Actualitate
Cehia apasă pe acceleratorul energiei nucleare
Dezbaterea nucleară divide țările UE: în timp ce Germania și Austria insistă pentru eliminarea sa treptată, Cehia apasă pe accelerator, relatează Euronews, potrivit Rador.
centrala nucleara DukovanyFoto: CTK / Alamy / Alamy / Profimedia
Țara, care nu are acces la mare, va investi miliarde de coroane cehe pentru a construi noi uzine: lucrările vor începe în 2029 și vor dura aproximativ 7 ani.
Din acest motiv, atunci când Parlamentul European a fost de acord ca gazul şi nuclearul să fie considerate surse durabile care pot accesa „investiții verzi”, unii au răsuflat uşuraţi. Cum ar fi cazul fizicianului nuclear, Vladimír Wagner. „Taxonomia este o altă birocrație, dar dacă nuclearul este inclus în taxonomie, situația va fi puțin mai bună pentru sectorul nuclear”, a spus el.
La fel ca Franța, Republica Cehă a făcut presiuni ca energia nucleară să intre sub incidenţa regulilor UE privind finanțarea durabilă: 40% din electricitate provine din energie nucleară.
În centrul Pragăi, totuși, cetățenii sunt împărțiți, la fel ca țările UE.
„Cred că este un lucru grozav și ar trebui să mizăm pe asta, mai ales în această perioadă”, a spus o femeie. În timp ce un bărbat are cu totul altă părere. „Cred că este o decizie proastă, pentru că nu este deloc verde și va dura o veșnicie pentru a construi aceste noi centrale nucleare”, a subliniat el. „Trăiesc într-o țară în care sunt patru anotimpuri. Cred, așadar, că avem nevoie de energie nucleară, mai ales pe timp de iarnă”, a evidențiat o altă cetăţeancă.
În calitate de lider al UE în următoarele șase luni, Republica Cehă deținând președinția rotativă a Consiliului UE, Praga va trebui să găsească răspunsuri la creșterea facturilor la energie, dar și să conducă ambițioasa tranziție climatică a UE , în timp ce se pregătește pentru o potențială eliminare totală a gazului rusesc.
„Trebuie să avem grijă de cetățenii noștri europeni, să furnizăm suficientă energie pentru a le încălzi casele și pentru a face ca industria să funcționeze corect”, a declarat ministrul ceh de externe Jan Lipavský. „Acest lucru nu înseamnă că vom abandona Green Deal, dar trebuie să îmbunătățim modul în care îl realizăm”, a adăugat el.
Între timp, miercuri, Comisia Europeană va anunța planurile de „economisire a gazelor pentru o iarnă sigură”. Consumatorilor și întreprinderilor li se va cere să reducă încălzirea și să economisească energie. În timp ce țările ar putea fi încurajate să suspende procesul de abandonare a energiei nucleare.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



