Actualitate
Lavrov va „acorda atenţie” solicitării de convorbire a lui Blinken, atunci când „timpul îi va permite”, relatează presa de stat rusă
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va „acorda atenţie” solicitării Departamentului de Stat al SUA de a vorbi cu secretarul de stat Antony Blinken atunci când „timpul o va permite”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, potrivit agenţiei ruse de stat RIA Novosti, citată de CNN.
Maria ZaharovaFoto: Sputnik / Profimedia Images
Zaharova a adăugat: „Acum are un program încărcat cu contacte internaţionale: Consiliul ministerial al OCS de la Taşkent, întâlniri bilaterale”, potrivit News.ro.
Administraţia Biden s-a oferit să-l schimbe pe Viktor Bout, un traficant de arme rus care ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în SUA, ca parte a unui potenţial acord pentru a asigura eliberarea a doi americani deţinuţi de Rusia, Brittney Griner şi Paul Whelan.
Surse din cadrul administraţiei au declarat pentru CNN că planul de a-l schimba pe Bout cu Whelan şi Griner a primit sprijinul preşedintelui Joe Biden după ce a fost în discuţie de la începutul acestui an.
Secretarul de stat Antony Blinken a anunţat miercuri că SUA au prezentat Moscovei o „propunere substanţială” cu săptămâni în urmă pentru Whelan şi Griner, care sunt consideraţi ca fiind deţinuţi pe nedrept.
Binken urmează să discute această problemă în cadrul unui apel aşteptat cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în această săptămână, prima discuţie de la începutul invaziei din Ucraina.
Familiile lui Whelan, care a fost reţinut de Rusia pentru presupus spionaj din 2018, şi Griner, închisă la Moscova pentru deţinere de droguri din februarie, au cerut Casei Albe să le asigure eliberarea, inclusiv printr-un schimb de prizonieri, dacă este necesar.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



