Connect with us

Actualitate

Kovesi: Anchetăm peste 120 de cazuri de infracțiuni în Bulgaria

Publicat

pe

„Am primit un număr record de plângeri și pe baza aceasta am început anchete în peste 120 de cazuri”, a anunțat, la sfârșitul întrevederii sale cu premierul bulgar Kiril Petkov, procurorul general european Laura Codruța Kovesi, potrivit Dnevnik, citat de Rador.

Laura Codruta Kovesi la EPPOFoto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

Ea efectuează o vizită de două zile în Bulgaria, la invitația premierului bulgar, cu care a avut deja o discuție de mai bine de o oră. Kovesi a spus că raportul anual va fi publicat la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii următoare, în care vor fi informații și statistici privind procesele și anchetele pe care le are Parchetul European din fiecare țară.

Potrivit spuselor sale, semnalele sunt legate de diferite infracțiuni – fraude cu fonduri europene, licitații publice, informații privind utilizarea abuzivă a subvențiilor agricole, încălcări în domeniul construcțiilor, precum și fonduri de redresare după criza COVID-19. Procurorul general european a subliniat că, de la prima sa vizită în Bulgaria, au fost create câteva canale pentru raportarea suspiciunilor de fraudă.

Consiliul de Miniștri de la Sofia va deveni de asemenea un punct de contact cu Parchetul European, pe care Kovesi l-a descris drept „un semnal clar pentru un angajament puternic la cel mai înalt nivel – în conformitate cu tot ceea ce încearcă să realizeze Parchetul European în toate state membre ale Uniunii Europene”.

Ea a explicat că, în timpul întâlnirii cu premierul, cei doi au discutat despre oportunități de îmbunătățire a muncii comune.

„Ideea prim-ministrului Kiril Petkov de a se înființa un grup special care să lucreze cu Parchetul European ca garanție a autonomiei este ceva spre care ar trebui să tindem”, a spus Kovesi.

Potrivit spuselor sale, în momentul de față, diferite instituții pot sesiza Parchetului European dacă au informații despre o infracțiune comisă.

„Este important ca în Bulgaria să nu existe monopol asupra autorităților care pot trimite semnale către Parchetul European – acest lucru poate fi făcut și de cetățeni, organizații neguvernamentale, jurnaliști și oricine are informații”, a subliniat Kovesi.

„Faptul că guvernul este loc de contact este un semnal foarte puternic de voință politică de a lupta împotriva fraudei financiare. Avem două moduri de lucru – nu putem sta în birourile noastre și să așteptăm, ci trebuie să fim proactivi”, a mai adăugat procurorul general european.

Ea a subliniat că este important să lucreze bine cu toate instituțiile, adăugând că nu va comenta subiecte naționale care nu sunt de competența ei.

„Ca de obicei, nu comentez chestiuni interne, dar comentez tot ce ține de Parchetul European. Mi-am început vizita cu o întrevedere cu premierul pentru că el m-a invitat. Mâine voi avea o întâlnire cu procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheșev, cu ministrul justiției, Nadejda Iordanova. Rolul meu este să fiu în contact cu toate autoritățile din Bulgaria”, a adăugat Kovesi.

Ea a adăugat că procurorii delegați europeni, precum și procurorii generali sunt independenți și că aceasta este o linie roșie care nu poate fi depășită și a explicat că nu a primit nicio informație că cineva încearcă să încalce independența acestora.

„Procurorii delegați bulgari sunt profesioniști, am încredere în ei”, a adăugat ea. „Împărtășim aceleași priorități, vorbim aceeași limbă. Dacă nu se descoperă frauda, nu va exista nicio investigație”, a spus Kovesi, după întâlnirea cu Petkov.

Premierul bulgar, la rândul său, a spus că pentru fraude, corupție, tot felul de infracțiuni legate de fondurile UE, guvernul va colabora cu Parchetul European.

„Bulgaria nu este un loc pentru astfel de infracțiuni”, a subliniat premierul Kiril Petkov. El a amintit că toate infracțiunile de după 2017 pot fi obiect de anchetă.

„Îi sunt recunoscător lui Kovesi, care a spus că Parchetul European și guvernul bulgar vor lucra împreună pentru rezultate reale”, a mai spus premierul la sfârșitul discuției.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul