Social
Cornuleţe cu gem şi umplutură de fructe pentru orice pofticios
Milioane de români îşi petrec ziua onomastică în acest weekend cu ocazia zilei Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Această mare sărbătoare este un motiv tocmai bun pentru familii să se reunească şi să petreacă timp împreună.
Cu atâţia oameni care poartă aceste două nume este aproape imposibil ca într-o familie să nu se regăsească un Constantin sau o Elena, aşa că în mai orice casă este un motiv de sărbătoare. Gustările dulci sunt indispensabile de pe masă atunci când există un moment de bucurie şi când se adună toate rudele şi prietenii.
Pentru această ocazie, dar şi multe altele, dacă apelaţi la cornuleţe de casă nu aveţi cum să daţi greş. Ele sunt excelente şi au puterea de a trezi amintiri dulci şi frumoase din copilărie. Pentru mulţi dintre noi, cornuleţele cu gem au o strânsă legătură cu bunicii, ele fiind una dintre gustările obişnuite cu care aceştia îşi aşteptau nepoţii să le treacă pragul casei. Gustoase şi uşor de făcut, fără a fi nevoie de ingrediente complexe, cornuleţele cu gem sau umplutură de fructe sunt ideale pentru a satisface orice pofticios.
Însă ce te faci când nu mai ai timp să te ocupi de toate preparatele festive, iar poftele din copilărie tânjesc după cornulețele bunicii şi musafirii vor fi sigur curioși să afle ce bunătăți ai mai pregătit? Pentru toate aceste situații în care timpul este prea puțin pentru cât de multe ne dorim să facem, avem pentru tine o sugestie.
SÂNZIENELE, căci numele nu poate fi decât unul din folclorul autentic românesc, sunt o magie culinară pentru orice pasionat de mici delicii dulci. Invitații nici nu vor observa că nu ai pregătit tu toate dulcegăriile de la masa festivă, iar tu vei avea destul timp să te ocupi de toate cele necesare.
De îndată ce apuci să mănânci un cornuleţ cu gem sau cu umplutură de vişine ori caise, gustul minunat îţi răsfaţă fiecare papilă gustativă şi va fi foarte greu să te mai poţi opri până nu le termini pe toate. Sânzienele au dorit să păstreze şi să ducă mai departe savoarea acestor produse tradiţionale, punând în fiecare pungă şi cutie câte un strop de iubire pentru tine şi cei dragi ţie.
Aceste cornuleţe delicioase sunt produse în România de către firma vâlceană Panitrans, iar la baza lor se află reţetele tradiţionale ce păstrează gustul deosebit al copilăriei. De asemenea, deoarece sunt realizate din ingrediente naturale şi vegetale, cornuleţele Sânziene sunt perfecte pentru a fi consumate în zilele de post şi aduc un plus de savoare meselor tale zilnice.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



