Connect with us

Actualitate

Bugetul pe 2022: Investiții de 6,7% din PIB, venituri de 33,4% din PIB și 2,5 miliarde lei din 5G – Finante – Banci

Publicat

pe

În anul 2022 cheltuielile destinate investițiilor însumează aprox. 88,8 miliarde lei, reprezentând aproximativ 6,7% în PIB, potrivi strategiei fiscal bugetare realizată cu o ocazia noului proiect de buget. Conform sursei citate, în anul 2022 veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate la 439,9 miliarde lei (33,4 din PIB), în creștere în valoare nominală pe orizontul de referință, ajungând în anul 2024 la 530,5 miliarde lei (34,0 % din PIB).

Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare în anul 2022 le înregistrează contribuțiile de asigurări sociale (31,8% din total venituri), urmate de TVA 20,8%) sume primite de la UE (13,4% din total venituri), și accize ( 8,7%).

“În anul 2022 veniturile bugetare totale, în termeni nominali, sunt estimate în creștere comparativ cu programul pe anul 2021, pe seama îmbunătățirii colectării, a măsurilor de recuperare a unor obligații fiscale aferente anului 2020 amânate la plată, prin efectul legii (inclusiv măsura de eșalonare la plată, în formă simplificată), a măsurilor de combatere a evaziunii fiscale în domeniul impozitului pe venit si contribuțiilor sociale și din valorificarea frecvențelor radio în noile benzi de frecvențe armonizate la nivel european pentru sisteme de comunicații mobile terestre de bandă largă 5G (2,5 miliarde lei)”, se arată în document.

• La baza veniturilor estimate pe anul 2022, a fost inclusă o țintă de 10,7 miliarde lei, susținută de măsurile de îmbunătățire a colectării, din care TVA 7,2 miliarde lei, contribuții sociale 2,5 miliarde lei, impozit pe profit 0,7 miliarde lei și impozit pe venit 0,3 miliarde lei.

• Veniturile bugetare proiectate pe termen mediu se înscriu pe un trend ascendent în valoare nominală, în contextul măsurilor legislative cu impact asupra impozitului pe pofit (majorarea limitei de deducere a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor înregistrate potrivit reglementărilor contabile, de la 30% la 50% din valoarea acestora), și TVA (majorare a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuințelor, extinderea cotei reduse de 5% pentru livrarea de manuale școlare și cărți în format audio, multimedia sau electronic, energie termică și lemne de foc).

“Veniturile din TVA estimate în anul 2022 la un nivel de 7% din PIB, vor avansa până la 7,4% la finalul orizontului de prognoză, iar încasările din accize estimate în anul 2022 la 2,9% din PIB, sunt prognozate să crească până la 3,1% din PIB. În estimarea veniturilor din TVA pe orizontul de timp 2022-2024, sunt incluse ținte ale măsurilor de îmbunățire a colectării veniturilor din TVA de 7,2 miliarde lei, inclusiv sumele de recuperat aferente TVA amânat la plată în anul 2020 și modificările legislative în domeniu TVA (majorarea plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuințelor, extinderea cotei reduse de 5% pentru livrarea de manuale școlare și cărți în format audio, multimedia sau electronic, energie termică și lemne de foc)”, se mai arată în document.

• Cheltuielile bugetare estimate pentru anul 2022 sunt în sumă de 516,9 miliarde lei, în anul 2024 acestea ajung la 575,6 miliarde lei respectiv 36,9 % din PIB, înregistrând o tendință de scădere ca pondere în PIB pe orizontul de referință datorită necesității de reducere a deficitului bugetar.

• Cea mai mare creștere pe orizontul de referință o înregistrează cheltuielile cu asistența socială, respectiv 12,2 % din PIB in anul 2022, totusi evidentiindu-se o tendinta de scadere pe orizontul de referintă.
• Cheltuielile de personal sunt în sumă de 115,4 milirde lei în anul 2022, ajungând în anul 2024 la 120,7 miliarde lei, diminuându-se ca pondere în PIB pe orizontul de referință.
• Bunurile și serviciile înregistrează o tendință de scădere pe orizontul de referință, în timp ce cheltuielile cu dobânzile înregistrează de asemenea o diminuare ca pondere în PIB pe perioada 2022-2024.
• Cheltuielile cu investițiile însumează în anul 2024, 119,9 miliarde lei, cu tendinta de crestere pe orizontul de referinta.

• Cu ponderi mari în total cheltuieli în anul 2022 se situează asistența socială (31,0% din total cheltuieli), cheltuieli de personal (22,3% din total) și cheltuieli de investiții (17,2% din total).

Potrivit documentului, deficitul bugetar pentru 2022 este prognozat la 5,84% din PIB pe cash și 6,24% pe ESA. A fost luată în calcul o creștere economică de 4,6%, un PIB nominal de 1.317 miliarde lei și o inflație medie anuală de 6,5%.

Vezi strategia fiscal-bugetară 2022-2024

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul