Connect with us

Actualitate

Dosarul Revoluției, în care Ion Iliescu este acuzat de crime contra umanității, se întoarce la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a anchetei – Esential

Publicat

pe

Dosarul Revoluţiei – în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu – sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii – se întoarce la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a anchetei, a decis miercuri instanțe supremă. Decizia pronunțată de Înalta Curte la aproape 32 de ani de la Revoluție este definitivă.

În 21 mai, un judecător de cameră preliminară de la snstanţa supremă a decis ca dosarul Revoluției să fie restituit procurorilor, după ce a constatat nereguli în rechizitoriu. Procurorii militari şi mai multe victime au atacat decizia, iar miercuri magistraţii au respins contestaţiile acestora.

Astfel, dosarul Revoluției se întoarce la Secția Parchetelor Militare din Parchetul General, pentru refacerea anchetei.

Decizia luată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă.

Dosarul Revoluţiei a fost trimis în instanţă de procurorii militari în luna aprilie 2019, în proces fiind citate peste 5.000 de părţi civile. Procesul a fost blocat mai mult de un an, pentru discutarea unor cereri şi excepţii ridicate de părţile din dosar.

Ion Iliescu, acuzat de crime contra umanității

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi generalul (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi în acest dosar de săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii.

Ion Iliescu nu s-a prezentat la niciun termen al procesului.

Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul „Praga 1968”, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Procurorii militari susţin că gruparea din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989.

Potrivit anchetei, începând cu seara de 22 decembrie 1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea CFSN), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai acestui for.

Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei „psihoze generalizate a terorismului” ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii.

Ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul