Connect with us

Actualitate

Vera Jourova: UE va începe să se prăbușească dacă nu va ataca decizia Curții Constituționale din Polonia – International

Comisarul

Publicat

pe

​Uniunea Europeană ”va începe să se prăbuşească” dacă nu va ataca decizia curţii constituţionale din Polonia privind prevalenţa legislaţiei naţionale în faţa celei europene, a declarat luni comisarul european Vera Jourova, transmite Reuters.

Tribunalul constituţional al Poloniei a emis o judecată în acest sens săptămâna trecută, escaladând puternic un conflict legat de valorile fundamentale dintre eurosceptţicii de la Varşovia şi majoritatea celorlalte state membrie.

Peste 100.000 de oameni au protestat duminică în Polonia în sprijinul UE, dând un semnal de alarmă în legătură cu ceea ce se tem că este perspectiva ca ţara lor să urmeze Marea Britanie şi să părăsească blocul european într-un ”Polexit”.

„Dacă nu susţinem principiul UE că norme egale sunt respectate la fel peste tot în Europa, întreaga Europă va începe să se prăbuşească”, a declarat Vera Jourova, comisarul UE din Republica Cehă.

„De aceea va trebui să reacţionăm la acest nou capitol pe care curtea constituţională poloneză a început să îl deseneze”, a spus Jourova, responsabilă de valori şi transparenţă la Comisia Europeană.

Într-un fel sau altul, hotărârea tribunalului va costa probabil Varşovia. Decizia urmează unor dispute prelungite şi divizive în care Polonia este acuzată de multe ţări occidentale, de autorităţi de supraveghere a drepturilor internaţionale şi de cei care afirmă că a avut loc o reducere a independenţei mass-media şi a instanţelor, precum şi o încălcare a drepturilor femeilor, migranţilor şi persoanelor LGBT de când partidul Dreptate şi Justiţie ( Partidul PiS) a câştigat puterea în 2015.

Comisia Europeană refuză din aceste motive aprobarea pentru planul de redresare şi rezilienţă al Poloniei, necesar pentru a permite Varşoviei să valorifice miliardele de euro disponibile, pe lângă alte fonduri UE, pentru susţinerea redresării din criza coronavirusului. (Sursa: News.ro)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate35 de minute ago

Universitatea Oxford: Nu există nicio dovadă că vaccinurile nu protejează de formele grave de Covid-19 cu Omicron – Coronavirus

Universitatea din Oxford a transmis marți că nu există nicio dovadă că vaccinurile nu ar putea preveni formele grave de...

Actualitate3 ore ago

Grecia: Vaccinarea devine obligatorie pentru cei peste 60 de ani / Care este sancțiunea în caz de refuz – Coronavirus

Grecia a anunțat marți că va face obligatorie vaccinarea COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, o...

Actualitate5 ore ago

Începe Campionatul Mondial de handbal feminin – România, fără Cristina Neagu și cu un obiectiv modest – TeamBall

​Campionatul Mondial de handbal feminin se apropie de start, la competiția găzduită de Spania urmând să participe în premieră 32...

Actualitate7 ore ago

​ANAF: Mai ai timp 1 zi să conectezi casa de marcat la sistemul informatic – Finante – Banci

Comercianții mai au o singură zi, astăzi – marți, pentru a conecta casa de marcat la sistemul informativ al Agenției...

Actualitate9 ore ago

VIDEO Barbados a devenit marți republică, renunțând la Elisabeta a II-a ca șef de stat / Cântăreața Rihanna, declarată cu această ocazie ”Erou național” – International

Barbados a renunțat la regina Elisabeta a Marii Britanii ca șef de stat, devenind marți o nouă republică, cu primul...

Actualitate11 ore ago

Lionel Messi, mesaj pentru Robert Lewandowski: „Meriţi să ai Balonul de Aur acasă” – Fotbal

Câştigator al Balonului de Aur pentru a șaptea oară, Lionel Messi i-a adus un omagiu polonezului Robert Lewandowski, despre care...

Actualitate13 ore ago

Valeriu Gheorghiţă, despre Omicron: Pare că este o variantă cu o contagiozitate crescută, care scapă de sub protecţia anticorpilor şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele trecute prin boală, cât şi la cele vaccinate – Radio – TV

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat luni seară că varianta Omicron de SARS-CoV-2 este una...

Actualitate15 ore ago

Noile linii pentru comunicare ale UE cer să nu fie făcute referiri la Crăciun – International

„Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal”, fără referire la „sex, etnie, rasă, religie,...

Actualitate17 ore ago

Barbados a devenit republică și își ia rămas bun de la regina Elisabeta a II- a – International

Regina Elisabeta a II-a va pierde o nouă bijuterie din coroana ei odată cu depunerea jurământului, luni seară, a primului...

Exclusiv19 ore ago

Anunt de finalizare a implementarii proiectului societatii SC EMDO TRUCK SRL

29.11.2011 Anunț de finalizare a implementării proiectului societății SC EMDO TRUCK SRL SC EMDO TRUCK SRL anunta finalizarea proiectului cu...

Actualitate19 ore ago

Procesul lui Ghislaine Maxwell, iubita și complicea lui Epstein, începe la New York – International

La doi ani de la sinuciderea în închisoare a miliardarului Jeffrey Epstein, procesul fostei sale iubite Ghislaine Maxwell, acuzată că...

Actualitate22 de ore ago

Lambda, Mu… Omicron? De ce OMS a sărit “Nu” și „Xi” pentru a denumi noua variantă – International

Mergând pe alfabetul grecesc, următoarele nume ale noii variante ar fi trebuit să fie „Nu” și „Xi”, dar Organizația Mondială...

Actualitate24 de ore ago

DigiSport: A crezut timp de 15 ani că e iubitul unui model brazilian, dar realitatea era alta! Ce a descoperit după 700.000 cheltuiți – Fotbal

După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator. Atenţie! Logarea...

ActualitateO zi ago

BioNTech a început să lucreze la un nou vaccin, contra variantei Omicron – Coronavirus

BioNTech a anunțat luni că a început să lucreze la un vaccin adaptat la Omicron, noua variantă îngrijorătoare a coronavirusului...

ExclusivO zi ago

Afla cum poti intelege mai bine serviciile oferite de o agentie marketing online

Cu toate ca mediul online are o importanta tot mai mare pentru afacerile din tara noastra, multe persoane inca nu...

ActualitateO zi ago

O mașină a Jandarmeriei a căzut într-un șanț pe Șoseaua Fundeni din București – Esential

​O mașină a Jandarmeriei a căzut, luni, într-un șanț de pe Șoseaua Fundeni din Capitală, într-o zonă unde au loc...

case de marcat ieftine case de marcat ieftine
Business::SalesO zi ago

Cum iti ajuta afacerea cele mai bune case de marcat ieftine

Activitatile economice desfasurate de catre orice afacere au ca obiectiv final obtinerea unei profitabilitati cat mai ridicate. Daca ai o...

ActualitateO zi ago

Falimentul City Insurance: Peste 1000 de români vor primi luni despăgubiri de peste 2,3 milioane de lei / Despăgubirile cerute până acum sunt estimate la peste 100 milioane de euro – Pensii Private

​Păgubiții City Insurance încep luni să-și primească sumele solicitate în baza dosarelor de daună deschise la acest asigurător intrat în...

dezinfectanti profesionali dezinfectanti profesionali
ActualitateO zi ago

3 lucruri pe care trebuie sa le stii atunci cand folosesti dezinfectanti profesionali

In ziua de astazi, din motive evidente, toata lumea foloseste dezinfectanti profesionali – mai ales atunci cand vrei sa eviti...

daune Euroins daune Euroins
DiverseO zi ago

Iata cum rezolvi rapid si sigur dosarul de daune Euroins!

Accidentele auto sunt evenimente pe care cu totii dorim sa le evitam. In acelasi timp, atunci cand te inscrii in...

Top Stiri Comisarul