Connect with us

Actualitate

Ucraina neagă atacul asupra închisorii în urma căruia ar fi murit 40 de prizonieri de război

Comisarul

Publicat

pe

Ministerul rus al apărării a anunțat că Ucraina ar fi bombardat vineri o închisoare din teritoriul controlat de separatiști cu rachete HIMARS de fabricație americană, ucigând 40 de prizonieri de război ucraineni și rănind alte 75 de persoane, au relatat vineri agențiile de presă rusești, preluate de Reuters. Kievul a negat acuzațiile și a dat vina pe forțele rusești, potrivit The Guardian.

Armata ucraineană a negat că ar fi comis atacul asupra unei închisori din teritoriul controlat de separatiști în regiunea Donețk, în urma căruia, potrivit ministerului rus al apărării, au murit vineri 40 de prizonieri de război ucraineni și a dat vina pe forțele rusești, transmite The Guardian.

„Forțele armate ale Federației Ruse au efectuat un bombardament de artilerie țintit asupra unei instituții corecționale din așezarea Olenivka, regiunea Donețk, unde erau deținuți și prizonieri ucraineni. În acest fel, ocupanții ruși și-au urmărit obiectivele criminale – să acuze Ucraina de comiterea de „crime de război”, precum și să ascundă torturarea prizonierilor și execuțiile”, a precizat Statul major al Forțelor Armate ucrainene.

Ministerul rus al apărării a anunțat că Ucraina a bombardat vineri închisoarea din Olenivka.

„Un atac cu rachete cu sistem de rachete cu lansare multiplă (HIMARS) de fabricație americană a fost efectuat asupra unui centru de detenție preventivă din Olenivka, unde sunt deținuți prizonieri de război militari ucraineni, inclusiv luptători din batalionul Azov”, a anunțat ministerul apărării în informarea sa zilnică.

În urma loviturii, „40 de prizonieri de război ucraineni au fost uciși și 75 răniți”, iar opt membri ai personalului închisorii au fost de asemenea răniți, a mai precizat ministerul rus al apărării.

Separatiștii spun că ucrainenii au vrut să omoare prizonierii înainte de a depune mărturie

Liderul autoproclamat al Republicii Populare Donețk, Denis Pușilin, a declarat că în închisoarea din Olenivka în care Rusia susține că au fost uciși cel puțin 40 de prizonieri de război ucraineni, se aflau 193 de persoane și că printre deținuți nu se aflau străini, potrivit Interfax, citat de Reuters.

RIA Novosti relatează că Pușilin a afirmat că autoritățile de la Kiev au ordonat bombardamentele din dorința de a omorî prizonierii care au început să depună mărturie, inclusiv „militari din batalionul Azov”, transmite The Guardian.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social12 ore ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

DiverseO zi ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

DiverseO zi ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 zile ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 zile ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized3 zile ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social4 zile ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse4 zile ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic5 zile ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

DiverseO săptămână ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

ActualitateO săptămână ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
DiverseO săptămână ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

DiverseO săptămână ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

UncategorizedO săptămână ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

DiverseO săptămână ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

UncategorizedO săptămână ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

DiverseO săptămână ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri localeO săptămână ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Top Stiri Comisarul