Actualitate
Primul contract semnat de Johnny Depp după ce a câștigat procesul cu Amber Heard, fosta sa soție
Johnny Depp, vedeta seriei de filme „Pirații din Caraibe”, pare să fie într-o pasă bună după câştigarea procesului de defăimare intentat fostei soţii Amber Heard, dovadă fiind un contract multianual pe care l-a semnat recent cu Dior, scrie site-ul TMZ, citat de Agerpres.
Johnny DeppFoto: Stuart Wallace / Shutterstock Editorial / Profimedia
Presa americană scrie că, potrivit contractului a cărui valoare este o sumă de şapte cifre, actorul în vârstă de 59 de ani cu trei nominalizări la premiile Oscar, va redeveni imaginea parfumului pentru bărbaţi Sauvage. Depp și Dior își începuseră colaborarea în 2015.
Dior Beauty a postat luni pe Instgram, într-un mesaj publicat în colaborare cu Depp, fotografii alb-negru realizate de fotograful Greg Williams înaintea unui concert pe care vedeta l-a susţinut alături de Jeff Beck la Paris.
„Neînfricat, deşi uman, exact ca Sauvage”, spune textul care însoţeşte fotografia. Imaginile realizate de Williams vor fi utilizate într-o nouă campanie pentru Dior, potrivit informaţiilor obţinute de TMZ.
Deşi reclama realizată de Depp pentru acest parfum a dispărut de la televiziuni după acuzaţiile de abuz formulate împotriva actorului, clipul a revenit în cele din urmă pe micile ecrane înainte chiar ca Depp să câştige procesul.
Procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard a ținut capul de afiș al ziarelor timp de luni de zile
Relaţia de cuplu tumultoasă dintre Johnny Depp şi Amber Heard a ţinut prima pagină a ziarelor în urmă cu câteva luni în contextul unui proces de defăimare desfăşurat pe parcursul mai multor săptămâni şi în cadrul căruia Depp a solicitat despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari, iar vedeta peliculei „Aquaman”, în vârstă de 36 de ani, 100 de milioane într-un contraproces.
Juriul unui tribunal din statul Virginia a stabilit în iunie că editorialul din Washington Post semnat de Heard în 2018 – în care se identifica drept „o personalitate publică reprezentând abuzul domestic’”, deşi nu l-a numit pe Depp – îl îndreptăţeşte pe Depp să primească daune compensatorii în valoare de 10 milioane de dolari şi daune morale în valoare de 5 milioane de dolari.
Ulterior, verdictul a fost redus la 10,35 de milioane de dolari.
Contraprocesul intentat de Heard – care s-a centrat pe afirmaţiile avocatului lui Depp, Adam Waldman, potrivit căruia acuzaţiile ei împotriva actorului ar fi fost false – i-a adus despăgubiri în valoare de 2 milioane de dolari.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



