Actualitate
Moscova susține că un embargo pe petrolul rusesc ar duce la un preț de 300 dolari/baril / Estimările experților sunt altele
Temerile legate de un război energetic între Rusia și Occident au crescut marți, în condițiile în care Statele Unite își presează aliații să interzică importurile de petrol rusesc ca pedeapsă pentru invazia Moscovei în Ucraina, transmite Reuters.
Războiul economic cu Rusia împinge prețul petrolului la noi coteFoto: Dreamstime
Rusia a avertizat că ar putea opri fluxul de gaze prin conductele din Rusia către Germania, ca răspuns la decizia Berlinului de luna trecută de a opri deschiderea noii conducte controversate Nord Stream 2. Rusia furnizează 40% din gazul european.
„Avem tot dreptul să luăm o decizie corespunzătoare și să impunem un embargo asupra pompării de gaz prin gazoductul Nord Stream 1”, a declarat luni vicepremierul rus Alexander Novak.
Rușii spun că petrolul va ajunge la 300 de dolari pe baril, analiștii îl contrazic
Novak a susținut, de asemenea, că prețul petrolului s-ar putea mai mult decât dubla, ajungând la 300 de dolari pe baril, dacă Statele Unite și aliații săi vor interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venituri după ce țara a fost efectiv blocată de pe piețele financiare occidentale.
Analiștii de la Bank of America au spus însă că, dacă majoritatea exporturilor de petrol ale Rusiei ar fi întrerupte, ar putea exista un deficit de 5 milioane de barili pe zi (bpd) sau mai mult, ceea ce ar împinge prețurile până la 200 de dolari.
Prețul petrolului a oscilat marți aproape de maximele ultimilor 14 ani, iar cotațiile futures ale țițeiului Brent au crescut cu 1,06 dolari, sau 0,9%, la 124,27 dolari pe baril la ora 02:23 GMT (04:23, ora României), după ce au fost tranzacționate și la 125,19 dolari.
Președintele SUA, Joe Biden, a organizat luni o videoconferință cu liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii, în care a cerut sprijinul acestora pentru a interzice importurile de petrol rusesc.
Însă, dacă va fi nevoie, Statele Unite sunt dispuse să meargă mai departe fără aliații din Europa, au declarat pentru Reuters două persoane familiarizate cu acest subiect. Multe țări de pe Bătrânul Continent sunt puternic dependente de energia rusă. (foto articol © Evgenii Mitroshin | Dreamstime.com)
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 7 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



