Connect with us

Actualitate

WTA, încă un semnal de alarmă: Situația lui Shuai Peng, departe de a fi liniștitoare – Tenis

Publicat

pe

Steve Simon, președintele WTA, a declarat că este în continuare „profund îngrijorat” de situația în care se găsește sportiva Shuai Peng. Jucătoarea de tenis a apărut în diferite imagini, dar forul feminin de tenis nu are nicio certitudine în ceea ce privește libertatea de exprimare a acesteia.

„Steve Simon a decis să nu reia contactul cu ea prin email, deoarece nu există siguranţa că răspunsurile ar fi ale sportivei. El a contactat-o pe Peng Shuai prin diverse căi de comunicare. I-a trimis două mailuri, însă era clar că răspunsurile au fost influenţate de alţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al WTA.

Aceasta a mulţumit CIO pentru grija arătată pentru ea şi a explicat că este bine şi în siguranţă, acasă la Beijing, însă a adăugat că vrea să i se respecte intimitatea în acest moment.

De aceea preferă să îşi petreacă timpul cu prietenii şi familia. Ea va continua să fie implicată în tenis, sportul pe care îl iubeşte mult, a explicat atunci CIO, conform News.ro.

Amnesty International a criticat această intervenţie a lui Thomas Bach, precizând că forul olimpic „intră în ape periculoase” cu apelul video efectuat.

„Ar trebui să fie extrem de atenţi să nu participe la vreo ascundere a unei posibile încălcări a drepturilor omului”, a declarat Alkan Akad, cercetător de la Amnesty China.

De asemenea, WTA a precizat, luni, că apelul video dintre jucătoarea de tenis Peng Shuai şi preşedintele CIO, Thomas Bach, nu este suficient pentru a risipi îngrijorările cu privire la soarta sportivei chineze, care a acuzat un fost înalt oficial guvernamental de viol.

Ce s-a întâmplat cu Shuai Peng

Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, l-a acuzat pe reţelele de socializare pe fostul vicepremier Zhang Gaoli – care din 2013 până în 2018 a fost unul dintre cei mai puternici şapte politicieni ai Chinei – că a forţat-o să facă sex în urmă cu trei ani, înainte de a o face amanta lui.

Această acuzaţie a fost postată pe 2 noiembrie pe contul oficial Weibo, echivalent chinezesc al Twitter, al jucătoarei. De la acel moment, au fost zile bune în care nu s-a mai știut nimic despre sportivă.

Site-urile și platformele social media din China au fost curățate de toate menționările numelui lui Peng și subiectele legate de acuzația făcută de aceasta.

S-ar putea să te intereseze și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul