Odată cu pandemia, muncă la distanță a luat amploare în întreaga lume, la fel ca și dorința unora de a lucra de la distanță mai departe...
Primarul Constanței, Vergil Chițac, și-a exprimat susținerea pentru Florin Cîțu, după ce premierul și-a anunțat candidatura pentru șefia PNL, spunând că acesta este ”acea gură de...
Naomi Osaka a ținut capul de afiș al ultimelor zile după ce a anunțat că nu va participa la conferințele de presă de la Roland Garros....
Organizatorii de la Roland Garros au anunțat programul zilei de luni, 31 mai. România va fi reprezentantă pe tabloul feminin de simplu de Irina Begu (meci...
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că, în opinia sa, Florin Cîţu este „omul care poate duce partidul la nivelul următor”, argumentând că acesta „inspiră,...
Meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până miercuri, la ora 10.00. Cantităţile de apă vor ajunge şi la 50 de litri pe...
Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică, într-un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, că le mulțumește românilor din diaspora care au dat dovadă de ”responsabiloitate...
Liberalii se reunesc, dumincă, în ședința Consiliului Național care are ca rol demararea procedurilor pentru alegerile interne și stabilirea datei congresului partidului. După Ludovic Orban, se...
Manchester City nu și-a îndeplinit visul, iar trofeul Ligii Campionilor a luat drumul Londrei. Chelsea s-a impus la limită (1-0), iar Pep Guardiola a explicat la...
FC Koln şi-a asigurat prezenţa în elita fotbalului german şi în sezonul viitor, câștigând barajul de menținere cu formaţia de ligă secundă Holstein Kiel. După 0-1...