Actualitate
Explicațiile lui Dan Petrescu după eliminarea rușinoasă a CFR-ului cu Pyunik Erevan
Drumul CFR-ului în preliminariile Champions League s-a oprit în primul tur preliminar. Campioana României a fost eliminată rușinos la penaltiuri de Pyunik Erevan, din Armenia. La finalul partidei, Dan Petrescu a încercat să explice o nouă umilință trăită de formația din Gruia în cupele europene.
Dan PetrescuFoto: ESPA Photo Agency/CSM / Shutterstock Editorial / Profimedia
Dan Petrescu crede că e blestemat – Nu a câștigat niciodată la penaltiuri
„Sunt foarte trist în seara asta şi cred că şi băieţii sunt la fel. Sunt supărat pentru că dacă la 1-0 mă gândeam că se mai poate întâmpla ceva, când conduceam cu 2-1 şi cu penalti ratat de ei nu credeam că armenii vor reveni în joc.
I-am ajutat şi noi, pentru că băieţii mei s-au retras prea devreme în apărare, dar rezultatul din seara asta dovedeşte că fotbalul e imprevizibil.
Ziua de azi nu mi-a plăcut deloc, încă de dimineaţă, când am aflat că doi titulari s-au îmbolnăvit şi nu mai pot conta pe ei.
Parcă s-au adunat prea multe, după Supercupă a venit şi meciul ăsta. Iar la loviturile de la 11 m parcă sunt blestemat. Nu am câştigat niciodată la penaltiuri” – Dan Petrescu,la Digisport.
CFR Cluj, eliminată de Pyunik Erevan în primul tur preliminar al Ligii Campionilor
CFR a marcat prin Boateng (‘6) și Petrila (’94), iar campioana Armeniei a înscris prin Gajic (’89, ‘119). S-a încheiat 2-2, după ce în tur a fost 0-0.
La loviturile de departajare, ardelenii au înscris prin Dugandzic, Burcă și Muhar (Petrila și Camora au ratat), iar Pyunik a transformat prin Cociuc, Dashyan, Harutyunyan și Avagyan.
De știut:
- CFR Cluj va juca în turul doi preliminar al Conference League cu Inter Club d’Escaldes (Andorra).
- Pyunik Erevan se va duela în turul doi preliminar al Champions League cu Dudelange (Luxemburg).
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



