Cum ar trebui să procedeze Occidentul pentru ca Rusia să plătească despăgubiri Ucrainei – Raport

Retorica occidentală și ucraineană care susține că Rusia va trebui să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate de invazia sa în Ucraina nu este susținută de o foaie de parcurs coerentă bazată pe dreptul internațional pentru a obține dreptate pentru victimele ucrainene, avertizează un nou raport elaborat de grupul de reflecție britanic Ceasefire, citat de The Guardian.

Orașul Mariupol, după bombardamentele ruseștiFoto: Mikhail Tereshchenko / TASS / Profimedia

Raportul, unul dintre primele studii detaliate privind modul în care ar putea funcționa reparațiile pentru Ucraina, afirmă că în practică s-au înregistrat puține progrese în ceea ce privește crearea unui mecanism global care să impună Rusiei să plătească despăgubiri și avertizează că este imperativ ca această întârziere să înceteze.

Raportul afirmă că este remarcabil cât de mult întârzie planurile în comparație cu numărul de investigații privind crimele de război care sunt lansate, chiar dacă istoria sugerează că numărul soldaților sau politicienilor ruși care ar putea fi urmăriți penal este scăzut.

Raportul Ceasefire spune că plata despăgubirilor de stat este bine stabilită în dreptul internațional, dar că întrebările de bază rămân fără răspuns.

Întrebările la care trebuie să se răspundă includ:

• Ce formă ar trebui să ia aceste reparații?
• Cui ar trebui să fie făcute și în baza cărei autorități?
• Ce fel de mecanism ar putea fi încredințat pentru a prelua sarcina de a acorda și administra reparații la o asemenea scară?
• De unde vor proveni banii?

Directorul Ceasefire, Mark Lattimer, propune ca o adunare generală a ONU sau un mecanism multilateral să fie înființat pentru a se ocupa de administrarea reparațiilor către reclamanții civili, iar Marea Britanie și alte guverne naționale să folosească legislația națională și internațională pentru a aplica sancțiuni asupra activelor pentru a determina Rusia să plătească.

„Obligația legală de a plăti reparații cade cel mai mult în sarcina Rusiei, dar în mod evident aceasta nu va plăti de bună voie. Cu toate acestea, exemplul tribunalului de despăgubiri Iran-SUA, înființat în urma crizei ostaticilor din ambasada SUA, arată că activele sancționate pot fi folosite ca pârghie pentru a se asigura că reparațiile sunt plătite – sau, în subsidiar, aceste active ar putea fi folosite pentru a plăti direct reparațiile.”

Raportul „Ceasefire” constată, din motive diferite, că nici Curtea Internațională de Justiție, nici Curtea Penală Internațională și nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului „nu sunt în măsură să acorde reparații în viitorul apropiat, cu amploarea și amploarea cerute de conflictul din Ucraina”.

Raportul sugerează că Adunarea Generală a ONU are puterea, după exemplul Siriei, de a înființa un organism de anchetă pentru a stabili despăgubirile, dar chiar și în acest caz organismul ONU nu ar avea puterea de a le aplica.

„Puterea de veto a Rusiei înseamnă că Consiliul de Securitate al ONU – și, odată cu acesta, sistemul ONU – este efectiv împiedicat să ia măsuri de executare împotriva Rusiei”.

Lipsa consensului privind reparațiile a determinat legislativele naționale individuale să demareze proceduri ad-hoc. Atât SUA, cât și Canada au început să ia măsuri legale prin care ar putea fi plătite despăgubiri, prin repunerea în circulație a activelor înghețate, inclusiv iahturi și proprietăți, deținute în străinătate de oligarhii ruși.

Până în prezent, UE a stabilit planuri care se concentrează în mare parte pe răspunderea penală, spre deosebire de despăgubirile financiare, pentru crimele de război și alte încălcări ale dreptului umanitar comise de Rusia. Numai Germania, de exemplu, susține că a înghețat active rusești în valoare de 4,5 miliarde de euro (3,9 miliarde de lire sterline) începând cu luna mai, potrivit The Guardian.

Rusia ar trebui forțată să accepte „voluntar” plata daunelor / „Nu confiscați bunurile altora pe baza unei judecăți politice”

A doua sursă de venituri potențiale este reprezentată de rezervele de 300 de miliarde de dolari (250 de miliarde de lire sterline) ale băncii centrale rusești deținute în teritoriile G7.

Există rezistență în Europa, și în cercurile conservatoare britanice, la simpla confiscare a rezervelor bancare rusești. Fostul ministru de externe conservator Sir Malcolm Rifkind, un susținător puternic al Ucrainei, a recunoscut că este îngrijorat de impactul asupra încrederii în sistemul financiar global.

El a declarat: „Suntem o țară care crede în statul de drept și în respectarea procedurilor legale. Nu confiscați bunurile altora pe baza unei judecăți politice pe moment, doar pentru că vă pare rău pentru oameni. Se creează un precedent foarte, foarte îngrijorător. Consecințele merg mult dincolo de Ucraina.”

Deși SUA au confiscat în trecut active de stat în cazurile Afganistanului, Irakului, Iranului sau Venezuelei, SUA nu au declarat încă Rusia drept stat sponsor al terorismului, ilegitim sau adversar într-un război declarat, bazele juridice anterioare pentru confiscarea activelor de către SUA.

Raportul Ceasefire propune că ar fi mai bine mâna Rusiei să fie forțată pentru a o determina să plătească reparațiile „voluntar”, prin condiționarea ridicării sancțiunilor globale de plată, spre deosebire de o clauză simplă într-un acord de pace umilitor.

Acest lucru ar putea urma modelul folosit după invazia irakiană din Kuweit în 1990 și ar putea fi o parte din veniturile din petrol pentru a plăti costurile de reconstrucție, scrie The Guardian.

Nevoia unei victorii rapide / Reconstrucția Ucrainei va fi costisitoare

Nevoia de a obține urgent victoria – sau cel puțin de a forța trupele ruse în retragere pe un front vast, astfel încât Moscova, iar nu Kievul, să fie cea care cere pacea – e agravată de faptul că timpul nu e neapărat de partea Occidentului.

Sancțiunile contra Rusiei poate că provoacă daune de lungă durată capacității ei de dezvoltare economică. Dar sancțiunile au numai un efect imediat limitat când vine vorba de a știrbi capacitatea Rusiei de a distruge, scrie New York Times.

Și fix aceleași sancțiuni provoacă pagube și restului lumii, iar prețul pe care restul lumii e pregătit să-l plătească pentru solidaritatea cu Ucraina nu este nelimitat.

Penuria critică de alimente, energie și fertilizatori, alături de perturbarea aprovizionării și creșterea prețurilor care-i urmează inevitabil, nu pot fi suportate la nesfârșit de societățile democratice, care au o toleranță scăzută pentru asemenea neajunsuri.

Între timp, Putin nu pare să plătească vreun preț prea mare pentru războiul său, fie că vorbim de venituri din energie (care au crescut, datorită creșterii prețurilor), fie că vorbim de susținere publică (și ea a crescut, datorită unei combinații de naționalism, propagandă și frică).

Dacă Ucraina poate respinge armata lui Putin și își poate menține independența, va avea nevoie de infuzii mari de numerar pentru reconstrucție. Și comunitatea internațională trebuie să oblige Rusia să plătească toate facturile.

Evan Criddle, profesor de drept internațional la William & Mary Law School scrie în Politico că, din punct de vedere istoric, învingătorii în războaie au cerut întotdeauna despăgubiri de la agresorii învinși. De obicei, aceste plăți erau impuse sub amenințare. Așa, s-a întâmplat, de exemplu, cu Germania după Primul și Al Doilea Război Mondial. Războiul din Ucraina este o altă problemă. Chiar dacă Rusia decide să-și reducă pierderile și să se retragă, Ucraina nu o poate forța să plătească despăgubiri pentru tot ce a distrus în Herson, Harkov, Kiev, Mariupol și alte orașe.

surse: The Guardian,Politico, The Guardian