Connect with us

Actualitate

Alegeri în Hong Kong, cu legislația schimbată după mega-protestele din 2019: Au voie să candideze doar patrioții, așa că Beijingul a câștigat deja / Există o singură necunoscută – International

Publicat

pe

Locuitorii din Hong Kong au început duminică să își desemneze reprezentanții în Consiliul Legislativ al orașului, din care doar o minoritate este aleasă prin sufragiu universal, în conformitate cu noile reguli impuse de Beijing, potrivit cărora doar „patrioții” pot candida, transmite AFP.

Fiecare dintre cei 153 de candidați a trebuit să jure loialitate politică față de China și „patriotism” pentru a putea candida pentru un loc.

Ca urmare, activiștii pro-democrație au fost împiedicați să candideze sau au renunțat, asta dacă nu sunt în închisoare sau fugari în străinătate, iar majoritatea candidaților au un profil similar.

Dintre cele 90 de locuri din Consiliul Legislativ (LegCo), doar 20 vor fi ocupate prin sufragiu universal, adică jumătate din numărul anterior, restul fiind numiți de diverse comisii și grupuri de interese simpatizante ale regimului chinez.

Singura necunoscută, prezența la vot

Singura necunoscută reală a alegerilor va fi prezența la vot, care va fi măsura sprijinului acordat de locuitorii din Hong Kong noului sistem electoral.

Noile reguli au fost impuse de Beijing ca parte a preluării unui control strict asupra Hong Kong-ului după uriașele proteste prodemocrație din 2019.

Toți locuitorii din Hong Kong care au vârsta de vot, aproximativ 4,5 milioane de persoane din totalul de 7,5 milioane de locuitori, sunt eligibili pentru a participa la scrutin.

Când șefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a sosit la vot, trei protestatari din partea Ligii pro-democratice a social-democraților au scandat: „Vreau un sufragiu universal real”.

„(Lam) a spus că a fost o îmbunătățire a sistemului electoral, dar în realitate i-a lipsit de drepturi pe locuitorii din Hong Kong”, a declarat pentru AFP activistul Chan Po-ying.

Carrie Lam și miniștrii săi au făcut apeluri repetate pentru a merge la vot. Guvernul a publicat anunțuri pe pagini întregi în ziare, a distribuit pliante prin cutiile poștale și a trimis mesaje text în masă pentru a le reaminti locuitorilor din Hong Kong să voteze.

Transportul public este gratuit în ziua alegerilor.

În ciuda acestor eforturi, ultimele sondaje prevăd o prezență la vot de aproximativ 48%, ceea ce ar reprezenta un minim istoric. Înaintea scrutinului, dna Lam a declarat că o prezență scăzută la vot „nu ar însemna nimic”.

„Atunci când guvernul se descurcă bine și credibilitatea sa este puternică, prezența la vot este mai scăzută, deoarece oamenii nu simt cu adevărat nevoia de a alege noi reprezentanți”, a declarat ea pentru presa chineză de stat săptămâna trecută.

Beijingul câștigă oricum

„Votul meu ar fi inutil, pentru că, în cele din urmă, cei de la Beijing câștigă”, a declarat pentru AFP o tânără contabilă de 20 de ani care își spune Loy și care nu intenționează să voteze.

LegCo este organul responsabil cu adoptarea legilor în fosta colonie britanică, al cărei sistem juridic rămâne diferit de cel din China continentală.

Deși figurile prietenoase cu Beijingul au primit întotdeauna majoritatea locurilor în consiliu, o minoritate de opozanți au fost cândva tolerați, ceea ce a făcut ca acesta să fie un loc de dezbateri deseori aprinse.

Noile reguli impuse de Beijing au pus capăt acestei tradiții.

Mai mult de o duzină de persoane alese la precedentelul scrutin din 2016 se află în prezent în închisoare în temeiul unei legi draconice privind „securitatea națională”, impusă de Beijing anul trecut, iar trei dintre ele au fugit în străinătate.

Beijingul spune că sistemul electoral „îmbunătățit” va elimina elementele „antichineze” și va asigura că LegCo, unde dezbaterile puteau fi cândva lungi și aprinse, va adopta mai rapid noi legi.

Votul a început la ora locală 08:30 (03:30 ora României) și se va încheia la 22:30 (16:30 ora României).

Abținerea sau votul în alb sau invalid rămâne legal în Hong Kong.

Cu toate acestea, încurajarea unor astfel de practici constituie o infracțiune penală începând din acest an. Zece persoane au fost arestate în conformitate cu noua lege, în principal pentru apeluri la boicot pe rețelele de socializare, și au fost emise mandate de arestare pentru activiști prodemocrație care au fugit în străinătate și care au cerut, de asemenea, o campanie împotriva votului.

Poliția a desfășurat duminică peste 10.000 de polițiști pe străzile din Hong Kong pentru a preveni orice incident.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul