Connect with us

Actualitate

Saga Novak Djokovic: Cât de persecutat e, de fapt, Nole de autoritățile australiene? Ce nu știa la intrarea în țară: Ministrul migrației are puteri „dumnezeiești” – Tenis

Publicat

pe

Pentru oamenii care privesc de la distanță, tratarea lui Novak Djokovic de către oficialii australieni responsabili de imigrație ar putea părea dură. Însă este în linie cu strategia țării din ultimele două secole, scrie Associated Press.

Australia are dintotdeauna o abordare dură privind intrarea în țară, aceasta incluzând găzduirea refugiaților în centre de detenție aflate pe alte insule și împiedicarea propriilor cetățeni să se întoarcă acasă în timpul pandemiei de COVID-19.

Djokovic, care nu s-a vaccinat împotriva coronavirusului, se confruntă cu perspectiva deportării după ce ministrul Imigrației Alex Hawke i-a revocat vineri viza pentru a doua oară, citând considerente de sănătate și ordine publică.

Însă jucătorul de tenis sârb nu este singura vedetă care a fost supusă unor tratamente dure din partea autorităților australiene.

Katie Hopkins, o cunoscută editorialistă britanică datorită polemicilor sale agresive, a fost deportată din Australia în vara anului trecut după ce a încălcat regulile de carantină.

În 2007, raperului american Snoop Dogg i-a fost refuzată intrarea în țară din cauza cazierului său penal.

Iar în 2017, autoritățile australiene au amenințat că îi vor eutanasia pe Pistol și Poo, cei doi câini ai lui Johnny Depp și Amber Heard, pe care cuplul i-a adus pe ascuns în țară la bordul avionului lor privat.

Câinii au supraviețuit însă căsnicia celor doi, în mod faimos, nu.


Novak Djokovic în Australia (FOTO: Dubreuil Corinne / Abaca Press / Profimedia)

Cazul lui Novak Djokovic

Saga Djokovic a început mai devreme în cursul acestei luni când a ajuns la Melbourne pentru a participa la Australian Open, sperând să scrie istorie ca primul bărbat care câștigă 21 de turnee de Grand Slam.

Însă acesta a ajuns să petreacă 4 nopți într-un hotel de detenție pentru imigranți după ce oficialii i-au anulat scutirea medicală de la regulile stricte de vaccinare ale Australiei și i-au anulat viza pentru prima oară.

Luni, acesta a câștigat o luptă în instanță pe motive de procedură, decizia judecătorului Anthony Kelly permițându-i să rămână în Australia, înainte ca ministrul Hawke să îi revoce din nou viza.

Djokovic a făcut apel dar a început să rămână fără timp și opțiuni.

Australia acordă puteri ample ministrului său pentru imigrație, mulți referindu-se la aceasta ca fiind „puteri dumnezeiești”. Hawke poate practic să treacă peste hotărârile instanțelor și să deporteze persoane, existând temeiuri foarte limitate pentru apel la deciziile sale.

„Australia a avut mereu politici extrem de codificate și puternic legiferate privind imigrația”, afirmă Kian Bone, un avocat specializat în migrație de la firma de avocatură australiană Macpherson Kelley.

„Comparativ cu alte țări, noi conferim puteri extraordinare ministrului migrației”, explică acesta.


Simbol din timpul „Australiei Albe” (FOTO: National Museum of Australia)

Scurtă istorie a Australiei

Istoria modernă a Australiei a început de cealaltă parte a unor reguli dure privind migrația, Imperiul Britanic trimițând zeci de mii de infractori către coloniile penale australiene timp de 80 de ani, înainte de a pune capăt acestei practici în 1868.

Când Australia și-a format primul său guvern federal în 1901, una dintre primele acțiuni ale sale a fost adoptarea Legii de Restricționare a Imigrației care în esență a fost redactată pentru a împiedica intrarea în țară a unor persoane de culoare din Asia, insulele din Pacific și alte locuri.

Așa-numita politică a „Australiei Albe” a continuat timp de decenii înainte ca ultimele sale prevederi să fie abrogate în anii 1970.

Una dintre victimele acestei politici a fost Lorenzo Gamboa, un filipino-american care s-a înrolat în armata Statelor Unite în 1941 și a fost evacuat în Australia înainte ca Filipinele să fie cucerite de Imperiul Japonez.

El s-a căsătorit cu o femeie din Australia și cuplul a avut doi copii. Însă când acesta a fost demobilizat și a încercat să se întoarcă în Australia, autoritățile i-au refuzat reședința permanentă și l-au forțat să părăsească țara.

Cazul său a provocat indignare în Filipine și a dus la o răcire majoră a relațiilor dintre cele două țări. Lui Gamboa i s-a permit în cele din urmă să se stabilească în Australia în 1952.


Jurnalistul Behrouz Boochani a fost încarcerat 6 ani într-un centru de detenție australian (FOTO: Behrouz Boochani)

De la „Australia Albă” la „Soluția pentru Pacific”

În 2001 autoritățile australiene au introdus „Soluția pentru Pacific”, politica prin care solicitanții de azil care au încercat să ajungă în Australia cu ambarcațiuni clandestine sunt trimiși în centre de detenție din Papua Noua Guinee și Nauru, nefiindu-le permis să rămână în Australia continentală.

Sute de solicitanți de azil au fost găzduiți pe aceste insule până când numărul lor a început să scadă în ultimii ani. Dar mulți încă rămân.

Jurnalistul Behrouz Boochani, care fugise din Iran, a fost ținut împotriva voinței sale pe insule timp de 6 ani. Folosind un telefon introdus în centrul de detenție pe ascuns, acesta a oferit detalii despre condițiile insalubre, grevele foamei și decesele cauzate de lipsa de acces la tratamente medicale și sinucideri.

Boochani a reușit în cele din urmă să scrie o carte, trimițând pe WhatsApp texte în limba parsi unui traducător. Numită „No Friend But the Mountains”, cartea a câștigat un prestigios premiu australian, Premiul Victorian pentru Literatură.

Însă jurnalistul nu a putut niciodată să călătorească în Australia pentru a-și ridica premiul. Boochani a reușit în 2019 să evadeze și a ajuns în Noua Zeelandă, țară în care locuiește și în prezent.


Scott Morrison, premierul Australiei (FOTO: STR / AFP / Profimedia Images)

Tensiuni cu Noua Zeelandă

Noua Zeelandă are legături apropiate cu vecina sa însă abordarea dură a Australiei privind imigrația a cauzat tensiuni, mai ales în ultimii ani după ce autoritățile australiene au început să implementeze politici mai stricte de deportare a infractorilor la Wellington.

Anul trecut Noua Zeelandă a acceptat cu mari rețineri repatrierea Suhayra Aden, o militantă a Statului Islamic reținută în Turcia, și a celor doi copii mici ai ei.

Aden a locuit pentru majoritatea vieții sale în Australia și era cetățeană a ambelor țări, atât a Australiei cât și a Noii Zeelande.

Însă Australia i-a revocat cetățenia în conformitate cu legea sa de combatere a terorismului și Noua Zeelandă a rămas cu toată responsabilitatea repatrierii femeii și a copiilor săi.

În pofida unor proteste oficiale din partea Noii Zeelande, guvernul australian condus de conservatorul Scott Morrison și-a menținut decizia.

El s-a arătat la fel de ferm și în cazul lui Djokovic.

„Guvernul Morrison este ferm dedicat protejării granițelor Australiei, mai ales în legătură cu pandemia de COVID-19”, a declarat Hawke într-un comunicat remis vineri.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul