Actualitate
Lovitură pentru Dan Voiculescu, care a reclamat statul român la CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi drept inadmisibile cererile depuse de fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, cu privire la condamnarea sa pentru spălare de bani şi la confiscarea bunurilor sale.
Dan Voiculescu Foto: Agerpres
Instanţa judiciară a Consiliului Europei „declară, în unanimitate, cererile inadmisibile”, a transmis CEDO printr-un comunicat, precizând că „aceste decizii sunt definitive”, scrie Agerpres.
Cererile către CEDO au fost formulate într-un prim caz de către Dan Voiculescu, iar în al doilea caz de către fiicele sale, Camelia Rodica Voiculescu şi Corina Mirela Voiculescu, şi de Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. şi Grupul Industrial Voiculescu şi Compania S.A.
Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv în 2014 la zece ani de închisoare pentru spălare de bani, iar fondatorul Antenelor a susținut, la CEDO, că statul l-a urmărit în justiţie ”în scopuri politice” şi că judecătorii nu au fost imparţiali.
”Referitor la independenţa tribunalelor de proces, Curtea a luat notă că procedurile nu au fost arbitrare, că domnului Voiculescu i s-au oferit ocazii rezonabile de a-şi prezenta argumentele în proceduri antagonice şi că deciziile adoptate au fost motivate temeinic pe baza faptelor şi a legii aplicabile”, a explicat CEDO.
Referitor la confiscarea bunurilor, Curtea consideră că nu s-a constatat nicio eroare de imparţialitate din partea judecătorilor.
Dan Voiculescu a fost condamnat definitv, în august 2014, la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. El a fost eliberat condiţionat în iulie 2017, în baza unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti. La ieşirea din închisoare, Dan Voiculescu a susținut că nu există niciun prejudiciu în acest dosar, iar decizia instanţei din august 2014 ”va fi demontată de justiţie”.
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 7 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



