Connect with us

Actualitate

Cum l-a ucis Mossad pe cel mai important om de știință din Iran / S-a folosit o mitralieră cu comandă de la mii de kilometri, iar totul a durat mai puțin de un minut – NYT – International

Publicat

pe

Aflată într-un centru de comandă la mii de kilometri distanță, echipa israeliană ar fi folosit o armă cu AI plasată într-un vehicul cu aspect abandonat pentru a-l doborî pe Mohsen Fakhrizadeh în noiembrie anul trecut, scrie New York Times, citat de timesofisrael.com. Omul de știință iranian Mohsen Fakhrizadeh a fost asasinat în noiembrie 2020 printr-o lovitură sofisticată care a durat mai puțin de un minut și nu a rănit pe nimeni, nici măcar pe soția omului de știință care era lângă el. Întregul dispozitiv cântărea aproximativ o tonă și a fost introdus prin contrabandă în Iran în părți minuscule care apoi au fost reasamblate .

Echipa Mossad a gestionat întreaga operațiune de la un centru de comandă din afara țării, potrivit raportului despre care publicația spune că se bazează pe interviuri cu oficiali americani, israelieni și iranieni, „inclusiv doi oficiali ai serviciilor de informații familiarizați cu detaliile planificării și execuției operațiunii.”

Raportul detaliază modul în care Israel a urmărit îndeaproape mișcările Fakhrizadeh încă din 2007 și a început pregătirile pentru o operațiune de asasinat la sfârșitul anului 2019 și începutul anului 2020, în urma unei serii de întâlniri între oficialii israelieni conduși de directorul de atunci al Mossadului Yossi Cohen și -oficiali americani, inclusiv președintele american de atunci Donald Trump, secretarul de stat american Mike Pompeo și directorul CIA Gina Haspel.

Fakhrizadeh, în vârstă de 59 de ani, fizician, ofițer al Corpului de Paza Revoluționară Islamică și profesor la Universitatea Imam Hussein din Teheran, a fost ucis în timp ce pleca cu soția sa de la casa lor de vacanță din Marea Caspică la o altă reședință. El își conducea propriul vehicul, un Nissan Teana negru, iar soția sa era așezată pe scaunul pasagerului de lângă. Bodyguarzii săi îi urmau în mașini separate în spate.

Raportul a detaliat modul în care omul de știință a ignorat avertismentele cu privire la o posibilă tentativă de asasinat, precum și sfaturile echipei sale de securitate, insistând să conducă singur mașina sa ne-blindată.

Arma computerizată a Mossad a fost atașată pe o mașină abandonată, o camionetă albastră Nissan Zamyad, staționată la o intersecție de pe drumul principal, unde ”ținta” urma să să facă o întoarcere în U, conform raportului. Camionul a fost încărcat cu explozivi ca să poată fi distrus după lovitură.

Când echipa a aflat că Fakhrizadeh pleacă, „asasinul, un lunetist priceput, și-a luat poziția, a calibrat obiectivele mitralierei, a înclinat ușor arma și a atins ușor trăgaciul” – totul dintr-o „locație nedezvăluită, aflată la mii de kilometri distanță”.

După ce agenții l-au identificat pe Fakhrizadeh drept șoferul Nissan-ului, au dezlănțuit o grindină de gloanțe, lovind mașina la baza parbrizului. Autoturismul a virat, apoi s-a oprit, iat Fakhrizadeh, rănit, a coborât și s-a ghemuit în fața ușii deschise. Acolo a fost lovit de încă trei gloanțe care „i-au sfâșiat coloana vertebrală”.

O gardă de corp a sosit la fața locului cu o armă și „se uita în jur după agresor, aparent confuz”. Soția lui Fakhrizadeh a fugit la el și s-a așezat lângă el. Imediat, s-a auzit zgomotul produs de explozia mașinii care adăpstea mitraliera.

15 gloanțe au fost trase în total, iar operațiunea a durat mai puțin de 60 de secunde, scrie New York Times. Nimeni altcineva nu a fost lovit sau rănit.

Mitraliera controlată de la distanță, se alătură acum dronei de luptă în arsenalul de arme de înaltă tehnologie pentru uciderea la distanță” și este „probabil să remodeleze lumea securității și spionajului”, mai arată New York Times.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul