Victor Orban a învins în Ungaria. A pierdut la Bruxelles, la Washigton și-n alte capitale

Fidesz a repurtat o victorie zdrobitoare la recentele alegeri. A primit votul a 3.057.195 de alegători (54,10%), comparativ cu coaliția partidelor anti-Fidesz – 1,947,117 de voturi (34,46%). Cu aceste rezultate, sistemul electoral ungar asigură Fidesz 67,84% din totalul parlamentarilor. Partidul lui Victor Orban a condus guvernul în mandatul 1998-2002, a intrat apoi în opoziție, a revenit la conducerea Ungariei în 2010, de unde nu a mai plecat. La 3 aprilie a.c., a primit mandatul să domine din nou forumul suprem al Ungariei. Relevant este și faptul că la Budapesta, oraș liberal și cosmopolit, coaliția de partide anti-Fidesz a primit acum doar puțin peste un procent mai multe voturi decât formațiunea lui Victor Orban.

Gabriel Andreescu Foto: Arhiva personala

O astfel de longevitate la putere este neobișnuită în viața politică europeană. Ungaria nu este Rusia, unde accesul la infomație poate fi limitat și unde politicienii opozanți pot fi excluși de la alegeri. Există o asimetrie a resurselor și a folosirii media guvernamentale în Ungaria. Ca urmare, alegerile, libere, nu sunt și echitabile. Totuși, asemenea avantaje s-ar pierde imediat dacă populația ar avea o frustrare masivă, și poate s-o exprime. Iată de ce, succesul Fidesz și al liderului său incontestabil vorbește mult despre societatea ungară în ansamblul ei. Fenomenul politic „Victor Orban” este de cunoscut și înțeles trecând dincolo de simpatiile și antipatiile cu care oamenii îl întâmpină.

Declamarea victoriei

Precum mai toți câștigătorii, liderul Fidesz, Victor Orban a făcut după victorie, imediat, declarații entuziaste. Și-a celebrat succesul enumerând adversarii: „birocrații” de la Bruxelles („Am câștigat o victorie atât de mare încât o poți vedea de pe lună și cu siguranță, o poți vedea de la Bruxelles”), mass-media internaționale și președintele Zelenski. Întărind semnificația declarațiilor, Vladimir Putin i-a trimis imediat un mesaj de felicitare. Orban părea să nu fi realizat că el a învins numai acasă, nu la Bruxelles, nici la Washigton, Varșovia sau Bratislava etc.

La două zile de la anunțul victoriei Fidesz, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene a anunțat măsuri disciplinare contra Ungariei. Sancțiunile, gândite să prevină utilizarea abuzivă a fondurilor UE de către țările care nu respectă valorile de bază ale Uniunii ar putea bloca accesul la peste 40 de miliarde de euro, bani europeni ce urmau să ajungă la Budapesta.

Liderii polonezi au criticat sever atitudinea lui Orban față de intervenția rusă în Ucraina. Avea să fie citat mai ales refuzul liderului Fidesz de a condamna în mod explicit Rusia pentru masacrele de la Bucea, argumentând că ar trebui mai întâi investigate faptele, deoarece „trăim într-o perioadă de manipulare în masă”. Solidaritatea ungaro-poloneză, crescută pe fostele solidarități anticomuniste și de pe poziții iliberale împărtășite de ceva ani, s-a dizolvat în câteva zile. „Când spune că nu vede ce s-a întâmplat în Bucea, [Orban] ar trebui să fie sfătuit să meargă la un oftalmolog”, a declarat Jarosław Kaczyński. Liderul partidului Lege și Justiție a anunțat că Polonia nu va coopera cu Ungaria până când Budapesta nu-și va schimba atitudinea față de războiul lui Putin. Și pentru unii maghiari, reacția lui Orban la invadarea Ucrainei a reprezentat o trădare a momentului eroic ungar din 1956.[1]

La câtva timp, Boris Kollár, președintele parlamentului slovac, a susținut public că Orban dorește să parceleze Slovacia profitând de războiul inițiat de Putin. Desigur, o astfel de susținere este fantasmagorică. Nimeni nu-și poate închipui că Slovacia, țară NATO, ar putea fi sfâșiată printr-o înțelegere dintre Ungaria și Moscova.[2] Însă faptul că o personalitate politică slovacă face asemenea declarații reflectă divorțul dintre Budapesta și Bratislava. Ajutorul dat Ucrainei de Slovacia, incluzând trimiterea rachetelor S-300 (foarte recent, tancuri, în urma unei înțelegeri cu Germania), demonstrase implicarea subiectivă și efectivă în tragedia țării vecine. La fel s-a comportat și Cehia. În acest moment, Grupul Vișegrad pare dizolvat.

Declarațiile lui Orban lipsite de empatie față de ce se întâmplă în Ucraina, refuzul de a permite transferul armelor letale către teritoriul devastat, drumul la Moscova și discuția cu Putin, acceptul de a plăti ruble (în loc de dolari) pentru gazul ori petrolul achiziționat din Rusia reprezintă un afront adus politicii din acest moment a Statelor Unite și a Uniunii Europene, unite într-un moment de grație în fața războiului. În contextul de altădată, un astfel de joc, cum se spune, „la două capete”, ar fi putut să aducă avantaje. Să continui însă această tactică asociindu-te cu un stat paria reprezintă o gafă politică. Ce aliați își va putea găsi Ungaria între statele comunității euroatlantice? Ce-i pot oferi Ungariei, Rusia sau China? Gaz și căi ferate mai ieftine? Pălesc față de deteriorarea relației economice cu Uniunea Europeană. Ce poate fi așteptat de la Serbia președintelui Aleksandar Vucic, victorios și el, recent, în alegeri? Privind aspirațiile celor cca 250.000 de maghiari din Voivodina, naționalismul ungar se va lovi de exersatul naționalism sârb. În sfârșit, ce valoare au solidarizările de tip Matteo Salvini[3] sau Marine Le Pen în viața internațională? Cel mai probabil, astfel de asocieri vor crește antipatia statelor euroatlantice.

În actualul context, asocierea maghiarilor de pretutindeni la strategia Fidesz aduce pierderi

Maghiarii din jurul Ungariei, care benefiziază de politica cetățeniei inițiată și fructificată de Victor Orban, au votat pentru Fidesz în proporție de 84%.[4] Un astfel de succes era aproape inerent. Avantajele oferite de Budapesta împreună cu ostilitatea față de minoritatea maghiară, care în ultimii ani în România nu a făcut decât să crească[5], mai ales prin indiferență decât vocal, nu puteau avea altfel de consecințe.

Desigur, toate formațiunile maghiare din România au salutat victoria lui Victor Orban.[6] Ar fi de văzut dacă ele vor prelua filozofia Fidesz până la pierderea identității politice proprii. Urmând modelul de la Budapesta, UDMR a inițiat un proiect de lege de protejare a valorilor tradiționale și a familiei creștine. Acesta nu este în niciun caz mai „iliberal” decât actualele reglementări și practici din România, ba chiar mai deschis sub alte aspecte – precum sprijinul afirmat pentru educaţia de sănătate sexuală pentru copii în școală. Totuși, titulatura și unele detalii aduc aminte de politica anti-LGBTQ din Ungaria.

Subiectul cel mai sensibil pentru statutul maghiarilor din afara Ungariei privește atitudinea față de războiul din Ucraina. Există indiscutabil o diversitate. Într-un interviu care avea să provoace reacții publice, Csomortányi István a asociat Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania cu un lamentabil egoism etnic (aici). Prin vocea lui Kelemen Hunor, UDMR a asumat o poziție empatică. Acțiunea Rusiei a fost numită „inaceptabilă”, „lipsită de responsabilitate”, o atitudine care durează de 500 de ani. Hunor a pledat pentru refugiați: să li se dea „masă, căldură”, să se aibă grijă de ei (aici). Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania a făcut colectă pentru ucraineni. Într-o declarație din 4 martie a.c., președintele Consiliului, László Tőkés, a condamnat faptul că „deţinătorii puterii din Rusia au ales calea agresiunii militare şi au atacat Ucraina”. Tőkés avea să treacă granița ucraineană cu ajutoare.

Nu cunosc însă vreo critică explicită a conivenței lui Victor Orban cu Putin în contextul învaziei rusești venită din partea actualilor lideri politici maghiari din România.[7] Iată de ce, în ciuda acestor semnale diverse din interiorul comunității privitoare la grozăvia din Ucraina, este foarte probabil ca în percepția opiniei publice, de la noi ori din alte părți, maghiarii să fie asociați în ansamblul lor cu insensibilitatea colorată etnic a liderului Fidesz. Or, aceasta vulnerabilizează esențial comunitățile maghiare minoritare.

După 1990, Ungaria a fost statul care a susținut cel mai consecvent, cel mai intens și cel mai eficace drepturile minorităților naționale pe continentul european. Întrucât promova principii în fond umaniste, în confruntarea cu egoismul majorităților, această politică s-a impus. Inclusiv la noi, chiar în perioada naționalismului tip Funar și Vadim, sprijinul ungar și mai general, internațional în favoarea minorității maghiare din România, a limitat daunele și a deschis orizonturi (vezi, pe larg, aici). Legitimitatea etică a cererilor Ungariei a fost esențială. Un premier ungar ar fi avut întotdeauna o ascendență morală asupra omologului român dacă îl întreba cum este posibil ca după decenii, manipulatorii violențelor sângeroase care au dus la conflictul de la Târgu Mureș din martie 1990 să nu fi fost aduși la lumină și puși să răspundă.

Astăzi însă, acest ascendent moral s-a ruinat. Miza empatiei pentru nuanțele cerute de politicile pro-minoritare este insignifiantă în raport cu miza empatiei pentru victimele crimelor, torturilor, distrugerilor din Ucraina. Astăzi, privitor la Târgu Mureș, lui Victor Orban i se va putea răspunde relaxat, îngânând replica lui privind masacrele de la Bucea: „Arătați dovezile că violențele descrise nu sunt o făcătură”. Jocul de imagine ulterior masacrelor, al premierului ungar, nu are puterea să recupereze ceea ce s-a pierdut.Citeste continuarea pe Contributors.ro