Connect with us

Actualitate

​Preşedintele Iohannis – consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru – Esential

Publicat

pe

Preşedintele Klaus Iohannis are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, scrie Agerpres. Conform programului anunţat, consultările vor începe la ora 12,00, cu Partidul Naţional Liberal. La ora 13,00 sunt aşteptaţi reprezentanţii Partidului Social Democrat. Urmează la ora 14,00 – Uniunea Salvaţi România, la ora 16,00 – Alianţa pentru Unirea Românilor, la ora 16,30 – Uniunea Democrată Maghiară din România. Runda de consultări se va încheia la ora 17,00 cu minorităţile naţionale reprezentate în Parlament.

„Voi încerca, împreună cu cei mai maturi, mai responsabili, să găsim o ieşire din această criză. (…) Eu, personal, sunt total implicat şi eu sunt hotărât să găsesc, împreună cu partidele care au maturitatea politică necesară, o ieşire din această criză, fiindcă nu putem să stăm peste iarnă fără Guvern. Suntem în pandemie, suntem în plin val patru, pentru că prea puţini români s-au vaccinat. Suntem într-o criză a preţurilor la energie, care nu a fost generată de noi şi este o criză globală şi va trebui să-i facem faţă. Pe de altă parte, suntem aproape în pragul iernii şi sunt nenumărate probleme care trebuie să fie rezolvate de un Guvern cu puteri depline, deci este clar, cu maturitate, cu calm trebuie să găsim soluţii pentru această criză guvernamentală”, spunea, săptămâna trecută, şeful statului, Klaus Iohannis.

  • PNL a anunţat că se va prezenta la consultările cu şeful statului cu o delegaţie formată din Florin Cîţu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu

Liberalii au precizat că nu vor face nicio nominalizare de prim-ministru, având în vedere că, în acest moment, nu au o majoritate.

„Având în vedere că, în acest moment, nu avem o majoritate în Parlamentul României, la aceste consultări, PNL nu va face o nominalizare de premier. Biroul Executiv Naţional al PNL consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier”, au transmis vinerea trecută liberalii.

PNL şi-a schimbat, în acest fel, poziţia, după ce, anterior, anunţase că nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL.

  • PSD nu merge în acest moment la Cotroceni cu nicio propunere de premier

O decizie finală va fi luată luni dimineaţă la şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului, a anunţat, duminică, Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al social-democraţilor.

„PSD nu merge în acest moment cu nicio propunere pentru că vrem să vedem ce vrea preşedintele, în primul rând. Preşedintele este cel care s-a aflat în spatele, cel puţin, a unei părţi din această criză, cea politică, a girat-o până la urmă, girându-l pe Florin Cîţu. (…) Analizăm această situaţie, vom vedea luni dimineaţă, înainte de a merge la Cotroceni. Avem un Birou Naţional, putem să facem şi un Consiliu Naţional (…). Dar, în acest moment, cred că în această fază nu suntem hotărâţi pentru că nu suntem siguri de intenţia preşedintelui”, a afirmat Dîncu.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, miercurea trecută, că social-democraţii rămân consecvenţi că soluţia rezolvării crizei o reprezintă alegerile anticipate şi până atunci un guvern de specialişti să conducă ţara. El a respins şi posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar al PNL.

  • USR va merge la consultările de la Cotroceni cu o delegaţie formată din: Dacian Cioloş, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion şi Cristian Ghinea

Delegaţia va avea un „mandat clar în privinţa reformelor pe care viitorul premier trebuie să le îndeplinească” într-un calendar asumat de toate partidele care formează coaliţia de guvernare, au anunţat recent reprezentanţii USR.

Preşedintele formaţiunii, Dacian Cioloş, a reiterat că doreşte un alt premier. „Suntem gata să continuăm într-o coaliţie cu PNL şi cu UDMR, dacă avem un alt premier. E de discutat cine poate să fie, dar cel puţin Florin Cîţu a demonstrat că nu e capabil să conducă un Guvern de coaliţie şi să modereze o relaţie de lucru între miniştri din diferite partide, ci îi atacă pe unii şi îi susţine pe alţii. De asta avem nevoie de un alt premier”, preciza Cioloş.

El a arătat că, în cazul în care PNL nu are propuneri, USR ar putea avansa un nume pentru funcţia de premier, menţionând că acesta poate fi el, Cristian Ghinea sau Cătălin Drulă.

  • AUR va participa la consultările de la Palatul Cotroceni, însă nu ia în calcul o alianţă cu PSD la guvernare

De asemenea, formațiunea nu va susţine „niciodată” o alianţă PNL-UDMR-USR, pentru că este „toxică”, a anunţat, săptămâna trecută, copreşedintele AUR George Simion.

„Noi întotdeauna suntem deschişi la dialog şi vom participa întotdeauna la consultări. (…) Noi ne aliem doar cu poporul român, discutăm în schimb cu domnul Ciolacu pentru a găsi o formulă bună de Guvern de specialişti. (…) Coaliţia asta toxică (PNL-UDMR-USR – n.r.) a arătat ce poate. Nu o să ne aliem şi nici nu o să-i susţinem cu votul nostru”, a precizat Simion.

  • UDMR va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, iar dacă PSD nu vine cu o coaliţie, „PNL are următoarea prioritate”

„Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului – în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are. (…) Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un guvern, să câştigăm timp, să trecem peste iarnă şi bineînţeles acest lucru înseamnă că, după aceea, de fiecare dată trebuie să negociem pentru susţinerea guvernului”, a menţionat Kelemen Hunor.

Reamintim că guvernul Cîţu a fost demis marţea trecută, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a fost votată de Parlament.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul