Actualitate
Slovacia şi Polonia cer ca Ucrainei să i se acorde rapid statutul de candidată la aderarea la UE
Slovacia şi Polonia vor face eforturi comune pentru a ajuta Ucraina să obţină statutul de ţară candidată la aderarea la UE cât de curând posibil, au declarat miercuri, la Bratislava, preşedinta slovacă Zuzana Caputova şi omologul ei polonez Andrzej Duda, scrie Agerpres.
Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova şi președintele Poloniei, Andrzej DudaFoto: Martin Baumann / AP – The Associated Press / Profimedia
Cei doi lideri susţin că vor vizita împreună statele UE care s-au arătat sceptice faţă de aderarea Ucrainei la blocul comunitar.
„Pentru viitorul Europei şi pentru pacea în Europa, este important să vorbim despre viitorul statut al Ucrainei”, a spus Caputova.
„Asta nu înseamnă în mod automat calitatea de membru deplin, pentru care bineînţeles criteriile trebuie întrunite. Dar considerăm acordarea statutului de ţară candidată un gest natural în situaţia dificilă în care este acum Ucraina”, a spus preşedinta slovacă.
„E foarte important pentru societatea ucraineană de astăzi să simtă acceptarea Vestului”
Andrzej Duda a spus că Ucraina se apără nu doar pe ea ci şi Europa „de ambiţiile şi acţiunile imperiale ale Rusiei de astăzi” şi are nevoie de un semn de solidaritate pentru a face asta.
„Ştim că este foarte important pentru societatea ucraineană de astăzi să simtă acceptarea Vestului”, a spus el.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus recent că Ucraina va primi un prim răspuns în iunie la cererea sa de aderare la UE, în mod normal un proces lung şi complicat.
Zuzana Caputova şi Andrzej Duda au elogiat cooperarea lor bilaterală în privinţa Ucrainei, făcând referire la un acord în baza căruia forţele aeriene poloneze monitorizează spaţiul aerian slovac pentru ca Slovacia să poată transfera avioane de luptă MiG-29 Ucrainei.
Citește și:
___
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



