Actualitate
CFR CLUJ – Rapid București 1-0. Rapidul e prieten cu infarctul și are „amantă” ratarea
CFR CLUJ – Rapid București 1-0. Rapidul lui Adrian Mutu a fost mut, obosit, bleg. Noroc că și CFR-ul lui Dan Petrescu a fost la fel. N-a jucat nimic. CFR-ul a băgat un gol, apoi, a înghețat rezultatul. Câteva ocazii, puține, cu parade de portari. Mulțumesc Horațiu Moldovan! Bravo și Bălgrădean pentru șutul lui Ioniță și penalty-ul lui Albu. Dar să uităm de meci, hai să discutăm cum giuleștenii au ratat un penalty acordat în minutul 98 cu VAR. Acolo e ratarea lui Albu, dar și un fel de justiție, nu? Groaznic, Rapid pierde. Uite cum Rapidul are prieten infarctul și „amantă” ratarea. CFR CLUJ – Rapid București 1-0.
CFR Cluj-Rapid. Faza cu VARFoto: Digi Sport
CFR CLUJ – Rapid București 1-0. Hai să mergem la minutul 90+. Pe TV, Costi Mocanu și Emil Grădinescu chiar zic: simt că va rata Albu. Băi, ce ciocli! – mi-am zis.
Dar după aia am sărit cu rațiunea. Dacă ratează? Și a ratat Albu. Stai, mi-am zis. Păi, a fost un fel de pomană. Da, VAR-ul a arătat că-i penalty, dar eu cred în sufletul meu că era pomană. Și merg cu gândul mai departe, din pomană, așa s-a întâmplat, Rapidul aseară n-a făcut dar. Albu a tras previzibil, Bălgrădean a sărit pe minge. Când pierzi, apare morala, un pic.
Vreau să piardă Rapid? Nu. Dar dacă tot a pierdut nu pot spune ce-am simțit? Pot.
Da, mi-am tras un cap în gură pentru ratare, dar în suflet mi-am zis: „E ratarea lui Albu o chestie de etică?” Te gândești ca omul. Băi, de ce n-a dat Albu gol? Și cum nu găsești decât înjurături, capul tău caută și altceva, o compensație. Și uite ce rațiune mi-a venit: nu cumva ratarea lui Albu e morală?
Ajută etica asta la ceva? Eu zic: DA! Îți dă un sens, compensează o durere, scoate fotbalul din automatism.
Într-un meci mort, apare un asemenea moment viu. Un jucător Rapid dă cu mingea spre poartă. Mingea se lovește în cotul unui jucător CFR Cluj. O fază care nu era periculoasă, mingea nu intra în poartă, rezolvarea jucătorului Rapid a fost una la întâmplare. Deci, șut așa… o ieși, n-o ieși? Un șut fără cap. Șutul creează penalty, însă! A, bun, acum e reevaluarea… șutul nu era fără cap, mare strategie, se poate comenta. Nu, eu rămân la concluzia că era un șut fără cap, la noroc, poate-poate iese ceva. Acum să mergem cu raționamentul mai departe. A ieșit un penalty. Dar cum a venit el? Prin VAR. Deci, nu natural. Artificial. A trebuit să stea arbitrul să cugete o fi, n-o fi? Și nici la VAR nu era clar, oricum hențul CFR Cluj nu era cu intenție. Mingea a venit în mână, nu mâna a căutat mingea. În aceste condiții, Albu Rapid a ratat.
E etic, e moral. Cine hotărăște? Eu și soarta jocului.
Așa e Rapidul, îmi zic, în continuarea rațiunii, lucrează cu infarctul și cochetează cu ratarea. N-am luat pomana VAR? Am luat-o! Suntem morali? Nu. Moral era să refuzi VAR-ul. Dar așa ceva frizează nebunia. Ceva-ceva din destinul Rapidului dintotdeauna a ratat golul, egalitatea pe tabela de marcaj. Și revin, bine a făcut acest factor X, factor necunoscut din destinul Rapidului. Fotbalul nu este doar goluri, goluri, rezultate. Fotbalul este și imprevizibilul. Nu știi ce te așteaptă. Uite cum Rapidul are prieten infarctul și „amantă” ratarea. CFR CLUJ – Rapid București 1-0.
JUCĂM CU FCSB în următoarea etapă. Ce ne așteaptă?
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 3 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



