Connect with us

Actualitate

Ilie Poenaru este noul antrenor al echipei UTA Arad

Publicat

pe

​UTA i-a găsit repede înlocuitor lui Ionuț Badea. Gruparea arădeană a anunțat luni că a ajuns la un acord cu Ilie Poenaru pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei.

Ilie Poenaru, antrenor la UTA AradFoto: Facebook – UTA Arad

Poenaru a afirmat că, prin prisma tradiţiei, noua sa formaţie trebuie să fie an de an pe poziţiile fruntaşe ale clasamentului Ligii I.

„Sunt onorat că mă aflu aici. E adevărat că au fost multe oferte, dar ceea ce se întâmplă în ultimul timp la Arad m-a făcut să aleg UTA, un club de tradiţie, foarte bine organizat şi care îţi poate oferi tot ceea ce ai nevoie pentru a face performanţă. Îmi doresc să facem lucruri bune împreună.

„E clar că UTA e un club care te obligă prin tradiţia pe care o are. Ştiu că e presiune, dar nu e nicio problemă, îmi place presiunea şi vreau să o am. Suporterii trebuie să îi faci fericiţi, aceşti oameni nu prea mai au răbdare, îşi doresc ca echipa să fie acolo sus.

E şi normal, prin prisma tradiţiei, această echipă trebuie să fie acolo sus an de an. Asta e menirea noastră, să construim, să avem rezultate, să creştem jucători pe care să îi dăm la echipa naţională şi aşa mai departe

E o altă etapă a vieţii mele de antrenor, e un alt nivel la UTA, e clar. Ca infrastructură pot să spun că şi la Clinceni am avut, la fel şi la Mediaş… dar emulaţia de aici şi stabilitatea financiară de la UTA nu se compară.

Eu am fost ofertat de câteva luni de UTA. Am avut o întâlnire şi cu cei patru posibili investitori la club şi ei m-au făcut în proporţie de 100% să-mi pun semnătura pe contract azi. De asemenea, am discutat cu FC Argeş. De la FCSB a fost ceva, dar nimic concret, discuţii cu anumiţi oameni ai domnului Becali. Cu dânsul nu am vorbit” – Ilie Poenaru, într-o conferința de presă, citat de Agerpres.

UTA Arad, obiective mărețe sub conducerea lui Ilie Poenaru

Poenaru îşi propune ca obiectiv calificarea în play-off şi câştigarea Cupei României.

„În perioada următoare ne vom organiza, se vor schimba anumite lucruri pentru a deveni şi mai buni decât am fost. Eu îmi doresc să fim în primele şase locuri, pentru că e frumos acolo, e frumos să te baţi cu cele mai bune echipe. Eu am fost în play-off, ştiu cum e, am făcut şi puncte.

Iar Cupa României este un obiectiv clar, vom încerca să ne batem pe toate planurile. Trebuie să schimbăm mentalitatea, pentru că jucătorul român se mulţumeşte cu puţin. Dar eu sunt educat altfel, cine nu doreşte meci de meci, că e amical sau nu, nu are cum să lucreze cu mine.

E clar că se vor pierde meciuri, dar e important cum pierzi. Trebuie să ai atitudine. În contract mi-am trecut podiumul, mi-am trecut câştigarea campionatului, a Cupei României, mi-am trecut calificarea în Conference League, am trecut pentru că am vrut să mă duc numai pe performanţă. Dar să nu vă gândiţi că sunt cine ştie ce sume în cazul în care vor realiza aceste lucruri.

La Poli Timişoara am fost fotbalist, eu antrenez de 11 ani, nu are nicio treabă una cu alta. E total diferit. Ca fotbalist m-am simţit bine şi la Timişoara, şi la FC Argeş, peste tot unde am fost. Acum ca antrenor e cu totul altceva. Mă motivează tot ce se întâmplă la UTA” – Ilie Poenaru.

Staff-ul condus de Ilie Poenaru la UTA va fi format din antrenorul secund Marin Dună, antrenorul cu portarii Gabriel Vasiliu, analistul video Gabriel Glăvan şi preparatorii fizici Alexandru Petcu şi Vlad Nicoară.

Lotul echipei UTA se va reuni la 13 iunie, iar în perioada 20 iunie – 1 iulie este programat un stagiu de pregătire în Slovenia în care se vor disputa 3-4 meciuri amicale cu adversari care urmează să fie anunţaţi.

În vârstă de 45 de ani, Ilie Poenaru îl înlocuieşte la conducerea echipei UTA pe Ionuţ Badea, antrenor al cărui contract scadent la finalul sezonului nu a mai fost prelungit. Poenaru a mai condus în cariera sa formaţiile FC Voluntari, Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul