Actualitate
Bianca Andreescu, victorie blitz la Wimbledon 2022 – Canadianca s-a calificat în turul doi
Bianca Andreescu s-a calificat marți în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, sportiva din Canada trecând fără emoții de Emina Bektas (224 WTA).
Bianca AndreescuFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia
Aflată pe locul 56 în clasamentul mondial, Andreescu a avut nevoie de doar 55 de minute pentru a se impune în fața americancei, scor 6-1, 6-3.
În runda următoare a competiției de la All England Club, Bianca va da peste kazaha Elena Rybakina (23 WTA, favorită 17), după ce sportiva din Kazahstan a învins-o pe Coco Vandeweghe, scor 7-6(2), 7-5.
ATP și WTA au anunţat că nu vor acorda puncte la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, ca urmare a deciziei organizatorilor de la All England Club de a nu permite participarea sportivilor din Rusia şi din Belarus la ediția din 2022.
Grand Slamul de la Wimbledon, al treilea al sezonului, este programat între 27 iunie – 10 iulie. La feminin, Asheligh Barty a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



