Connect with us

Actualitate

De ce SUA trimit atât de „cumpătat” sisteme HIMARS Ucrainei și care e reținerea trimiterii de rachete tactice ATACMS

Publicat

pe

Oficialii ucraineni le spun omologilor occidentali că dacă aceștia ar trimite mai multe arme sofisticate, situația s-ar schimba și ar putea să îi învingă pe invadatorii ruși mai repede. HIMARS a schimbat deja relația de putere de câmpul de luptă, însă administrația Biden a trimis sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate cu țârâita, urmărind cum le gestionează ucrainenii și cum răspund rușii, arată o analiză Washington Post.

Lansatoare HIMARS americane in UcrainaFoto: Twitter

De la o lovitură recentă cu o rachetă HIMARS asupra unui depozit de muniție inamic din Izium, situat la sud-est de al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkiv, bombardamentele rusești au fost „de 10 ori mai puține” decât înainte, a declarat Bohdan Dmytruk, comandantul batalionului din Brigada 93 Mecanizată a Ucrainei.

Faptul că americanii trimit câte 4, câte 4 sau chiar câte 2 astfel de sisteme nu are sens pentru luptătorii de pe teren, într-un moment crucial al războiului.

Numai în batalionul său, a spus Dmytruk, numărul morților și răniților a scăzut dramatic în comparație cu ce se întâmpla acum 3 luni. „Acum avem câte un om care suferă o comoție cerebrală în fiecare săptămână. Înainte de a avea HIMARS, aveam câte doi sau trei pe zi din cauza intensității bombardamentelor.”

Administrația Biden a anunțat vineri că va trimite alte patru HIMARS – Sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate – în Ucraina, ridicând totalul la 16. De asemenea, Marea Britanie și Germania au trimis sau au promis fiecare câte trei sisteme similare cu lansare multiplă cu rază lungă. Dar ucrainenii și alți observatori apropiați ai conflictului spun că nevoia este mult mai mare și imediată.

Oficialii guvernamentali și militari ucraineni au spus de mai multe ori că au nevoie de zeci, sute sau chiar mii de HIMARS. „Pentru o contraofensivă eficientă, avem nevoie de cel puțin 100”, a declarat marți ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. „Asta ar schimba jocul.”

Furnizarea de asistență de securitate Ucrainei a devenit o operațiune masivă, care implică peste 50 de țări.

Statele Unite conduc efortul, cu cei mai mulți bani cheltuiți și cele mai multe arme trimise – în valoare de 8,2 miliarde de dolari, fiind așteptate alte miliarde – deși alții au furnizat colectiv echipamente militare ușoare și grele în valoare de miliarde.

Periculoasa „fereastră” de câteva luni

Unii susțin că obiectivul ar trebui să fie acela de a pune Ucraina într-o poziție mai bună pentru a negocia încetarea focului pentru a împiedica Rusia să cucerească mai multe teritorii. Alții spun că scopul ajutorului oferit de aliați, acum că ucrainenii și-au arătat curajul în luptă, ar trebui să-i înarmeze pentru o contraofensivă care să îi împingă pe ruși înapoi.

„Există o fereastră de oportunitate care se îngustează destul de rapid pentru a schimba traiectoria acestui război. Dar acum, pur și simplu nu aud urgența de a face acest lucru”, a declarat Alina Polyakova, președinte și director executiv al Centrului pentru Analiza Politicii Europene. Ea a definit acea fereastră ca fiind următoarele patru până la șase luni.

Furnizarea măsurată a mai multor echipamente și mai bune după ce, și nu înainte, rușii au avansat într-un anumit spațiu de luptă – va face din ce în ce mai dificilă alungarea rușilor care au capturat un teritoriu, au spus Polyakova și alții.

De ce americanii trimit armele sofisticate treptat Ucrainei

Administrația americană și oficialii militari au spus că una dintre preocupările lor principale nu este provocarea Rusiei într-un conflict direct cu NATO, chiar dacă Ucraina subliniază că Rusia le-a invadat țara fără provocare.

Însă astfel de arme sofisticate nu ies din cutie gata de utilizare. Până acum, a spus el, Lloyd Austin a săus că 200 de ucraineni au fost instruiți în afara țării pentru utilizarea și întreținerea HIMARS.

„Nu este suficient doar să oferi un echipament”, a spus Austin. „Trebuie să avem acea piesă plus piese de schimb, plus unelte pentru a o repara.”

Cum au fost folosire sistemele HIMARS până acum

HIMARS-urile au fost folosite pentru a distruge posturile de comandă rusești, depozitele de muniții și alte centre logistice. În regiunea de sud, în Herson, o zonă ocupată de Rusia încă din primele zile de război, HIMARS a vizat Podul Antonovskiy, o rută cheie de aprovizionare care leagă Peninsula Crimeea, unde Rusia are o bază militară, de trupele lor din Herson.

HIMARS-urile au fost atât de eficiente încât ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a ordonat comandanţilor să le acorde prioritate. Moscova speră să folosească drone – probabil cumpărate din Iran, potrivit oficialilor americani – pentru a găsi și distruge sistemele HIMARS. Rusia a susținut deja că a lovit cel puțin patru dintre aceste sisteme. Informație infirmată de ucraineni.

Dar „nu am pierdut niciun HIMARS, în ciuda a ceea ce au susținut rușii”, a declarat Kyrylo Budanov, șeful serviciilor secrete militare din Ucraina, într-un interviu.

Teama SUA înainte de a trimis rachete tactice ATACMS

HIMARS poate trage și cu rachete tactice ATACMS cu o rază de acțiune de aproape 300 de kilometri, dar Pentagonul nu le-a trimis din cauza îngrijorării că rachetele ar putea ateriza în Rusia însăși. Asta i-a frustrat oficialii ucraineni, care au descris-o ca fiind o decizie paternalistă.

Într-o bătălie desfășurată acum în mare parte cu artileria la distanțe în care trupele din părți opuse se văd rareori, rachetele cu rază mai lungă de acțiune ar permite, de asemenea, forțelor ucrainene să-și mute HIMARS-ul mai departe de liniile frontului, izolându-le mai bine de detectarea inamicului.

„Cu cât le primim mai devreme, cu atât vom salva mai multe vieți ale soldaților noștri și cu atât mai devreme vom începe operațiunea de contraofensivă”, a declarat Yehor Cerniev, membru al parlamentului ucrainean, într-un comunicat. „Este regretabil că trebuie să petrecem săptămâni și luni pentru a ne convinge partenerii.”

La sfârșitul lunii mai, când se lua decizia de a furniza HIMARS, președintele Biden le-a spus reporterilor că „nu vom trimite în Ucraina sisteme de rachete care pot lovi în Rusia”. La conferința de presă, Lloyd Austin și generalul american Mike Milley au ocolit întrebările despre dacă Pentagonul va furniza ATACMS. „Credem că cu ce lucrează [acum] le oferă o mulțime de capacități”, a spus Milley.

Americanii au spus că vor să vadă cum folosesc ucrainenni și cum absorb anumite capacități în arsenalul lor înainte de a trimite armament mai avansat, chiar dacă potențialele întârzieri costă vieți.

Din perspectiva Ucrainei, acest proces de decizie este „ca într-un joc pe calculator”, a spus ministrul de externe Dmytro Kuleba într-un interviu. „Trebuie să deblochezi următorul nivel, dar înainte de a o face, de obicei mori de câteva ori. Problema vieții reale este că nu poți muri de mai multe ori înainte de a ajunge la nivelul următor.”

O altă problemă potențială a SUA este disponibilitatea armelor în sine.

Există probabil între 1.000 și 3.000 de ATACMS în stocurile americane, a spus Chris Dougherty, expert în domeniul apărării la Center for a New American Security.

Sunt cele mai vechi rachete din inventarul armatei, conform serviciului, și sunt testate periodic pentru a asigura viabilitatea. Încă nu se produce un înlocuitor.

Citește și:

VIDEO Sistemele HIMARS au mai făcut o „victimă” / Ucrainenii au lovit un alt pod cheie pentru aprovizionarea rușilor din Herson

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized20 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul