Actualitate
Rafila: Termenul pentru construcţia celor 25 de obiective spitaliceşti din PNRR este 30 iunie 2026
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că acele 25 de obiective spitaliceşti care vor fi realizate cu bani din PNRR urmează să fie stabilite şi vor trebui construite până în 30 iunie 2026. Cele 25 trebuie selectate dintr-o listă de 49 care se găseşte la Ministerul Sănătăţii, potrivit News.ro.
Proiect extindere Spital UniversitarFoto: Spitalul Universitar
Întrebat vineri seară, la Digi24, care este termenul la care vor fi construite spitalele prin PNRR, Alexandru Rafila a explicat că mai întâi trebuie făcută o selecţie.
„Termenul pentru construcţia celor 25 de obiective spitaliceşti este 30 iunie 2026, e un termen destul de strâns, 4 ani de zile. Noi am elaborat deja criteriile pentru alegerea celor 25 de obiective, dintr-o listă prestabilită de 49 pe care am găsit-o la Ministerul Sănătăţii şi pe care, din păcate, nu putem să o completăm”, a declarat Rafila.
Ministrul Sănătăţii a precizat că unele dintre aceste obiective sunt avansate cu documentaţiile.
„Până anul viitor se întâmplă alegerea celor 25 de obiective. Spitalele unele au trecut de partea de documentaţie, au şi proiectul tehnic, au semnat deja şi partea de construcţie, unele dintre cele de pe lista de 49. Guvernul aprobă criteriile şi dacă sunt unele foarte avansate şi sunt unele dintre ele foarte avansate, prima cărămidă poate fi pusă. Nu ştiu care vor fi alese, trebuie aplicate criteriile”, a declarat Alexandru Rafila.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



