Un spectaculos joc al perspectivelor în noul roman de Mihai Măniuțiu, „A șaptea viață a lui Alexandru Royce” – lansare cu  Mihai Măniuțiu, Marina Constantinescu și Dan C. Mihăilescu

Când a apărut la cabană, unde era bucătăria, și fierbeam orezul pentru prânz, am știut sigur că nu-i unul dintre cei noi și că nu-l căuta pe Maestru ca să fie primit în Colonie. Nimerise acolo aiurea, din întâmplare. Eram sigură că nici măcar n-are habar că e în Colonie, pentru că noi n-aveam bariere, garduri sau alte opreliști pe drum. numai la intrare scria: Falanster – Colonia de vară – Proprietate privată. Asta nu lămurea decât pe cunoscători. Pentru cunoscători era pusă acolo. Și pentru cei care ne inspectau.

Era cam rupt, alb la față, și puteam să bag mâna-n foc că n-are para chioară. să stai vara, în Colonie, costa cam ca la două- trei mii de dolari. Aveai facilități și multe altele. Ți se asigura cazarea, în cabane, masa pe care o pregăteam eu și-o serveam în sala comună, sau o trimeteam la locurile de meditație și instrucție pentru iluminare. Maestrul avea principii, însă era liberal cât încape. Fiecare-și găsește propria cale spre lumină, așa zicea. Eu, de când mi-o murit frățiorul geamăn de leucemie, nu prea mai căutam căi și lumini. nu m-așteptam nici la bune, nici la rele, mă angajasem la firma Maestrului, și el mă lua vara în Colonie pentru că avea încredere în mine. Trăiam fără să vreau suișuri ori coborâșuri. Așa că-n ziua aia m-am tulburat, și o vreme n-am mai fost în apele mele.

Băiatul ăla care apăruse pe cărare, cu rucsacul în spate și cu aerul lui că doarme și n-o să se lase trezit cu una, cu două, era leit frățiorul meu, atunci, mai demult, când a murit la spital. Părea și el bolnav sau stors de puteri. Eu băusem niște coniac de dimineață, beau de dimineață un păhăruț ori două, să am energie să lucrez, și poate ăsta era un drum al meu, așa, mai pe din dos, spre luminare. Maestrul nu mă certa, câtă vreme țineam actele în ordine și găteam după rețetele lui, cum se cuvine. În general, orez și legume fierte, că nu-i mare filozofie. Și mai puneam ierburi și boabe în fiertură, ce-mi dădea Maestrul să pun. Băusem în dimineața aia, da’ tot m-am pierdut cu firea. Că erau ca două picături de apă. Băiatul ăla răsărit de niciunde și răposatul meu frățior. normal că știam că nu-i el și nu-i fantomă, da’ tot am paralizat. Și, din paralizia aia, m- am pomenit că-i ard două palme. Cum s- o oprit în fața mea, imediat l-am pălmuit. În mintea mea era că de ce a murit și s-a dus și m-a părăsit, deși știam că nu-i el, dar prea se-asemăna. nu știu ce mi-a venit, că eram paralizată, și așa am ieșit din paralizie și după aceea am început să bocesc. Și băiatu’ ăsta n-o scos o vorbă și m-a mângâiat pe păr și pe umăr, ca și cum ar fi bănuit ceva. Și- atunci i-am mai ars două palme, mai moale, și m-am pus iarăși pe plâns. A doua oară nu am dat tare, m-am stăpânit, că-i dăduse sângele pe nas. Dintr-atâta. L-am întins în bucătărie pe-o bancă, până nu i-o mai gâlgâit sângele-n nară, și i-am dat să mănânce orez și legume. A mâncat cu lăcomie. Era mort de foame. I-am dat fiertură fără buruieni, că-n ziua aia nu le primisem încă de la Maestru. El se îngrijea de doze, eu n-aveam trebuință să știu ce și cum. Cei din Colonie mâncau și după-aia pluteau. Așa zicea Maestrul că-i bine, să plutești,să fii tot mai ușor, ca lumina.

Băiatu’ o rămas la noi cam trei săptămâni. nu l-am ținut pentru asemănarea cu frățiorul, pentru asta voiam mai degrabă să plece, era greu să-l văd și să știu că nu-i cel adevărat, care a murit de atâția ani. L-am ținut că era lipsă de-un om care să ducă mâncarea-n pădure și pe deal, la locurile unde se instruia și se iniția – care singur, care în cuplu, care cu grupul. Era o hartă după care mergea, cu bidonul cu fiertură în spate, și le lăsa prânzul în gamele, totul era aranjat să nu deranjeze, iar cei care se exersau cu iluminarea să aibă la timp de mâncare.

Înțeleg, înțeleg ce întrebați și nu mă feresc să răspund. Doar că vă zic cum era. ne-au zugrăvit în ziare ca pe maniaci, și nu e deloc așa. Mai erau, poate, unii, care făceau sex, dacă asta-i ilumina. De- aici și până la ce s- a scris e o distanță ca de la cer la pământ.