Connect with us

Actualitate

Cum se simte în piețele financiare unda de șoc a agresiunii rusești: Bursele scad, petrolul e la maximul ultimilor 7 ani, metalele s-au scumpit abrupt / Rubla și bursa rusească, cel mai rău lovite

Publicat

pe

Acțiunile de pe bursele lumii au luat-o marți la vale, iar petrolul a atins marți cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani, după ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat intrarea trupelor în două regiuni separatiste din estul Ucrainei, iar Statele Unite și aliații lor europeni sunt pe cale să anunțe marți sancțiuni dure contra Rusiei.

Criza din Ucraina provoacă șocuri pe bursele de acțiuni și de mărfuriFoto: DreamsTime

Indicele extins Euro STOXX 600 a scăzut cu până la 1,9%, atingând minimul ultimelor șapte luni, înainte de a recupera o parte din pierderi. Acțiunile germane .GDAXI – considerate mai vulnerabile din cauza dependenței mari a țării de livrările de gaze rusești – au scăzut cu peste 2%.

Perspectiva unui război european major a făcut ca investitorii să se debaraseze de acțiuni și de activele mai riscante, în timp ce prețul metalelor a crescut.

Petrolul, aurul, metalele, și bondurile merg în sus

Contractele futures pe țiței Brent au urcat cu peste 3 dolari, sau 2,5%, la 99 de dolari, cel mai ridicat nivel de după septembrie 2014, din cauza îngrijorărilor legate de faptul că exporturile de energie ale Rusiei ar putea fi întrerupte.

De asemenea, investitorii au fost interesați de instrumente cu risc redus, precum bond-uri guvernamentale sau aur.

Randamentul obligațiunilor guvernamentale germane a atins cel mai scăzut nivel din 4 februarie, în timp ce aurul la vedere a urcat ușor, până la 1.908 dolari, atingând anterior un nou maxim al ultimelor șase luni, de 1.913 dolari.

Indicele mondial de acțiuni MSCI .MIWD00000PUS, care urmărește acțiunile din 50 de țări, a scăzut cu 0,4%, atingând cel mai scăzut nivel de după 28 ianuarie.

”Un joc clasic de reducere a riscului”

„Europa se află într-o situație foarte, foarte inconfortabilă. Ceea ce se vede este un joc clasic de reducere a riscului”, a declarat Michael Hewson, analist șef la CMC Markets.

Piețele americane erau, de asemenea, pregătite pentru corecții, cu contractele futures S&P 500 în scădere de 1,4% și contractele futures Nasdaq la minus 2,1%.

„Putem fi destul de siguri că se va exercita o presiune ascendentă asupra piețelor petroliere și vom urmări destul de nervoși prețurile la benzină în timp ce așteptăm să vedem ce sancțiuni vor fi introduse”, a declarat Kit Juckes, strateg la Societe Generale.

Temerile legate de întreruperea aprovizionării din Rusia au făcut ca aluminiul tranzacționat la Londra să atingă un maxim al ultimilor 13 ani, de 3.350 de dolari pe tonă, în timp ce nichelul de referință a atins cel mai ridicat nivel de după august 2011.

Rubla și bursa din Rusia continuă să încaseze lovituri

Rubla rusească a atins marți un minim al ultimelor 15 luni, trecând de 80 de unități pentru un dolar.

În ultima perioadă, rubla a pierdut 12% din cauza perspectivelor unei invazii în Ucraina, iar acțiunile rusești au scăzut cu o treime.

Banca centrală a Rusiei a spus marți că este pregătită să ia toate măsurile necesare pentru a sprijini stabilitatea financiară, în condițiile în care rubla a atins un minim al ultimilor aproape doi ani.

Scăderea bruscă a rublei de la aproximativ 70 de unități pentru un dolar, în urmă cu doar patru luni, până la 80 de ruble pentru un dolar acum este de așteptat să alimenteze inflația deja ridicată, una dintre principalele preocupări ale rușilor, ceea ce ar afecta standardul de viață deja în declin în Rusia.

„Banca Rusiei ține sub control evoluția situației de pe piața financiară și este pregătită să ia toate măsurile necesare pentru a sprijini stabilitatea financiară”, a precizat banca într-un comunicat.

Banca centrală, care nu vizează un anumit curs de schimb pentru rublă, nu a spus ce măsuri ar putea lua, în condițiile în care Rusia se pregătește pentru o nouă rundă de sancțiuni occidentale care ar putea viza băncile rusești și datoria de stat.

(Sursă foto © Photofriday | Dreamstime.com)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul