Actualitate
VIDEO Armand Duplantis, de neoprit – Suedezul a stabilit un nou record mondial la săritura cu prăjina
După doar două săptămâni, Armand Duplantis a stabilit un nou record mondial la săritura cu prăjina. Duminică, suedezul a sărit peste ştacheta înălţată la 6,20 m, la Belgrad, în cadrul Campionatelor Mondiale de atletism în sală, ediţia 2022.
Armand DuplantisFoto: Twitter – European Athletics
Duplantis (22 ani), campion olimpic în vara trecută, la Tokyo, a îmbunătăţit astfel cu un centimetru recordul pe care îl realizase în urmă cu două săptămâni, cucerind cu această ocazie primul titlu mondial indoor din cariera sa.
El i-a devansat în finala mondială din capitala Serbiei pe brazilianul Thiago Braz (5,95 m) şi pe americanul Chris Nilsen (5,90 m).
După două încercări ratate, Duplantis a reuşit să treacă la 6,20 m din a treia tentativă. Este pentru a treia oară când atletul suedez a îmbunătăţit recordul mondial, de care l-a deposedat pe francezul Renaud Lavillenie în februarie 2020.
Campion olimpic (2021) şi campion european în aer liber (2018) şi în sală (2021), Armand Duplantis nu reuşise să câştige până acum titlul de campion al lumii. El va încerca în această vară, la Eugene (SUA), să obţină medalia de aur şi la Mondialele în aer liber, singura care mai lipseşte acum din palmaresul său, scrie Agerpres.
Finala probei feminine de săritură în lungime din cadrul CM de la Belgrad a fost câştigată de sârboaica Ivana Vuleta, cu 7,06 m, urmată de nigerianca Ese Brume (6,85 m) şi britanica Lorraine Ugen (6,82 m).
Reprezentanta României, Florentina Costina Iuşco, s-a clasat pe locul 14, cu o săritură de 6,24 m.
La 60 m garduri masculin, victoria a revenit americanului Grant Holloway, în 7 sec 39/100, la două ore după ce reuşise să egaleze propriul record mondial (7 sec 29/100), în semifinalele acestei probe. Medalia de argint a revenit francezului Pascal Martinot-Lagarde (7 sec 50/100), iar cea de bronz unui alt sprinter din Statele Unite, Jarret Eaton (7 sec 53/100).
Sud-coreeanul Woo Sanghyeok a făcut istorie la Belgrad, unde a câştigat concursul masculin de săritură în înălţime, cu o performanţă de 2,34 m, oferind ţării sale prima medalie de aur la un Campionat Mondial de atletism în sală. Woo S-a impus în faţa elveţianului Loic Gash şi a italianului Gianmarco Tamberi, ambii cu 2,31 m.
Citește și: CM Atletism: România, fără medalie la ediția din 2022
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 7 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



