Connect with us

Actualitate

Primul dosar de mare corupție în pandemie: Fostul șef al Unifarm, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare / Decizia nu e definitivă

Publicat

pe

​Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie în pandemie. Decizia nu e definitivă.

Adrian Ionel, fost sef UnifarmFoto: AGERPRES

Este vorba despre achiziția de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Potrivit deciziei instanţei, Adrian Ionel a primit 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, 3 ani pentru luare de mită, 3 ani pentru complicitate la trafic de influenţă, un an pentru instigare la fals intelectual şi un an pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Cele cinci pedepse au fost contopite şi, prin aplicarea unui spor, a rezultat o condamnare de 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare.

Ce acuzații i-au adus procurorii directorului Unifarm:

  • În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, Adrian Ionel ar fi cerut 760.000 euro unui intermediar care reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu coronavirus (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
  • Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât în privința modului în care a fost negociat, cât și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
  • În plus, cele 1 milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.
  • Totodată, din funcția pe care o ocupa, Adrian Ionel ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.
  • Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru el și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, Adrian Ionel urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.
  • Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit, Adrian Ionel, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.
  • Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
  • Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei companiei Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Adrian Ionel, numit cu încălcarea legii director al Unifarm

Procurorii DNA mai spun că Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale.

  • „Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
  • Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020)”, afirmă DNA.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities3 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized3 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse3 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized3 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized3 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized4 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse5 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse6 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul