Actualitate
Scoția anunță un nou referendum pentru independența față de Regatul Unit
Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a anunţat marţi că vrea să organizeze un nou referendum consultativ privind independenţa naţiunii britanice, în pofida eşecului unui referendum similar, în 2014, şi a refuzului guvernului britanic de a autoriza acest vot, potrivit AFP şi Reuters.
Scotia vrea independentaFoto: Wikimedia Commons
„Doresc să anunţ că guvernul scoţian propune ca referendumul privind independenţa să aibă loc pe 19 octombrie 2023”, a declarat premierul Sturgeon în faţa Parlamentului scoţian.
Pentru a organiza acest referendum, Nicola Sturgeon, lidera formaţiunii pro-independenţă Partidul Naţional Scoţian (SNP), trebuie să obţină acordul guvernului britanic, care se opune ferm acestui demers.
Scoţienii au fost deja consultaţi pe această temă în 2014 şi au votat în proporţie de 55% pentru rămânerea în Regatul Unit.
Pe baza acestui vot, premierul britanic Boris Johnson susţine că un astfel de referendum poate avea loc doar „o dată la o generaţie”.
SNP consideră însă că Brexitul a schimbat datele problemei, scoţienii votând împotriva acestuia în proporţie de 62%. Scopul SNP este ca Scoţia să adere la Uniunea Europeana ca stat independent.
Nicola Sturgeon a spus că este pregătită să negocieze cu Boris Johnson, însă a avertizat că nu va permite ca „democraţia scoţiană să fie prizoniera lui Boris Johnson sau al oricărui prim-ministru”.
Înainte de acest discurs, Boris Johnson şi-a reiterat angajamentul faţă de unitatea regatului.
„Credem cu siguranţă că planul nostru pentru o economie mai puternică funcţionează mai bine atunci când Marea Britanie este unită decât atunci când nu este”, a declarat marţi liderul conservator pentru televiziunea britanică, în marja G7 din Germania. (Sursa: Agerpres)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



