Sfântul Ilie, zeu al trăsnetului și vânător de draci – Trăsura cu roți de foc, cai înaripați, tunete și fulgere – Tradiții și obiceiuri

​Trăsură cu roți de foc, cai înaripați, bici și săgeți de foc, tunete și fulgere. Acestea sunt simbolurile prin care „Sântilie” se definește ca un zeu solar și al focului și ca un nemilos…vânător de draci. De Sântilie se țin și târguri și bâlciuri, în multe locuri din țară. Puține sărbători au așa de multe tradiții și niciuna nu are așa un personaj dinamic.

Nori, fulger si furtunaFoto: Danny Raustadt, Dreamstime.com

Informația pe scurt

• Se credea că Sf Ilie are poruncă să-l trăsnească pe Diavol oriunde, chiar și dacă s-ar ascunde în turla bisericii. Sfântul Ilie este văr cu vântul și cu focul, este un sfânt de temut care se sfătuiește cu Sfânta Duminică, în oglinda ei fermecată văzând faptele rele ale oamenilor pe care urmează să-i pedepsească.

• În preajma sărbătorii se țineau așa-numitele „Sântilii”: târguri și chiar bâlciuri, unele la poalele munților, altele mai la înălțimi. Cele mai vestite „sântilii” erau cele de pe Valea Sebeșului, din Mărginimea Sibiului și Țara Loviștei.

• Sântilie apare în tradițiile populare ca soldat, vânător, agricultor, crescător de animale, negustor de vite. În calendarul popular, Panteliile (13 și 27 iulie) sunt surorile lui Sf Ilie, ele fiind năprasnice reprezentări meteorologice care pârjolesc fără milă recoltele în luna lui Cuptor.

• Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab, în jurul anului 800 î Hr. Este ales de Dumnezeu să certe aspru pe regele Ahab și pe cei care-l urmau pe acesta pe calea păgânească a adorării zeului Baal. Pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel, au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate.

• Ziua de 20 iulie a fost extrem de caldă în ani precum 2007, 2012, 2015, 1993, 1992, 1987 și 2004. Foarte răcoare a fost în 1996.

Sântilie, zeu al focului

„Sântilie, zeul focului și al soarelui din panteonul românesc, este identificat cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleisis din mitologia geto-dacă. (…) La Sântilie, miezul verii pastorale, se organizau pe munți vestitele Nedei și Sântilii”, scrie Ion Ghinoiu în cartea Calendarul țăranului român – Zile și mituri.

Sf Ilie este o divinitate meteorologică ce provoacă incendiile în verile toride, produce tunetele, fulgerele și trăsnetele în timpul furtunilor, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să dea grindina.

„Ca personaj profan, Sântilie apare în tradițiile populare ca soldat, vânător, agricultor, crescător de animale, negustor de vite. Fiind ispitit sau înșelat de Drac, Sântilie își onoară unul sau mai mulți membrii ai familiei. Păcatele sunt ispășite în mai multe moduri, Dumnezeu îl iartă și îl trece în rândul sfinților și îl înalță la cer într-o trăsură cu roți de foc la care sunt înhămați doi sau patru cai albi înaripați”, scrie Ghinoiu.

În acea trăsură, sfântul aleargă printre nori, tună, fulgeră și îi lovește pe draci cu biciul de foc. Legendele spuneau că dracii, speriați de Ilie, se ascund în diverse locuri de pe pământ: în pomi, sub streașina caselor, chiar și în turlele bisericilor. Sântilie, pentru că nu vrea să-i scape niciun drac, trăsnește și pomii și casele și vitele și bisericile.

„La români se crede că Sf Ilie, are ordin, are poruncă, să trăsnească pe diavol oriunde s-ar întâmpla să se ascundă acesta. În turla bisericii de s-ar ascunde acesta, sf Ilie, năprasnic cum e el, dă în turlă să mântuie pe diavol”, scrie Gh F Ciaușanu în cartea Superstițiile Poporului Român.

Surorile lui Sântilie

În calendarul popular, Panteliile (13 și 27 iulie) sunt surorile lui Sf Ilie, ele fiind năprasnice reprezentări meteorologice care pârjolesc fără milă recoltele în luna lui Cuptor. Se credea că forța lor distrugătoare putea fi diminuată prin diferite interdicții de muncă instituite cu 7 zile înainte de Sf Ilie și cu 7 zile după.

Tot de tradițiile meteorologice este legată credința în solomonari, oamenii care ar avea știința de a conduce norii încărcați de grindină pe unde doresc. Solomonarii erau oamenii lui Dumnezeu care dau cu piatră (grindină) pentru a-i pedepsi pe cei care au greșit în fața lui Dumnezeu și pe cei care nu țin sărbătorile.

„Piatra se face din coada balaurului. Încotro dă balaurul cu coada, într-acolo bate și piatra. De aceea, oricât de călduroasă ar fi vara, balaurul tot rece rămâne; în fântâna unde nu este șarpe și broască, apa nu este rece vara. Solomonarul merge cu balaurul spre răsărit. și acolo, în țările acele, îl vinde câte o bucățică pe care oamenii o țin în fereastră ca să fie mai răcoare” (Ghinoiu).

Fulgerul, tunetul și piatra magică

„Popoarele, necunoscând mijloacele prin care fulgerul lucrează asupra lucrurilor și ființelor de pe Pământ, și-au închipuit că acel ceva, care nimicește tot ceea ce-i stă în cale, trebuie să fie o săgeată, aruncată din nori. Era și firesc să-și închipuie așa: ei erau vânători și cu săgeata vânau și pedepseau pe cei potrivnici”, scrie Gh Ciaulanu.

Alții au crezut că odată cu fulgerul cad și pietre. Și cu toții au căutat, au scobit în pământ după aceste săgeți sau pietre ale teribilului zeu”, scrie Gh F Ciaușanu în Superstițiile poporului român.

La mai multe popoare, inclusiv la germani și la danezi, erau credințe legate de piatra trăsnetului și de faptul că ajunge adânc în pământ, dar în fiecare an se ridică puțin câte puțin, astfel că ajunge la suprafață până la urmă. Se credea că aceste pietre au proprietăți magice și erau purtate ca amulete.

Nedeile

Nedeia avea pe vremuri înțelesul de târg de vite, iar în prezent este o serbare câmpenească populară. De Sântilie se țineau sărbători la munte, primele fiind atestate documentar la 1373, iar la acesta se organizau ceremonii complexe dedicate Soarelui și Focului. Unele târguri se țineau la poalele munților, altele pe înălțimi. S-au păstrat nume de locuri precum Nedeia, Sântilia, Nedeiuț, Nedeuț, Nedeuța sau Nedeițele.

Uneori se țineau bâlciuri, dar mereu se vindeau vite și produse necesare la stână. Se făceau petreceri și unele nedei ținute nu departe de granițe reuneau încă de acum câteva secole și munteni și moldoveni și ardeleni. Erau organizate și „târguri de fete”, dar nu înțelesul mercantil al cuvântului: tinerii făceau cunoștință și, în unele cazuri, se căsătoreau la nedeia din anul următor.

Cele mai vestite „sântilii” erau cele de pe Valea Sebeșului, din Mărginimea Sibiului și Țara Loviștei. „În zonele în care opera interdicția femeii de a pătrunde în incinta stânei, această dată era cel dintâi prilej de întâlnire a păstorilor cu soțiile și de coborâre la țară a celor tineri, pentru a-și găsi viitoarele logodnice, după multe săptămâni de viață aspră, semiascetică”, scrie Narcisa Știucă în cartea Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri.

Cum a fost vremea la Sf Ilie (20 iulie)

Ziua de 20 iulie a fost extrem de caldă în ani precum 2007, 2012, 2015, 1993, 1992, 1987 și 2004. În 2007 au fost +39,8 C la Drobeta Turnu Severin și tot acolo +39,4 C în 1993 și +38,6 C în 1992. La Calafat au fost +39,2 în 1993.

Cea mai rece noapte de 20 iulie la Drobeta T S a fost în 1996: minimă de +11,2 C.

În 1987 au fost +39,8 C la Giurgiu și +38,6 C la Drobeta Turnu Severin. În 1993 au fost +38 C la Timișoara. La Iași au fost +39,8 C în 2007.

În 1987 au fost +37,2 C la Sibiu, +35 C la Miercurea Ciuc, +34,6 C la Brașov și +20,6 C la Bâlea Lac.

Cea mai scăzută temperatură măsurată în țară în ultimele patru decenii pe 20 iulie a fost de – 2 C, la Bâlea Lac, pe 20 iulie 1996. Altă valoare extrem de mică a fost -1,7 C, în 1989, la vârful Omu.

Pe 20 iulie 1996 au fost +3,6 C la Miercurea Ciuc, +3,8 C la Întorsura Buzăului și +4,1 C la Predeal. Până și la Timișoara a fost răcoare: +7,5 C, iar la București au fost +7,6 C.

În general la Constanța sunt 26-29 de grade în această zi, însă în 1987 maxima a ajuns la +35,4 C. Au fost și nopți în care temperatura nu a scăzut sub 24 de grade, însă și unele rare, cu temperaturi sub 15 grade.

Ilie, tradițiile și biserica

„În mod surprinzător reprezentarea lui Sântilie în tradițiile noastre orale este foarte apropiată de ceea ce spun Vechiul Testament și sursele apocrife creștine despre Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. El L-a precedat cu mai mult de opt secole pe Mântuitor și a fost unul dintre cei mai importanți prooroci ai evreilor, susținător neobosit al monoteismului în timpul domniei regelui Ahab și al reginei Izabela care au încercat să impună zeii canaano-fenicieni”, scrie Narcisa Știucă.

Ilie s-a bucurat mereu de un contact nemijlocit cu Dumnezeu, care i-a arătat mereu calea pe care trebuia să o apuce.

Narcisa Știucă citează și o legendă care leagă mutilarea lui Ilie, de nașterea lui Hristos: Sfântul Ilie săgeta cu mâna dreaptă, iar când săgeta se cutremura pământul, dârdâia și cerul și mare paguba se făcea în lume: dar când a rămas Maica Domnului grea cu Domnul Hristos, când a trăsnit sf Ilie o dată, s-a cutremurat și Domnul Hristos în Maică-Sa, și atunci Domnul Hristos l-a blăstămat să i se usuce mâna dreapta, și să nu mai săgeteze decât cu stânga.

Credințe și obiceiuri

„Cele mai importante practici tradiționale legate de Sântilie vizează respectarea zilei ca pe una extrem de periculoasă pentru recolte, odată ce patronul ei este vizitiul lui Dumnezeu și starostele trăznetelor. Comportamentul îndătinat presupuneau un repaus de minimum o zi și restricții sau prescripții pe durata mai multor zile, întrucât sfântul are un cortegiu impresionant de spirite mărunte”, explică Narcis Știucă.

Hora Sântiliei era un obicei prenupțial la miezul verii pastorale când ciobanii coborau de la stână și băgau fetele în hora satului, prag obligatoriu pentru ca fata să fie pețită, în vederea căsătoriei. Doar fetele introduse în horă puteau juca, celelalte trebuiau să privească de pe margine.

„Se zice că omul nu trebuie să stea oriunde atunci când tună și trăsnește (…) Dar și pe nelegiuiți îi trăsnește Sfântulețul, căci lucrează lucrurile Necuratului. De aceea, se zice la țară unuia care vorbește blestemății: Trăsnite-ar sfântul să te trăsnească!” (Ciaușanu). Când trăsnea pe ceva se zicea că „n-a fost lucru curat” și că acolo se ascundea Necuratul, dar sfântul tot l-a găsit până la urmă.

Se mai spunea că pe furtună trebuie să gonești câinii și pisicile, căci îl au pe dracul în ele și Sf Ilie le va săgeta și omul care ar fi prin apropiere ar fi și el atins.

În unele locuri se credea că moroii și strigoii apar numai iarna, fiindcă vara i-ar trăsni imediat Sf Ilie.

Slavii de sud credeau că în Lună se vede chipul lui Sf Ilie pe care l-a pedepsit Dumnezeu să privească mereu în mare, fiindcă Ilie mâncase racii. Se credea că Ilie mănâncă din Lună, iar Dumnezeu a creat fazele Lunii pentru ca Ilie să aibă ce mânca.

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Era dus la biserică și grâu, pentru a fi sfințit, și erau duse și ofrande din fructe și legume de sezon (mereu și pere unse cu miere, dovlecei sau porumb fiert).

Prin tradiție, ziua de 20 iulie era importantă în calendarul apicol: era ziua în care se desfăceau stupii și se recolta mierea, iar după muncă se organiza un ospăț la care erau chemații și vecinii.

Tot tradiţia spunea, în unele locuri, că nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe „să se bată unul de altul”, Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.