Problema este ca nici restul nu isi mai aduc aminte ce se intampla in anul 1991 cand era, nu-i asa, mai bine decat azi. O sa-i ajut eu.
Piata valutara era total disfunctionala si populatia putea sa gaseasca valuta, dolari pe vremea aceea, doar pe o piata paralela, la cursuri de schimb exorbitante. In incercarea de a uni cele doua piete, la inceputul anului 1991 BNR aproape ca a dublat cursul de schimb (stabilit administrativ si nu de piata) de la 35 la 60 de lei, asta in timp ce la casele de schimb dolarul se tranzactiona pe la 200 de lei. Spre sfarsitul anului, in contextul unei inflatii galopante, pe piata interbancara, care functiona ca o piata paralela, cursul de schimb ajunsese la 300 de lei. In final, BNR a incercat sa unifice pietele valutare la un curs de 180 de lei spre sfarsitul anului. Da, printr-o o devalorizare a leului de la 35 la 180 de lei…
Sa mai adaugam ca, in septembrie 1991, salariul mediu net pe economie era de 9.174 lei vechi. Adica, raportat la un curs de 180, era de 52 de dolari, iar la cursul de schimb interbancar de atunci de 300 de lei, salariu mediu net era de 31 de dolari. Si chiar daca inmultiti asta cu toata inflatia SUA din cei 30 de ani, obtineti doar o dublare a acestor salarii in „dolari 2021” adica usor peste 100 de “dolari 2021” in primul caz, respectiv usor peste 60 de “dolari 2021” in al doilea. Acesta este „mult mai binele” de acum 30 de ani la care tanjesc 65% din romani…
Un comentariu din public legat de anuntul sondajului spunea „intr-adevar, singurul castig pe care il avem azi sunt biletele de avion ieftine”. Simt nevoia unei nuantari esentiale aici: “biletele de avion care ni se par ieftine”. Pentru un bilet de avion din asta “ieftin” de acum un roman mediu ar fi avut nevoie de 2-3 salarii din 1991. Pentru o familie, salariile pe 6-8 luni.
Si nuanta de mai sus este importanta deoarece se aplica la o multime de produse care astazi, la un salariu mediu de peste 800 de dolari, par mult mai ieftine decat atunci. Iar datele statistice arata explozia consumului de bunuri de larg consum si de servicii turistice din ultimii 30 de ani. Iar aici nu prea merge sa dam vina doar pe mediile care ascund de fapt polarizarea sociala. Pentru ca si o persoana instarita tot un stomac are, iar, odata iesita din tara, nu poate sa mai iasa de inca 10 ori in acelasi timp, si nici nu are unde pune 30 de televizoare si 20 de mixere….
E interesant ca acesasta oglinda a perceptiei socant de distorsionate pe care o are populatia vine intr-o saptamana in care, Financial Times publica un comentariu al directorului Morgan Stanley Investment Management pentru strategii de investitii globale in care domnia sa remarca din exterior ceea ce multi dintre noi, din interior, ignoram complet. Povestea economica de succes a tarilor est-europene este o evolutie dupa care multe tari ale acestei lumi ar tanji avand in vedere ca in istoria omenirii exista prea putine astfel de povesti de succes.
Domnia sa remarca ca “este rar pentru o tara sa parcurga drumul de la saracie la bogatie”. Din 195 de economii doar 39 sunt considerate de FMI ca fiind avansate, categorie in care au intrat doar 18 tari dupa al doilea razboi mondial. Ultima intrare a unei mari economii a fost intrarea Coreei de Sud tocmai in 1997. Din acest motiv, apropierea unui astfel de moment pentru Polonia cu produs intern brut de 15.000 dolari pe cap de locuitor, Ungaria cu 16.000 si, de ce nu, Romania cu 13.000 este un eveniment cu adevarat remarcabil.
Ii las pe sociologi sa descifreze misterul acestei “distorsiuni temporale” din mintea a 65% dintre romani. Singura mea banuiala este ca, de fapt, asistam la oglindirea unei frustrari nu legate de faptul ca in Romania se traieste mai rau ca acum 30 de ani, ci ca, dupa 30 de ani, in Romania s-ar fi putut trai mult mai bine.
Iar asta este adevarat.
