Actualitate
Telescopul James Webb ar fi putut găsi deja cea mai îndepărtată galaxie observată vreodată
La o săptămână după ce Telescopul spațial James Webb, cel mai puternic construit vreodată, și-a dezvăluit primele imagini, este posibil să fi descoperit deja cea mai îndepărtată galaxie observată vreodată, care a existat în urmă cu 13,5 miliarde de ani, potrivit AFP.
Telescopul spatial James WebbFoto: NASA
Denumită GLASS-z13, acesata apare ca fiind la numai aproximativ 300 de milioane de ani după Big Bang, cu 100 de milioane de ani mai tânără decât recordul anterior, a declarat pentru AFP Rohan Naidu, de la Centrul de Astrofizică de la Harvard.
El este autorul principal al unui studiu care analizează datele de la primele observații James Webb, aflate în curs de desfășurare. Aceste date sunt puse online la dispoziția astronomilor din întreaga lume.
Una dintre principalele misiuni ale acestui telescop nou-nouț este de a observa primele galaxii formate după Big Bang-ul de acum 13,8 miliarde de ani.
Acest studiu nu a fost încă supus evaluării colegiale, dar a fost publicat ca „preprint”, astfel încât să poată fi pus rapid la dispoziția comunității de experți. Acesta a fost trimis la o revistă științifică pentru a fi publicat în viitorul apropiat, a declarat Rohan Naidu.
Dar deja, mulți astronomi comentau cu entuziasm descoperirea pe rețelele de socializare.
„Recordurile în astronomie se cutremură deja”, a scris pe Twitter Thomas Zurbuchen, administratorul asociat pentru știință al Nasa. „Da, am tendința de a aplauda doar știința revizuită de colegi. Dar acest lucru este foarte promițător”, a spus el despre acest studiu.
O altă echipă de cercetare a ajuns la aceleași rezultate, potrivit lui Rohan Naidu, ceea ce „îi dă încredere”.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



