Actualitate
Reziduurile de pesticide pe fructele vândute în UE sunt în creștere (ONG-uri)
Reziduurile de pesticide chimice de pe fructele cultivate în Uniunea Europeană au crescut între 2011 și 2019, deși statele membre ar fi trebuit să limiteze utilizarea acestora în favoarea unor produse alternative, potrivit unui studiu al ONG-ului PAN Europe publicat marți și citat de AFP.
Piata de fructeFoto: Wikipedia
Studiul, bazat pe analiza a aproximativ 97.000 de fructe proaspete (piersici, căpșuni, cireșe, mere etc.), precizează că aproape una din trei mostre (29%) a fost contaminată cu urme de pesticide chimice, față de 18% în 2011.
Cu toate acestea, din 2011, amintește acest ONG specializat, statele membre ar trebui să încurajeze produsele alternative pentru a limita pe cât posibil utilizarea acestor pesticide de sinteză – erbicide, fungicide, insecticide – considerate cele mai riscante și a căror autorizare este reglementată mai strict în UE.
La nivel național, această autorizație trebuie să facă obiectul unei evaluări comparative cu produsele de substituție, se reamintește.
Rezultatele studiului aruncă o umbră asupra ambiției Bruxelles-ului din 2020 de a reduce la jumătate utilizarea celor mai periculoase pesticide până în 2030.
„Dacă nu există măsuri ferme, nu vedem cum ar putea fi respectat acest obiectiv”, a declarat pentru AFP Salomé Roynel, de la PAN Europe, reamintind că Comisia are puterea de a chema la ordine țările „care nu reușesc să facă față acestui subiect”.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



