Actualitate
Primar din Ucraina răpit de soldații ruși și eliberat într-un schimb de prizonieri: „Am înțeles că pentru ruși viața mea și a civililor valorează zero”
Primarul oraşului ucrainean Melitopol, Ivan Fedorov, răpit de forţele ruse luna trecută și eliberat după aproape o săptămână, într-un schimb de prizonieri, a vorbit despre perioada petrecută în captivitate, spunând că a înțeles că pentru ruși viața sa și a civililor „valorează zero”.
Primarul din Melitopol, Ivan FedorovFoto: Captură Youtube
El a fost răpit în 11 martie, după ce forțele ruse au capturat orașul Melitopol din regiunea Zaporojie, fiind eliberat în 16 martie, într-un schimb de prizonieri anunțat de Ucraina.
- „Au fost șase zile periculoase pentru că am înțeles că pentru ruși viața mea și a civililor valorează zero”, a declarat pentru Reuters primarul din Melitopol, ținut de soldații ruși în sediul Poliției din oraș.
El spune că s-a confruntat cu torturi „psihice”, nu și fizice, fiind interogat noaptea, de către cinci până la șapte soldați ruși, iar interogatoriul, pe care l-a descris ca fiind unul „dur”, a durat în jur de 4-5 ore.
„Au vrut să dea un exemplu despre ce s-ar întâmpla dacă nu vom fi de acord cu ceea ce vor”, a declarat primarul. „Soldații ruși au presupus că vor fi bineveniți, dar nu au fost… și de aceea rușii au fost foarte, foarte supărați”, a mai afirmat Ivan Fedorov.
El a mai spus că peste 200 de oameni din Melitopol ar fi fost răpiți de către forțele ruse.
„Nu există mâncare în oraș, nu există medicamente. Jumătate din orașul meu este distrus. Peste 200 de oameni au fost răpiți. Nu este sigur să mergi pe străzi”, a mai afirmat Fedorov.
Primarul din Melitopol s-a întâlnit în weekend cu Papa Francisc, pe care spune că l-a invitat să viziteze Ucraina: „Poate ar putea opri acest război”.
Fedorov a participat sâmbătă seară la slujba de Înviere de la Bazilica Sfântul Petru din Vatican, la care suveranul pontif a participat, dar pe care nu a prezidat-o. Papa Francisc a vorbit cu această ocazie despre „întunericul şi cruzimea războiului”.
„Cu toţii ne rugăm pentru voi şi alături de voi. Ne rugăm pentru că este atât de multă suferinţă. Putem doar să vă oferim prezenţa noastră, rugăciunile noastre şi să vă spunem să aveţi curaj şi că suntem alături de voi”, a afirmat Papa Francisc, încheindu-şi mesajul spunând în limba ucraineană „Hristos a înviat!”.
Vaticanul a anunţat că Papa Francisc s-a întâlnit în privat cu delegaţia ucraineană înainte de slujba de Înviere.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Uncategorizedacum 6 zileAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g



