Connect with us

Exclusiv

Beneficiile foliei de protecție temporare Protectapeel. Tot ce trebuie să știi

Publicat

pe

Foliile de protecție Protectapeel reprezintă una dintre cele mai noi tehnologii, despre care trebuie să afli neapărat acum, pentru că necesitatea lor este una extrem de mare. Produsul este unul atât de eficient, deoarece formează un strat protector asupra materialelor peste care este aplicat, astfel încât acestea vor fi apărate de zgarieturi, pete sau alte accidente de genul acesta. Folia de protecție este “temporară” pentru că rezultatele ei pot ține până la 12 luni, suficient timp în care să stai fără griji. Protectapeel poate fi aplicat pentru protecția pereților, pe anumite ansambluri de tâmplărie sau chiar pentru protejarea pardoselilor, însă lista nu se oprește aici. În continuare veți afla toate beneficiile foliei de protecție temporare Protectapeel.

Iată câteva dintre avantajele foliei de protecție Protectapeel:

 

 

Principalul avantaj al acestui strat protector este că se aplică foarte ușor. Așadar, acesta poate fi întins fie clasic, cu ajutorul unui trafalet sau pulverizat cu un spray airless. La fel de simplă precum aplicarea este și îndepărtarea produsului, care se face simplu, prin decojirea suprafeței sau poate fi condensat sub forma unei bile.

 

  • Protejează suprafețe multiple

 

Folia de protecție temporară Protectapeel are avantajul că poate servi drept strat protector pentru foarte multe suprafețe, cum ar fi cele realizate din plastic, acril, marmură, inox, beton, gresie sau chiar pentru suprafețele lăcuite. Mai mult, acesta este perfect pentru suprafețele inegale sau care prezintă anumite forme neregulate. Dacă nu ai găsit încă o astfel de folie de protecție, caută pe feyro.ro. Garantat vei fi mulțumit de rezultatele obținute.

 

  • Protejează suprafețele intacte

 

Această folie de protecție temporară formează un strat protector dur, care va funcționa drept o barieră împotriva prafului, zgârieturilor, vopselurilor sau a ipsosului. De asemenea, aceasta protejează suprafețele și împotriva radiațiilor UV, care au efecte negative nu doar asupra oamenilor, ci și asupra materialelor de construcție. Te vei putea bucura de aceste rezultate timp de 12 luni, după care este indicat să aplici un nou strat.

 

  • Economisește resurse financiare

 

Materialul anterior menționat poate reduce costurile de curățenie până la 30%. Acest lucru se datorează faptului că produsul va rămâne intact pentru o perioadă îndelungată și nu va fi supus deteriorării, datorită stratului protector. În acest sens, va putea scuti, de asemenea, și timp prețios, pentru că nu vei fi nevoit să realizezi reparații regulat.

Așadar, acestea sunt câteva dintre principalele beneficii ale foliei de protecție temporare Protectapeel. Chiar dacă, inițial, pare să fie o investiție în plus, pe parcurs își va justifica necesitatea și importanța în casa sau afacerea ta.

Sursa foto: pexels.ro

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul