Connect with us

Exclusiv

Apel public: Un NU categoric intimidării jurnaliștilor. Disprețul la adresa societății civile trebuie să înceteze!

Publicat

pe

Formulăm un apel public prin intermediul căruia ne exprimăm consternarea față de modul în care înțeleg oamenii aleși în fruntea administrației locale ploieștene să trateze relația cu reprezentanții mass-media.
Majoritatea semnatarilor acestui apel avem peste 20 de ani de experiență în mass-media, perioadă în care am experimentat felurite tipuri de interacțiuni cu cei ajunși vremelnic în funcții de conducere. Unii și-au înțeles menirea, alții, însă, au confundat funcția de aleși locali cu cea de patron de unitate administrativ teritorială.
Aroganța, lipsa de transparență și, de prea multe ori, intimidările fățișe împotriva jurnaliștilor nu își au locul într-o societate care se luptă, de peste 30 de ani, să desăvârșească sacrificiul eroilor Revoluției din 1989 și rănile încă deschise din acea perioadă.
Munca jurnaliștilor nu este menită să satisfacă vanitatea politicienilor sau a funcționarilor publici. Textele oamenilor de presă, chiar și cele cu caracter critic, au menirea de a construi, chiar și atunci când nu sunt convenabile subiecților. Interpretarea muncii jurnalistului într-o manieră ostilă nu reprezintă decât o neînțelegere regretabilă a rolului esențial al presei în societate și, în definitiv, al conceptului de libertate de expresie.
Recent, una dintre colegele noastre, Cristina Iancu a avut o discuție prin intermediul aplicației Whatsapp cu primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, după ce a publicat articolul „FOTO DOCUMENT! Volosevici a falimentat Ploieștiului! Veolia solicită jumătate din bugetul anual al municipiului! Care este suma uriașă pe care o solicită primăriei!”. Din păcate, edilul Ploieștiului si-a făcut un obicei din a intimida jurnaliștii, iar acest lucru trebuie sa înceteze.
În loc să răspundă punctual la acuzele formulate public, primarul Volosevici amenință cu acționarea în judecată. E dreptului său și al altora care reacționează la fel, numai că de la intimidare la agresiune și apoi la abuz nu sunt decât câțiva pași mici de făcut.
Tot recent, jurnalistul Sebastian Ignat și publicația Actualitatea Prahoveană au fost chemați în judecată de instituția Primarului Municipiului Ploiești, nu de către persoana fizică Andrei Volosevici, edilul alegând să folosească departamentul juridic al primăriei Ploiești pentru a se „război” cu jurnalistul și publicația respectivă. În baza unor acuze care țin de domeniul fantasticului, edilul Ploieștiului a ales această variantă de „dialog” cu mass-media, nu înainte de a trimite mesaje calomniatoare tot prin intermediul aplicației Whatsapp către jurnalistul Sebastian Ignat.
Observăm, cu regret, că edilul Andrei Volosevici nu pare dispus să înțeleagă chestiuni esențiale referitoare la rolul presei în societate. Mass-media, chiar și atunci când formulează critici, reprezintă un partener al persoanei publice, nu un inamic. Expunerea unor subiecte în spațiul public reprezintă esența democrației, completând un dialog constructiv și absolut necesar oricărei societăți deschise.
În astfel de momente, suntem uniți și vom acționa împreună împotriva oricărei forme de agresiune din partea politicului. Intimidările nu rezolvă decât un singur lucru: ne arată că după 32 de ani de la Revoluție, lupta cu schimbarea mentalităților este în desfășurare și ne motivează să continuăm pentru un viitor mai bun, într-o societate în care normalitatea nu se reglează prin limbaj licențios sau amenințări de bodegă, ci prin dialog!
Cristina IANCU- Stiriactuale.ro
Sebastian IGNAT- Actualitateaprahoveana.ro
Eugen Cristescu- Intransigent.ro
Virgil Rădulescu- Stiriprahova.ro
Adrian Radu- IncisivdePrahova.ro
Mădălin Toader- ComisaruldePrahova.ro
Eugen Serban- ZiarePh.ro
Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized16 ore ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized19 ore ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse3 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse5 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic6 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized6 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

Top Stiri Comisarul