Connect with us

Actualitate

FT: Informații transmise de SUA i-au convins pe aliați de amenințările ruse la adresa Ucrainei – Subiectele zilei

Publicat

pe

În urma unui schimb de informații americane fără precedent cu privire la pregătirile militare ale Moscovei, UE și NATO au luat în considerare estimările Administrației Biden potrivit cărora s-ar putea ca Rusia să invadeze Ucraina, scrieFinancial Times, citat de Rador.

Săptămâni de activitate diplomatică susținută între SUA și guvernele europene, sprijinite de niște informații care până acum erau rezervate celor mai apropiați aliați, au ajutat la a convinge o serie de capitale până acum sceptice că s-ar putea ca, în curând, Kremlinul să ordone trupelor sale să intre în Ucraina.

Demersul a scos astfel în evidență necesitatea unor amenințări cu sancțiuni dure pentru a face Kremlinul să dea înapoi.

O serie de oficiali europeni din sectorul apărării și al securității au declarat pentru Financial Times că, în cursul unei videoconferințe programate marți, Biden îl va avertiza pe Vladimir Putin să renunțe la invazie, președintele american bucurându-se de sprijinul deplin al NATO și al UE în vederea unor măsuri de ripostă.

Rusia ar putea plănui să invadeze Ucrainia chiar de la începutul anului 2022, după cum a declarat, vineri, un oficial al Administrației Biden, el adăugând că, luna trecută, jumătate din unitățile care ar urma să participe la operațiune au sosit în apropierea frontierei cu Ucraina.

Decizia SUA de a transmite informații statelor europene pe marginea acestui subiect și de a lansa o serie de avertismente se bazează pe speranța Washingtonului că, prin cimentarea sprijinului occidental în privința sancțiunilor, Moscova ar putea să înțeleagă care ar fi prețul oricărei agresiuni. Detaliile pe tema sancțiunilor și a altor contramăsuri sunt încă în discuție.

Kremlinul a negat insistent faptul că ar intenționa să invadeze Ucraina, el dând vina pe tensiunile crescânde provocate de faptul că SUA și NATO sprijină Kievul.

Patru dintre oficiali au spus că nivelul neobișnuit al acestui schimb de informații a fost provocat de inițiala opoziție a unor aliați europeni, aceștia refuzând să considere ca fiind credibile afirmațiile SUA cu privire la pregătirile rușilor în vederea unei invazii.

Dezvăluirea acestor detalii, care anterior fuseseră secrete, a fost inițiată la începutul lunii noiembrie, înaintea reuniunii miniștrilor NATO de săptămâna trecută, anterior dominată de altfel de discuții pe tema Ucrainei. Infornațiile au reușit să schimbe cursul discuției de la ipoteza potrivit căreia avertismentele ar fi îndreptățite la modul în care invazia ar putea fi împiedicată.

„Mulți aliați nu erau convinși că se întâmplă niște lucruri grave”, a declarat un al doilea oficial. „Am fost surprinși de lipsa informațiilor de până atunci – cum și de ce Statele Unite văzuseră niște lucruri pe care noi nu le văzuserăm”.

„Dacă ar fi să compar discrepanța dintre aceste informații și cele de la reuniunea NATO de la Riga, există o mare schimbare în sprijinul versiunii prezentate de SUA”, a mai adăugat oficialul.

Vineri, Biden spusese că pregătește o serie de inițiative concrete și detaliate pentru a preveni agresiunea Rusiei. „Eram la curent de multă vreme cu acțiunile Rusiei, iar eu mă aștept să purtăm o lungă discuție”, a declarat el legat de apropiata convorbire cu Putin.

Statele Unite au afirmat că Rusia se pregătește să mobilizeze 100 de batalioane, totalizând aproximativ 175.000 de militari, pe niște poziții strategice de-alungul frontierei ucrainene, sprijinite de 100.000 de rezerviști.

Trupele rusești au invadat Georgia în 2008, după care, în anul 2014, și-au anexat Peninsula Crimeea a Ucrainei. Kremlinul i-a sprijinit pe separatișții promoscoviți, care, în Donbas, o regiune aflată la frontiera cu Rusia, luptă de șapte ani împotriva forțelor guvernului ucrainean.

În luna aprilie, Rusia a mobilizat rapid și fără vreun avertisment 100.000 de soldați din alte regiuni ale țării în zona de frontieră cu Ucraina, precum și tancuri, avioane, forțe navale, spitale de campanie și aparatură electronică, îngrijorând Kievul și capitalele occidentale. În cele din urmă, o serie de trupe au fost retrimise la bazele lor.

O serie de state membre ale UE și alți membri ai NATO au pledat pentru un dialog cu Moscova, preferându-l unei confruntări și considerând această escaladare a situație drept o dovadă că Rusia nu ar iniția o invazie propriu-zisă decât dacă ea va fi provocată. Dar informațiile americane pe tema recentelor mișcări de trupe au schimbat o asemenea analiză.

Statele Unite și UE împărtășesc „același mesaj coerent… pentru a arăta prețul pe care Putin l-ar plăti” pentru orice acțiune împotriva Ucrainei”, a spus un al treilea oficial european. „Unele state europene, care nu au înțeles (la fel ca SUA) intențiile lui Putin, acum le înțeleg în același fel”. (editorial Financial Times)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul