Connect with us

Actualitate

Eurovision Song Contest 2022 – După contestații, lista semifinaliştilor Selecţiei Naţionale a fost completată cu trupa E-An-Na – Muzica

Publicat

pe

Televiziunea Română a anunţat lista semifinaliştilor Selecţiei Naţionale Eurovision Song Contest 2022, după închiderea sesiunii de contestaţii. Lista semifinaliştilor Selecţiei Naţionale Eurovision Song Contest 2022 a fost completată cu încă o piesă, după analiza contestaţiilor depuse. Conform regulamentului, artiştii au avut posibilitatea să depună contestaţii în termen de maxim 24 de ore de la finalul jurizării din etapa preselecţiei, relatează News.ro.

Organizatorii au primit patru contestaţii: E-an-na – „Malere”; Renate Grad – „Still alive”; SAVE – „Deep water”; Ioana Popescu – „Between two rains”.

Comisia de analiză a contestaţiilor este formată din Cristian Faur, preşedintele juriului Selecţiei Naţionale, Liana Elekeş şi Gabriel Scîrleţ, regizori muzicali cu o îndelungată experienţă la Eurovision.

La finalul analizei contestaţiilor, Comisia a decis ca piesa „Malere”, interpretată de E-an-na, să intre în semifinala concursului naţional. Celelalte trei contestaţii au fost respinse.

Totodată, Alex Parker & Erik Frank & Bastien au decis să retragă piesa „Best of me”, Erik Frank aflându-se în imposibilitatea de a se deplasa în România pentru concurs. În locul piesei „Best of me” va intra în concurs melodia „All this love”, interpretată de Alex Parker & Bastien. Piesa „All this love” întrunise, iniţial, punctajul de calificare în semifinale, însă nu fusese admisă întrucât, conform regulamentului, un artist nu poate intra în concurs cu două piese.

Semifinaliştii Selecţiei Naţionale ESC 2022 (în ordine alfabetică)

Nume, prenume Titlu piesă

  • Aldo Blaga Embers
  • Alex Parker & Bastien All this love
  • Alexa Hoodies and cold nights
  • Alina Amon Without you
  • ANA Youngster
  • Andra Oproiu Younique
  • Andrea Stocchino Avere paura
  • Andrei Petruş Take me
  • ARIS Do Svidaniya
  • Ayona Let me come to you
  • Barbara Hypnotized
  • Bogdan Dumitraş Sign
  • Carmen Trandafir Măşti
  • Cezar Ouatu For everyone
  • Ciro De Luca Imperdonabile
  • Cream, Minodora şi Diana Bucşă România mea
  • Dan Helciug 241
  • Dora Gaitanovici Ana
  • E-an-na Malere
  • Eliza G The other half of me
  • Eugenia Nicolae feat. Cazanoi Brothers Doina
  • FABI That way
  • Forţele de muncă Hai afară, frate!
  • Gabriel Basco One night
  • Giulia-Georgia Fiind your way
  • Ivel Neverending
  • Jessie Regret
  • Kyrie Mendél Hurricane
  • Letiţia Moisescu Mirunica
  • Leyah I’ll be fine
  • Mălina Prisoner
  • Miryam Top of the rainbow
  • MØISE Guilty
  • Oana Tăbultoc Utopia
  • Olivia Miheţ Fragile
  • Othello You’re worthy
  • Outflow Running in circles
  • PETRA Ireligios
  • Roberta-Maria Popa Indigo
  • Romeo Zaharia Until the fight
  • Seeya Save me
  • Sophia Beautiful lies
  • Stelian Remember
  • VANU Never give up
  • Vizi Sparrow
  • WRS Llamame

Semifinala Selecţiei Naţionale se încheie pe 12 februarie, cu un show transmis în direct de TVR.

Melodiile care au trecut de etapa preselecţiei vor intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul şi telespectatorii vor califica 20 de piese în următoarea fază a concursului.

În acest sens, echipa Eurovision România va organiza, în luna ianuarie, o sesiune de înregistrări într-unul dintre studiourile TVR, pentru cele 46 de piese. Acestea vor fi difuzate pe canalele Televiziunii Române şi online, pe siteul oficial eurovision.tvr.ro, pe canalul YouTube al TVR şi pe pagina de Facebook Eurovision România, la începutul lunii februarie.

În premieră, fanii îşi vor putea vota favoriţii pe pagina oficială Facebook, unde pot salva cinci piese pentru a doua etapă a semifinalei. Juriul va califica alte 15, iar semifinala se va încheia pe 12 februarie, cu un show tv, în cadrul căruia juriul de specialişti va alege doar zece piese pentru marea finală.

Ultimul act al competiţiei va avea loc pe 5 martie, când vom afla şi numele reprezentantului ţării noastre în concursul internaţional Eurovision, care va avea loc în perioada 10 -14 mai 2022, la Torino, Italia.

Toate informaţiile privind modalitatea de înscriere şi organizarea concursului sunt prezentate în Regulamentul Selecţiei Naţionale, disponibil pe site-ul oficial eurovision.tvr.ro.

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022.

41 de ţări s-au înscris la ediţia cu numărul 66 a concursului internaţional: Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul