Connect with us

Economic

Roxana Maria Hidan, OTP Bank: Banca este un partener pe care dacă știi să îl folosești, îți este de ajutor fix când ai mai mare nevoie!

Publicat

pe

PODCAST CSALB ep.8 | „Tangoul cu banca”. Un ajutor exact atunci când ai mai mare nevoie!

Roxana Maria Hidan – director general adjunct OTP Bank, în dialog cu Ionuț Ștefan – conciliator CSALB, consultant fiscal și Cătălin Bălan – comunicator CSALB.

Reporter: Ce a adus nou CSALB în dialogul dintre bănci și consumatori în ultimii ani?

Roxana Maria Hidan: Rolul CSALB este o modalitate foarte eficientă pentru bancă de a proba deschiderea pe care o are către consumatori. Noi suntem într-un business în care trebuie să transferăm încredere. Și CSALB prin activitatea pe care a desfășurat-o de la înființare și până în prezent a avut o contribuție foarte importantă în a crea un cadru de încredere și discuții deschise, domeniu care nu a fost explorat până acum.

Reporter: În ultimii doi ani de criză ați observat schimbări importante în reacția băncilor, a consumatorilor?

Ionuț Ștefan: CSALB aduce parteneriatul consumator-bancă într-un standard în care relația poate să continue. Suntem „psihologul” acestei relații și în șase ani am dovedit că putem să facem lucrul acesta. În toată perioada pandemiei am observat o deschidere mai mare. Nu neaparat din partea consumatorilor, cât din partea mediului bancar. Și asta este un lucru care mă bucură.

Reporter: Ce poate fi îmbunătățit în relația bancă-consumatori de aici înainte?

Roxana Maria Hidan: Trebuie să ne luăm mai mult timp și să privim fiecare speță ca fiind unică, chiar dacă am mai trecut prin zeci de situații care pot părea similare. Totul pleacă de la a înțelege nevoia reală a clientului: de ce se află el în această situație, unde s-a rupt echilibrul și cum se poate el restabili? CSALB a devenit acel arbitru care a putut să primvească obiectiv și a putut să canalizeze discuția în direcția în care cei doi participanți la negociere să simtă că nu pierd nimic.

Ionuț Ștefan: Eu aș include procedura concilierii ca o acțiune obligatorie premergătoare oricărei acțiuni în instanță. Din experiență am constatat că sunt extrem de multe cazuri care pot fi soluționate la acest nivel. Asta înseamnă o economie de timp, o economie financiară pentru ambele părți, o bună gestionare a resurselor statului. Din fericire procedura concilierii nu înseamnă comunicarea cu sistemul bancar, cu o asociație a consumatorilor, ci cu un consumator și cu o persoană din bancă. Cu toate acestea sunt consumatori care abordează concilierea ca și cum ar fi în fața instanței, ceea ce nu este deloc în spiritul concilierii. În cadrul unor cursuri de negociere am învățat un lucru: niciodată nu-i propune partenerului tău ceva care, dacă ție ți-ar fi propus, nu ai putea să accepți. În momentul în care se semnează un contract, ambele părți câștigă. În timp, lucrurile se pot schimba, intervine doza de imprevizibil.

Reporter: De aceea doresc să o întreb pe doamna Hidan cum poate preveni banca situația în care lucrurile se deteriorează, deși la început toată lumea era mulțumită?

Roxana Maria Hidan: Prevenția o face fiecare până să vină la bancă. Noi putem face doar reglementări, teste de stres, un profil de risc cât mai adecvat al persoanei pe care o avem în fața noastră. Însă, cea mai bună prevenție este să te gândești dacă pasul pe care îl faci astăzi este sustenabil, pe ce perioadă este sustenabil și care sunt factorii pe care nu-i poți controla. De exemplu, inflația sau conflictul armat de la graniță.  Nu avem cum să controlăm aceste lucruri, dar cu siguranță ne afectează. Ideal ar fi ca, în secunda în care consumatorul nu mai poate, din diverse motive, să continue rambursarea creditului în condițiile asumate la semnarea contractului, să vină către bancă și să spună că are această problemă și noi găsim soluții: negocierea ratei, rescadențare, reeșalonare, suspendarea ratei. Sunt nenumărate instrumente pe care le avem la dispoziție pentru a preveni intrarea acelui credit în categoria de credite neperformante. Sunt și consumatori care uită să plătească rata, iar alții care nu ne răspund la telefon. Și atunci, da, la un anumit număr de zile acel client este reclasificat din categoria performant în categoria neperformant.

Reporter: Se mai poate negocia cu banca când începe o procedură de executare silită, după 90 de zile de întârziere?

Ionuț Ștefan: Nu cred că instituțiile bancare își doresc să se transforme în agenții imobiliare. Toată lumea are interesul să ducă contractul mai departe, niciuna dintre părți nu vrea să omoare creditul. Românul, prin natura lui nu este un rău-platnic, iar pentru români este foarte dificil să-și părăsească locuința, căminul.Cred că procedurile de executare silită ar trebui suspendate pe perioada derulării procesului de conciliere, iar banca ar trebui să fie dispusă să accepte acest lucru. În plus, banca ar trebui să își asume aceste cheltuieli de executare.

Reporter: Avem inflație, dobânzi în creștere. Vă așteptați ca în perioada următoare să aveți mai mulți clienți care să aibă dificultăți?

Roxana Maria Hidan: Era o vorbă că banca îți dă umbrela când e soare și ți-o ia când începe ploaia. Eu nu cred că se mai aplică zicala sistemului bancar din România și cu atât mai puțin OTP Bank. Noi am ieșit acum 3 ani și ne-am asumat că suntem într-un proces profund de transformare al organizației. Avem un focus clar pe client și ne adaptăm toate procesele în această direcție. Inclusiv concilierile pe care le-am avut prin intermediul CSALB au fost bune prilejuri pentru noi de a prelua și a integra acest feedback în procesele pe care le-am schimbat sau le-am ajustat în bancă. Este un motto care îmi place mult: It takes two to tango, este nevoie de doi parteneri în tandem pentru un tango. Așa este și într-un contract de parteneriat. Băncile sunt un partener pe care dacă știi să îl folosești așa cum trebuie, poate să fie de ajutor fix la momentul la care ai mai mare nevoie. Dar trebuie să știi ce anume cauți și să fii foarte informat când alegi un parteneriat pe termen lung.

Reporter: Veți răspunde pozitiv clienților care solicită schimbarea indicelui ROBOR cu IRCC

Roxana Maria Hidan: Vom pune la dispoziția clienților acea măsură pe care ei o vor considera cea mai bună. Acum se vorbește mult de IRCC pentru că este un decalaj important între rata ROBOR și rata IRCC, dar cu toții știm că, probabil, în trimestrul al treilea indicii vor reveni la paritate pentru că nu funcționează în lumi diferite, ci sunt legați tocmai de realitatea economică și financiară a țării.

Reporter: Ce le recomandați oamenilor legat de solicitările pentru ștergerea din Biroul de Credit?

Roxana Maria Hidan: În primul rând să nu mai plătească bani către firmele care promit asta. Chiar am făcut o poză la un afiș, pus lângă un anunț pentru cumpărarea de rable. Este unserviciu gratuit la care poți apela prin simpla adresare către bancă.

Ionuț Ștefan: Biroul de Credit este un istoric al comportamentului consumatorului. Banca trebuie să știe că am avut o deraiere de la un comportament financiar, dar informația ar trebui filtrată mai mult. Istoricul este în regulă, interpretarea lui trebuie făcută diferit.

Reporter: Ce recomandări aveți către instituțiile bancare și consumatori?

Ionuț Ștefan: Când o bancă intră în negociere trebuie să înțeleagă că toate acțiunile anterioare, cum ar fi ofertele făcute de bancă clientului, nu mai trebuie repuse în discuție în cadrul CSALB. O altă recomandare este legată de limitele mandatului pe care îl are reprezentantul băncii: dacă mandatul este larg discutăm de o negociere, dacă este îngust avem o rigiditate. Consumatorilor le-aș recomanda să nu mai asculte ce spun alții, pentru că soluțiile în relația cu banca sunt individuale. Nu sunt angajatul băncii, nu sunt angajatul consumatorului, tot ceea ce fac este în limita decenței în negociere. De aceea, consumatorii trebuie să aibă încredere. Unele soluții au nevoie de analiza băncii, uneori poate fi ca la acordarea unui credit nou. De aceea, consumatorii trebuie să contribuie cu documente la această analiză. Nu în ultimul rând, să fie pragmatici: Mai bine iau un leu acum decât nimic! Gândindu-mă că voi câștiga 10 lei în instanță peste 5 ani, fără să-mi fac o analiză că voi plăti 15 până atunci și nimeni nu îmi garantează ce se va întâmpla.

Reporter: Ce ar fi de recomandat colegilor din sistemul bancar legat de posibilitatea băncilor de a soluționa problemele prin intermediul CSALB?

Roxana Maria Hidan: Transferul de încredere care se realizează prin acest Centru este cel mai important lucru. Împreună ne potențăm modalitatea de a le arăta consumatorilor și o altă față, aceea că băncile nu sunt dușmanul poporului. Suntem aici nu pentru a le face viața mai grea oamenilor, ci mai ușoară și vrem să punem umanitate în relația pe care o avem cu consumatorii.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse57 de minute ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse7 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse13 ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

Actualitate20 de ore ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Actualitate23 de ore ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

ActualitateO zi ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
UncategorizedO zi ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse2 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport2 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social2 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse3 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse5 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse5 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul