nu un sprint”. ”Trebuie să ne asigurăm că nu va deveni o pandemie a celor nevaccinaţi”, a spus Leyen afirmând că observă divergenţe îngrijorătoare în ceea ce priveşte ratele de vaccinare între statele UE.

”Prin urmare, nu trebuie să încetinim ritmul vaccinării. Europa este pregătită. Ne-am asigurat 1,8 miliarde de doze suplimentare. Acestea vor fi suficiente pentru noi şi pentru ţările din vecinătatea noastră atunci când vor fi necesare doze de rapel. Haideţi să facem tot posibilul pentru a ne asigura că această pandemie nu se transformă într-o pandemie a persoanelor nevaccinate”, a îndemnat Ursula von der Leyen.

”Prioritatea noastră absolută, care este şi cea mai urgentă, este accelerarea vaccinării la nivel mondial”, a punctat preşedinta Comisiei Europene.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities3 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul