Connect with us

Actualitate

Bulgaria: Sezon de iarnă neașteptat de bun, stațiunile bat recorduri

Publicat

pe

În ciuda previziunilor sumbre, a plângerilor hotelierilor cu privire la prețurile mari la energie electrică și în pofida războiului din Ucraina, sezonul turistic de iarnă din acest an în Bulgaria se dezvoltă mai mult decât bine. O arată datele Sistemului Unificat de Informare Turistică al Ministerului Turismului de la Sofia., potrivi 24Chasa.bg, citat de Rador.

Partie de ski din BanskoFoto: Pixabay.com

Datele prezentate sunt până la sfârșitul lunii ianuarie, dar sezonul continuă. La sfârșitul săptămânii trecute, cele trei mari stațiuni din Bulgaria – Bansko, Boroveț și Pamporovo -, au anunțat că datorită stratului mare de zăpadă, teleschiurile și pistele vor funcționa până la 10 aprilie, fiind foarte posibil ca acest termen să fie prelungit până pe 17 aprilie. În orice caz, hotelierii de acolo vor profita de vacanța copiilor din luna aprilie.

Rezultatele pentru lunile decembrie și ianuarie arată că numărul total de bulgari și străini cazați în hotelurile din Bulgaria în lunile decembrie și ianuarie este de 556.667. Acesta este de două ori mai mult decât în aceleași luni din iarna trecută, dar în practică reprezintă 67% din numărul de turiști în ultimele două luni active de iarnă, înainte de începerea pandemiei, care au fost record – decembrie 2019 și ianuarie 2020.

Raportul municipalităților arată că, mai ales în Bansko, în decembrie anul trecut au fost de șase ori mai mulți turiști decât în decembrie precedent, iar în ianuarie au fost 45.522, adică de 3 ori mai mult decât în ianuarie anterior.

Procentele sunt aproape aceleași în Boroveț, Pamporovo, Cepelare – clienții hotelurilor sunt mult mai mulți decât în aceleași luni ale anului precedent și pot fi comparați cu numărul de dinainte de pandemie.

Dacă tendința se menține până la sfârșitul sezonului de iarnă, care va fi evident mai lung în acest an, există marea probabilitate ca turismul de iarnă să-și revină aproape complet din pandemie.

„Anunțăm un sezon foarte bun la Bansko, iar procentual am senzația că va fi peste 2019. S-au întors turiștii britanici, există mulți turiști israelieni în acest moment și ne așteptăm să vină mai mulți, deși sezonul se apropie de sfârșit”, a declarat Ivan Obreikov, manager de marketing la Iulen AD, compania concesionară a instalațiilor de schi, pentru ziarul „24Chasa”.

El a subliniat că data de 10 aprilie pentru încheierea sezonului a fost aleasă cu mult timp în urmă, au existat întrebări dacă teleschiurile vor funcționa și după aceea, dar situația cu prețurile la energie electrică este de așa natură încât nu își pot permite, a spus Obreikov.

Stațiunea Pamporovo se află în aceeași situație. Acolo cel mai mulți sunt turiștii din Bulgaria, dar, după o pauză de doi ani, merg din nou turiști irlandezi și britanici, precum și din ce în ce mai mulți turiști din țările balcanice vecine, a declarat, pentru ziarul „24Chasa”, Marian Beliakov, director executiv al Pamporovo AD, care întreține infrastructura stațiunii.

El a subliniat însă că nu a fost surprins de rezultate, întrucât compania își dezvoltă piețele de ani de zile și era logic ca eforturile lor să fie răsplătite.

Potrivit lui Beliakov, stațiunea este încă aglomerată și nu este de mirare că numărul turiștilor a revenit în sfârșit la nivelurile de dinainte de pandemie.

Datele Ministerului Turismului arată că piața bulgară rămâne cea mai importantă pentru turismul de iarnă în acest sezon, deoarece majoritatea clienților hotelurilor din stațiunile de iarnă sunt din Bulgaria. Urmează ca importanță Grecia, România, Turcia, Marea Britanie, Israel, Italia, Germania, Rusia și Macedonia de Nord.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul