Connect with us

Actualitate

Petiție și protest Declic, la 6 de la tragedia din Colectiv, faţă de subraportarea infecţiilor intraspitaliceşti: Neam ucis de nosocomiale – Esential

Publicat

pe

Membri ai comunității Declic s-au adunat vineri în Piața Victoriei din Capitală, în semn de protest față de subraportarea infecțiilor intraspitalicești. Totodată, comunitatea Declic a lansat o petiție prin care cere implementarea unui mecanism de raportare zilnică a infecțiilor nosocomiale. ”Este nevoie urgentă ca Ministerul Sănătății să organizeze cadrul pentru raportarea infecțiilor intraspitalicești, așa cum se întâmplă deja pentru infectările cu virusul SARS-CoV-2”, arată petiția.

”Au trecut 6 ani de la tragedia din Colectiv, când am conștientizat cu toții cât de grav este pericolul infecțiilor intraspitalicești pentru viața pacienților. 10 miniștri s-au perindat de atunci pe la Sănătate și niciunul nu a luat măsuri de impact, începând cu monitorizarea și transparentizarea datelor, ca prim pas în combaterea eficientă a bacteriilor”, arată Declic.

Mesajul „Neam ucis de nosocomiale” a fost scris din 500 de lumânări aprinse întinse pe asfalt, în centrul Pieţei, în faţa clădirii Guvernului.

”Vrem să îi scoatem pe politicieni din bezna nepăsării. Imaginea scrisă în Piaţa Victoriei, chiar în faţa Guvernului, este adresată tuturor partidelor care, atunci când au ajuns la guvernare, au uitat de problema nosocomialelor. Aşa am devenit un „neam ucis de nosocomiale”. Inclusiv astăzi, când unii oamenii bolnavi de Covid mor din cauza infecţiilor de la ATI, aşa cum chiar medicii declară”, a spus Anduţa Karetsou, campaigner Declic.

Petiție Raportați infecțiile intraspitalicești!:

  • Trecem prin cea mai mare criză de sănătate publică a ultimilor zeci de ani. Mulți dintre noi suntem speriați de gândul internării în spital, cu diagnostic de Covid-19 sau cu orice altă boală. Vrem să știm că șansele noastre de supraviețuire și vindecare nu sunt împiedicate de existența necontrolată a infecțiilor intraspitalicești. Monitorizarea și combaterea acestora poate face diferența dintre viața sau moartea pacienților în perioada următoare.
  • România are o gravă problemă de subraportare [1] a infecțiilor nosocomiale, deși acestea au impact direct asupra sănătății și mortalității pacienților internați. Ar trebui să știm, în mod real și transparent, situația acestor infecții. Doar așa se vor lua măsuri concrete și cuantificabile de creștere a calității îngrijirii pacienților din spitale.
  • Mai mult, autoritățile române au raportat recent zero cazuri de infecții intraspitalicești la pacienții diagnosticați cu Covid-19, de la începutul pandemiei până în prezent [2]. Or, acest lucru este imposibil. Știm, din raportările europene, că inclusiv țări cu sisteme medicale mult mai performante se confruntă cu infecții asociate asistenței medicale, mai ales în secțiile de terapie intensivă. Dar în aceste țări se conștientizează problema și se depun constant eforturi pentru rezolvarea ei. Este obligatoriu ca și în spitalele din România să se întâmple la fel.
  • Semnând în număr cât mai mare această petiție, putem convinge autoritățile să ia de urgență măsuri pentru raportarea transparentă a infecțiilor nosocomiale din toate spitalele.
  • Semnează și tu acum, ca să creștem șansele de supraviețuire și vindecare pentru pacienții din România!

Citește și:
Alexandra Furnea, supraviețuitoare Colectiv, mesaj dur: În 2021 suntem tot în 2015. Într-o țară în care, în plină tragedie, politicienii merg la chefuri, nu poartă mască, se bat pe burți la evenimente cu mii și zeci de mii de alți sfidători

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul