Connect with us

Actualitate

S-a încheiat pandemia cu adevărat? Ce se va întâmpla la toamnă? „Se va spune, cel puțin în primele două săptămâni, că s-a întors”

Publicat

pe

La capătul a peste 2 ani de pandemie, restricțiile au fost ridicate în majoritatea țărilor, iar numărul zilnic de infectări este tot mai scăzut – în România, sunt zile când bilanțul este sub pragul de 500 de infectări. Putem spune însă că pandemia s-a încheiat? Ce ne așteaptă în toamnă și când ar putea fi cu adevărat declarată închisă pandemia?

Dr. Adrian MarinescuFoto: AGERPRES

„Eu aș spune că este o situație mai bună cu COVID-ul, dar nu s-a terminat cu COVID-ul”, a explicat Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase și directorul medical al Institutului Matei Balș, în cadrul unui eveniment organizat de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).

„Partea aceasta de conviețuire cu COVID-ul, din 2022, va rămâne”, adaugă medicul Adrian Marinescu, aflat în prima linie COVID pe toată durata pandemiei.

Ne așteaptă un nou val în toamnă? „Cred că vom fi luați ușor pe nepregătite”

În toamna care urmează se va înregistra o nouă creștere a numărului de cazuri, „dar nu va fi cu un impact important – nu vom mai avea valul de îmbolnăviri de la Delta sau Terapiile Intensive pline”, afirmă Adrian Marinescu. „Aici este foarte greu de spus și nimeni nu cred că poate să spună exact”, spune directorul medical al Institutului Matei Balș.

Adrian Marinescu se așteaptă totuși ca această creștere, așteptată în toamnă, să pună presiune pe spitale, chiar dacă incomparabilă cu precedentele valuri: ”Această creștere va însemna o presiune pentru că, până atunci, spitalele vor trece aproape cu totul la zonă verde. Cred că vom fi luați ușor pe nepregătite, mai ales că vaccinarea, cel mai probabil, va scădea și mai mult. De asemenea, nu știm dacă în toamnă vom avea sau nu o variantă nouă de vaccin, updatat la noile variante virale. Vor fi pacienți care vor avea nevoie de evaluare, spitalizare și va fi o presiune. Și dacă vor fi cazuri de gripă va fi o presiune.”

„Se va spune, cel puțin în primele două săptămâni, că va fi un val, că s-a întors. Dar nu va fi cu impact, părerea mea este că nu va fi un impact mare, va fi o conviețuire cu virusul”, mai spune medicul.

Dr. Adrian Marinescu în combinezon de protecție, în timpul pandemiei / Foto: Arhiva personală

Conviețuirea cu virusul va continua și după ce pandemia va fi declarată oficial încheiată

Medicul Adrian este de părere că „această conviețuire a început din 2022 și așa va rămâne până când se încheie cu totul discuția despre infecția cu SARS-CoV2, nu despre pandemie. Pandemia va trece la focare izolate și nu va mai fi pandemie, dar nu are legătură cu dispariția completă a infecției cu SARS-CoV2”.

Pandemia se va transforma, ușor-ușor: „Mă întreb când se va declara că nu mai este pandemie. În momentul de față nu putem spune că pandemia s-a închis, pentru că pandemia nu se referă numai la numărul de cazuri, se referă și la aria geografică. Ar trebui făcuți niște pași.”

Adrian Marinescu se așteaptă ca în această vară „să avem o definiție clară de închidere a pandemiei și transformarea în focare. Dar va urma și toamna, cu sezonul rece, și fiind foarte aproape, va fi greu de crezut că vor anunța închiderea pandemiei în vară, având în vedere că în toamnă probabil vom intra din nou de definiția de caz pentru pandemie. Și atunci, probabil că vor lăsa să treacă și sezonul rece, iar după sezonul rece, cel mai probabil în 2023, va fi declarată închiderea pandemiei.”

Pandemie / Foto: Profimedia Images

„Am ieșit bine din această pandemie”

Medicul Adrian Marinescu afirmă că, în comparație cu gripa spaniolă spre exemplu, dacă ne uităm la numărul de decese, „am ieșit bine din această pandemie”.

„Că a fost vorba despre vaccinare, că a fost vorba despre măsurile de protecție, că a fost vorba despre personal medical mai bine pus la punct, totuși este clar că am ieșit mai bine”, este de părere directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș.

Adrian Marinescu subliniază și că, în ciuda scăderii numărului de cazuri și faptului că ne îndreptăm către finalul pandemiei, nu trebuie să uităm de cei vulnerabili, care ajung în continuare la Terapie Intensivă, iar pe ei „ar trebui să îi protejăm”.

„Acum circulă și în presă opinia că nu mai este nevoie de prevenție, nu mai este nevoie de vaccin, că acum, dacă avem tratament, este ok”, atrage atenția medicul.

„Spunea cineva la un moment dat că sunt puțini, iar măsurile restrictive nu trebuie să le impui pentru o minoritate. De acord. Numai că pe ei trebuie să îi protejezi. Oamenii care au probleme de sănătate, chiar dacă sunt puțini, s-ar putea să fie din familia ta și să conteze nu numărul, ci persoana în sine”, arată Adrian Marinescu.

El subliniază că „atunci când spunem persoane vulnerabile nu vorbim doar despre persoane cu vârsta de peste 80 de ani, vorbim și despre persoane de 40 de ani cu obezitate, au boli despre care nu știu, ajung și ei în Terapie Intensivă”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul