Connect with us

Actualitate

CENUSEVEDELE ascuns în fotografii – Cultura

Publicat

pe

Joi, 2 decembrie, ora 19:30, pe pagina de Facebook Cărturești, se va povesti despre cenusevedele din fotografii. Alături de autorul albumului, Francisc Mraz Ferko, se vor afla Șerban Sturdza, Andrei Conțiu, Anamaria Prelipcean, Octavian Carabela, Maria Mraz și Cosmin Olinici. Evenimentul este public, poate participa oricine, cu sau fără cont de Facebook. Durata estimată: o oră.

Cenusevedele din fotografii apare când privirile nu sunt grăbite, iar graba apare când ne gonim bezmetic timpul de sub noi. Nu mai avem răbdare pentru acea contemplare a lumii care limpezește privirea, iar odată limpezită deschide câteva căi spre recucerirea răbdării în privitul și făcutul fotografiei.

Încep cu punerea pe masă a câtorva teme desprinse din lumea fotografiilor, uneori insolite și alteori incomode. Am însoțit fiecare fotografie din album cu texte care măsoară eficiența instrumentelor de expresie, aflate la îndemâna oricui, dar nu totdeauna folosite consistent. Sper să fie o cale spre facerea unor fotografii mai complexe, mai expresive, mai emoționante, care să aibă și forța să ne schimbe un pic.

Parcurgerea fugară a indexului tematic de la finalul cărții oferă spectacolul ideilor prin care am cotrobăit cu o plăcere aproape destrăbălată.

Îmi doresc o carte opusă indiferenței, un omagiu la amendamentul tatălui meu legat de indiferență. Pe când aveam vreo zece ani, cu juvenilă impertinență am spus într-o zi, de câteva ori, desprediverse, că-mi sunt indiferente. Atunci tata mi-a zis să mă duc la vreo privata de țară, să bag mâna adânc în cercul perforat, să înșfac ce găsesc mai solid pe acolo, să strâng tare pumnul și n-am decât să constat cât indiferent îmi este printre care degete mi se scurge materia. Cuviincioasă definiție a indiferenței.
Francisc Mraz Ferko

Fotografia poetică din carte mă surprinde, mă răscolește și nu știu de ce. Mă ajut de comentariul alăturat fotografiilor, sugerat de Francisc Mraz Ferko. Acum sunt și mai surprins pentru că totul este explicat logic și în același timp atât de complex. Aflu cum e gândit totul de la detaliul cel mai mic la lărgimile unui context bine calibrat și aflu că fotopoetica formează, nu numai informează.

Chiar din textul introductiv descopăr un autor aspru, dar cu adevărat generos, aici Francisc Mraz Ferko deschide o poartă spre înțelegere, autoreflexie și ne inpiră curajul de a gândi.

Pentru arhitectura pe care o practic, poetica fotografică e un punct de sprijin mai mult decât util.
Șerban Sturdza, arhitect

Îmi aduc aminte de o discuție de-a noastră, desigur legată de imagine, despre toate, chiar mai puțin despre imagine. Stăteam undeva prin munți, noi doi și întreg universul. Ai comparat imaginea cu muzica, cu compoziția muzicală, iar semnificațiile imaginii cu infinitul temelor muzicale. Atunci, prietenia noastră a devenit o imagine. De atunci, datorită ție, idea intonației a unificat în mine expresia muzicală cu sentimentele mele vizuale. Viața mea fotografică s-a nuanțat, s-a înseninat și a devenit o căutare între timpi sacri și profani. De la tine am auzit pentru prima oară despre o poetică a imaginii. Dar, de la alții, am citit că omul nu este numai ce exprimă, ci și ceea ce tăcând ascultă. Această tăcere-ascultare este pentru mine mai bogată în tonuri decât orice, mai bogată poate decât Menuetto & Trio din Cvintetul de coarde 3 de Mozart (cu toate că Allegro îmi place mai mult), pe care le-am primit tot de la tine.
Ábel Szalontai, fotograf

Fotograf şi cineast cu har, profesor smerit ce-şi înmulƫeşte talantul, om dãruit cu verbalitate de mare povestitor, Francisc Mraz ne dãruieşte o carte în care lumineazã fenomene esenƫiale ale fotografiei, rânduri pline de duh în care împleteşte teoria şi comentariul hermeneutic, ridicând astfel vãlul pentru cei ce doresc sã înƫeleagã şi sã aprofundeze arta fotograficã în dezvoltarea ei fotopoeticã.
Părintele Varlaam, starețul Mânăstirii Partoș

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

DiverseO zi ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized3 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse3 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized3 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized3 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized3 zile ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

Uncategorized4 zile ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized4 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

DiverseO săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

UncategorizedO săptămână ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
UncategorizedO săptămână ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 săptămâni ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 săptămâni ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse2 săptămâni ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
Diverse2 săptămâni ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Top Stiri Comisarul